Eu iau decizia de cu seară să fie cea mai frumoasă zi în care mă voi trezi! Imaginați-vă că vă treziți dimineața cu gândul că v-a învățat cineva să proiectați să fie frumos. Și când te trezești și afară este vreme urâtă sau, vai de capul nostru, s-a întâmplat ieri că era aglomerație pe șosea și totuși am primit de la creier un feedback, ca să zic așa pe… românește, un ecou:

– Măi, totuși, am zis că astăzi e cea mai frumoasă zi!

Să știți că în acel moment, creierul însuși mi-a servit argumentul pentru care era cea mai frumoasă zi! Mi-am adus aminte de 25 octombrie 1987, când eram în armată, mai aveam o săptămână până la depunerea jurământului și era Ziua Armatei, pe care am ”prăznuit-o”, așa, cu litere mari, în pas de defilare și într-un regiment de Infanterie, unde eram eu la Zalău. Și din nou m-a inundat acea amintire și convingerea că tot ce se întâmplă cu mine la nivel genetic și de modificare celulară este în 1987. Din acel moment nu m-a mai deranjat nici praful de pe șosea, n-am mai văzut nici pe Dorel din intersecție, n-am mai văzut pe nimeni! M-am bucurat că parteneriatul meu cu propriul creier mi-a furnizat faptul că bucuria este în noi, de fapt, dacă știm să o provocăm să iasă afară! Eu, care mă antrenez de mult în această situație, am aflat că, de fapt, noi nu luăm decizii, creierul nu ia decizii, ci numai conștiința o să ia decizii.

Mie mi-e foarte dragă această perioadă pentru că noi nu începeam școala efectiv până pe 1 noiembrie și sărbătorile Sfinților Dimitrie erau așezate către finalul unei perioade de practică. Practică frumoasă, dar orice e frumos nu trebuie să țină mai mult de o lună de zile. De la 15 septembrie până la Cuvioasa Parascheva începeam să ne cam plictisim! Frumos, frumos, dar parcă nici chiar așa! Poate să fie frumos și în alt fel!

Așteptam să vină școala și bineînțeles că perioada asta era una care întotdeauna îmi va aduce aminte de frumoasa pregătire de ieșire din starea aceea de zgribulire. Păi, nu era, tată, vreme dintr-asta frumoasă! Astea-s vremuri boierești! Să te duci acolo, să dai bruma la o parte de pe frunzele de sfeclă, ca să o poți smulge din pământ! Aia e vremea adevărată! Cine a trecut prin așa ceva, o lună și jumătate, vă imaginați ce bucurie avea că acele degete nu o să mai fie dimineața cu brumă pe ele, ci or să fie cu creionul, ca să scrie ceva! Nu te poți bucura că scrii ceva, dacă nu ai trecut și prin faptul ăsta, că bruma de pe degete este înlocuită cu stiloul sau cu creionul! Până când nu treci prin așa ceva, nu ai cum! Ei, mie îmi aduce aminte, întotdeauna, Sfântul Dimitrie, de această bucurie fantastică de a înlocui gerul și zloata cu perspectiva că în sfârșit va începe școala!

O să spună mulți că sunt nostalgic. Da, sunt, dar îmi place să mă învăț pe mine însumi dar să învăț și pe alții că nostalgia rămâne în urmă, trebuie folosită numai în legătură cu ce v-am spus, posibilitatea de a multiplica celular, genetic, tot ceea ce este bun, dar atât. Nu o să îmi chinui, acum, nepoții să stea cu degetele în toamnă, în brumă, ca să le facă să scrie! Nu, aia a fost pentru mine și nădăjduiesc că a fost suficient pentru generația de după mine!

Eu îmi aduc aminte de câțiva termeni ca fiind factori declanșatori când eram eu prin anii ’70, când eram prin clasele primare. Și erau așa: Fâșie, Gaza, Iordania, Cisiordania, Israel, Erez Israel. Când m-am făcut mai mare, cam pe la a V-a, a VI-a: Insulele Falkland! Aveți în minte așa ceva? Ei, mie mi-au rămas în minte. Și acum, când se întâlnește așa-zisa realitate a jurnalelor cu ceea ce copilul din mine spune ”Măi, stai că am mai trecut pe acolo”, am un sentiment de deja vu! Păi, dacă mă întorc acolo, trebuie să am și un avantaj! Și știți care e avantajul? Că sunt convins că întreaga mea operație de multiplicare celulară se află în anii ’70, când pancreasul meu era bine merci, nu știa de diabet și parcă întineresc! Iată că războiul face bine!

O să ziceți că am luat-o puțin pe câmpie! Știți că de fapt, atunci când viața ți se pare foarte dreaptă și foarte echilibrată, înseamnă că nu ai fost atent că a făcut la stânga sau la dreapta și acum o iei pe arătură! Îmi asum și lucrul acesta. E mai pe drept pe arătură.

Nu se câștigă niciodată un război cu lancea sau cu kalashnikov-ul. Nu. El se câștigă cu pace. Un război nu se câștigă niciodată cu armate, pentru că de fapt, armatele nu sunt altceva decât parte din marketing-ul de vânzare de armament și de influență pe fața pământului. Nu vedeți cum se duc acum războaiele? Se mută din Europa în Asia, să se mai sperie puțin, era să spun lumea arabă, nu, lumea petrolului, că acolo, în lumea petrolului, e toată problema. Eu însă vă rog frumos să nu fiți acaparați de acest gând al războiului! Mă întâlnesc cu foarte multă lume care mă întreabă:

-Ce facem, părinte, cu războiul?

Îi văd pe bieții oameni, acum nu mai suspectez pe nimeni că la o anumită vârstă ar mai fi putut să prindă efectiv participarea la Al II-lea Război Mondial, ci probabil că au avut părinți care n-au mai venit sau unchi care n-au mai venit din război și sunt marcați de ideea de război. Și mă opresc pe stradă câte unii:

– Ne rugăm pentru pace!

Da. Dar știi unde e pacea? Nu este nici la Kiev, nici la Ierusalim, e la tine în casă sau nu este. Tu trebuie să ai pace. Dacă stai tot timpul cu gândul că nu e pace, înseamnă că tu aștepți ca pacea să fie un cadou sau o recunoaștere mondială, ceea ce nu va fi niciodată!

Am venit cu așa o bucurie că pot să vă împărtășesc niște lucruri, că pot să îl am astăzi aliat, lângă toți ceilalți sfinți, pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care este prăznuit astăzi, încât am siguranța că tot ce se întâmplă și ce se va întâmpla, măcar în ziua de astăzi, pentru mâine vom vedea, mâine este Sfântul Dimitrie Basarabov, vom vedea altceva, dar astăzi sunt sigur că biruința aceea pe care Nestor, ucenicul Sfântului Dimitrie, a avut-o asupra lui Lie, cu binecuvântarea sfântului, este, de fapt, biruința noastră asupra tuturor zvonurilor. Lie este un zvon care iese din televizor, din vecini, din privirea nesigură a unui bătrânel care se roagă de pace și săracul de el nu mai știe dacă mai apucă să se semneze vreun tratat de pace. Acela este Lie! Nu e altceva! Să nu credeți că e vreun balaur sau e vreunul care să vă arate nu știu ce! Nu. Dar nu trebuie să fie înfruntat, el este deja anihilat prin starea noastră de pace și de liniște. Dacă am fi în stare se transmitem lucrul acesta, cu siguranță că Sfântul Dimitrie ar spune:

– Măi, în seamnă că nu degeaba am trăit eu în secolul IV, deși unii spun secolul III!

Înseamnă că lumea merge înainte, dacă mai știu câțiva care este împărțirea. Eu îmi aduc aminte că prin anul 2000, mă îmbrățișau toți:

– Am pășit în mileniul III!

– Nu, tată. La anul! Anul 2000 este în mileniul II. 2001 este în mileniul III!

De ce? Pentru că este vorba de 0 și de 1. Adică, omul este zero. Dacă nu Îl are în față pe Dumnezeu, care este Unul, rămâne zero. Dacă nu aștepți ca după 1 să fie un 0, nu o să poți să treci nici în deceniul următor, nici în secolul următor și nici în mileniul următor. Trebuie să învățăm din această mișcare a poziției omului. Dumnezeu este unu, zero este omul și acest zero, dacă începe să fie mai autodidact, mai vine un zero, se face o sută, dacă este mai curajos, mai prinde un zero, se face o mie, dacă e și cumsecade, mai prinde un zero, se face zece mii, până hăt, mai departe! Dar dacă nu Îl are pe Dumnezeu în fața lui, totul este zero. Pentru că îți trebuie un reper. Un reper al zilei de astăzi este Sfântul Dimitrie.

Cred că dacă aș face un sondaj de opinie să întreb ce floare am eu în mână, în afară de faptul că cei care mă cunosc își dau seama că trebuie să fie neapărat ceva legat de ziua de astăzi, cred că lumea ar spune toate năzdrăvăniile, și de pe ce aeroport a venit, și unde am găsit-o. Să știți că această floare este o crizantemă mică, pentru cei care cunosc mai puțin despre flori. Este, de fapt, dumitrița. De ce am adus-o astăzi? Pentru că astăzi, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir ne face o legătură cu Sfântul Gheorghe, care ”încetează” iarna la venirea lui și Sfântul Dimitrie, care ”deschide” toamna către iarnă. Mai sunt și alte asemănări între cei doi mari mucenici. Au fost soldați romani, au sfârșit în timpul persecuțiilor împăraților romani, sunt reprezentați în pictură ecvestru, călare și au o suliță în mână amândoi. Dar au o diferență extraordinară prin faptul că în vârful suliței la Sfântul Gheorghe este un balaur și în vârful suliței la Sfântul Dimitrie este pur și simplu un om care se ferește. Mi-aduc aminte că acum câțiva ani, începusem eu predica și vorbeam despre Sfântul Dimitrie și mi-arunc, așa, puțin, privirea și văd sub cal balaurul. Zic:

– Uite Sfântul Gheorghe!

Bieții copii când s-au uitat acolo: Au văzut calul? Au văzut calul! Au văzut un ostaș roman? Un ostaș roman! Armură, da, suliță, da. Gata! Hai, ia-l! Nu s-au uitat și mai jos. Balaurul acela este cel care ne îndreptățește pe noi să ne aducem aminte de ce înaintașii noștri l-au ales numind ultimul braț al Dunării, Sfântul Gheorghe, pentru că Sfântul Gheorghe se luptă cu tot ceea ce înseamnă niște balauri văzuți și nevăzuți. Acum, noi am crezut că balaur înseamnă numai ce am citit prin povești dar în ultima vreme am văzut că în Marea Neagră pot să existe și altfel de balauri, așa că e nevoie de un Sfânt Gheorghe. Dar Sfântul Dimitrie are, în reprezentarea iconografică, pe cel pe care Nestor, un ucenic, a cerut binecuvântare de la Sfântul Mucenic Dimitrie, care era în temniță, să îi dea voie ca oarecând David să îl învingă pe Goliat. Era un anumit Lie, care căsăpea pur și simplu la creștini. Și s-a dus într-adevăr și l-a învins, un lucru care nu putea să fie nici prevăzut și nici măcar în cele mai înalte vise ale unui luptător nu a crezut că poate să îl învingă cineva. Și acel personaj de sub capul și din vârful suliței este închipuirea lui Lie, iar Sfântul Dimitrie reprezintă curajul pe care i l-a transmis lui Nestor, care a luptat efectiv.

Dar, să revenim la dumitrițele noastre. Dumitrițele noastre ne dau de înțeles că este o toamnă generoasă și că natura nu e chiar așa de capul ei. Are niște patroni care o ocrotesc, o prezintă pentru partea următoare. În această zi, să știți că se adunau, la munte, ciobanii și așezau jos o haină de-asta de-a lor, mițoasă și așteptau să vadă, dimineața, care dintre oi va veni să se așeze prima pe acel veșmânt al lor. Dacă se întâmpla să fie o oaie neagră, însemna că iarna va fi foarte blândă, negrul însemnând brazda adâncă, deci nu se vede zăpada. Dacă se așeza o oaie albă, era omăt de omăt! Dacă era o zi frumoasă, însemna că toamna urma să fie generoasă. Dacă era o zi mai întunecată, însemna că iarna va fi și cu zăpadă dar și amestecat.

Întotdeauna, oamenii au avut nevoie să știe dinainte câte ceva. Nu așa, pentru un moft de meteo de la ora 19.00, ci pentru a-și așeza din vreme lucrurile. Era vorba de data Paștelui, când trebuia să apară mieii, nu să aibă 20 de kilograme, să aibă numai vreo 10 și trebuia să știe câți și cum și mai ales cum își dozează nutrețul și unde să îl aibă! Una e să știi că nu o să ai acces la un kilometru și alta e să știi că poți să îl lași și la doi kilometri de saivan, acest nutreț.

Vedeți, toată această legătură a omului cu natura este una pe care noi greu o mai înțelegem în ziua de astăzi! Dar să ne imaginăm ceva! Dacă toți am fi acum bucuroși să avem în casele noastre dumitrițe, ne-am așeza într-o zonă naturală. Să știți că dacă stăm și suntem atenți la acest calendar paralel al Bisericii Ortodoxe cu calendarul tradițional și cu calendarul pământului, vom avea de câștigat.

Dacă toți am fi în stare să folosim, de exemplu, să consumăm fructele de sezon, acum s-a demonstrat și de către nutriționiști că, într-adevăr, aceste fructe de sezon trebuie consumate în sezon și mai ales în locul cât mai apropiat de culesul lor. E adevărat că pot intra aici puțin și cârcotașii, vizavi de strugurii pe care noi îi mâncăm și pe timp de iarnă, mă va întreba cineva ce facem cu cele 12 boabe de strugure care se mănâncă nu știu când, la 12 noaptea. Dacă acum, nutriționiștii și-au dat seama că un aliment intră în chimia unui organism cu cât este mai aproape și mai naturalizat de către cel care îl consumă, în zona în care îl consumă și perioada în care îl consumă, încet-încet, nu am inventat noi mersul pe jos, dar ne aducem aminte de zona tradițională.

De ce vă spun lucrul acesta? Să fim puțin mai atenți la această expansiune a unor așa-zise legume sau fructe sănătoase. Așa cum am aflat noi, atunci când eram mici, că sediul vitaminelor este în coajă și acum aflăm că sediul pesticidelor este în coaja pe care trebuie să o dăm la o parte, vă imaginați că nu mai durează mult și o să primim și informația că degeaba v-ați străduit să consumați avocado, că nu v-a ajutat la nimic. Organismul nostru nu este pentru așa ceva. Nu o spun împotriva vreunui criteriu, să mă apuc acum de vreun proces cu ei, dar vă spun să căutați să mâncați încă struguri care mai sunt pe piață și sunt culeși din viile noastre, căutați să vă apropiați de gutui, de mere și așa mai departe, pentru că acestea vă vor așeza și în foile de calendar pe care tradiția le are foarte bine organizate.

Sfântul Dimitrie trebuie să fie pentru noi, acum, un factor declanșator, ca uitându-ne în calendar, să ne aducem aminte de cele mai frumoase zile de 26 octombrie de-a lungul vremii. Vă propun așa, să vă faceți, până-n seară, un mic calendar, în cap.

Dacă îl luăm pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir ca pe un reper și îl încercuim și scriem ”Deci, se poate”, atât și în momentul în care vine Lie cu capul unui zvon sau cu privirea unuia care este foarte, foarte supărat pe tine, spui:

– Dacă s-a putut pe vremea aceea să se ducă Nestor la Sfântul Dimitrie și acest Lie poate să fie anihilat, deci, se poate!

În momentul în care creierul nostru are acest semnal că se poate, el se liniștește și iese din starea aceea de supraviețuire și ne ajută să mergem mai departe, să vedem că viața este frumoasă!

Mie îmi pare rău că nu este acum o vreme urâtă afară, pentru că v-aș fi făcut să înțelegeți că nu suntem meteo-dependenți. Probabil că ne-a lăsat Dumnezeu vremea aceasta să ne bucurăm, să ne învățăm puțin cu un lucru pe care vi l-am mai solicitat și acum vreo două săptămâni. Aș vrea să nu vă aud la iarnă că vă văitați de facturile de la căldură, pentru că nu v-am auzit bucurându-vă că nu aveți nevoie acum de sume suplimentare! Așa că mai e ceva timp ca să constatați că Dumnezeu ne-a scos din priză și aerul condiționat, în sensul că nu este acum nevoie de el și nici nu ne-a băgat în priză centrala, încă! E mare lucru, să știți! Dacă veți face, așa, un exercițiu de imaginație și nu o să mai trageți linie atunci când nu trebuie, că și cu bugetul, dacă îl tragi în februarie, e jalnic, dar dacă îl tragi de acum și zici că acum am un plus care să îmi acopere măcar din ianuarie, lucrurile stau altfel. Vreau să vă învăț să fiți prieteni cu emoțiile. Emoțiile acum trebuie stârnite. Și o întrebare, de exemplu:

– Măi, sunt deja zile bune, dacă nu săptămâni de când nu am mai făcut un consum de energie, nici să mă încălzesc, nici să mă răcesc. Măi, asta nu este o satisfacție? Sunt eu vrednic de așa bucurie pe care Dumnezeu mi-a dat-o s-o constat?

Să vedeți că atunci vă va inunda o bucurie care se va uni cu calendarul și veți face un arc peste timp și o să îl întâlniți pe Sfântul Dimitrie cu Sfântul Gheorghe. Fiecare călare, fiecare cu balaurul lui, fiecare cu sulița lui, unul încheind iarna, celălalt deschizând-o, dar dacă aveți deja închiderea iernii ca perspectivă, cu siguranță că Sfântul Dimitrie vă va aduce ca pe Nestor să fiți pe drumul învingător.

Astăzi este Sfântul Dimitrie, trăitor în secolul III-IV, care s-a născut în 270 și a murit în 306. Știu lucrul acesta pentru că era un subiect cu dus-întors la examenul la Istoria Bisericească Universală și când aveam în subiect Martiri în secolul al IV-lea, trebuia să fim foarte atenți, pentru că toți îl considerau pe Sfântul Dimitrie în secolul al III-lea, deși murise în 306. Și zic:

– Măi, ia să văd, mai e valabil așa?

Și am intrat pe Wikipedia și din ce am citit acolo, mi-am dat seama că ori eu am învățat degeaba, ori măcar eu mai sunt dintre cei care să le spună copiilor:

– Măi, mai și citiți! Dar citiți din carte, nu din calculatoare!

Și scria acolo:

”Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Dimitrios Thessaloniki, martir în secolul al III-lea, în paranteză (306). Măi, tată, dacă 306 este în secolul al III-lea, aici suntem! Deci, mare, mare atenție de unde vă luați informațiile! Pe noi ne-ar fi costat un 2 la Istoria Bisericească Universală, ceea ce era foarte greu de acoperit până în toamnă, o țineai și în semestrul următor și așa mai departe, până când îl făceai pe doiul ăla să semene măcar cu un șase sau cu un opt!

N-aș ține la lucrurile acestea, dacă nu aș simți că atunci când vi le povestesc, vă transmit bucuria unui adolescent care, atunci când termina lucrarea, vedea că nu a greșit și, într-adevăr, i-a trecut pe toți din secolul al IV-lea, începând chiar cu 306. Aș vrea să vă transmit această bucurie, pentru că este o bucurie pe care o ai după ani și ani, atunci când îți dai seama că de fapt, Sfântul Dimitrie e mai mult decât o dată într-un calendar, este mai mult decât o sărbătoare, este ceva de suflet. Este ceva care te duce dincolo, dacă îl lași să te ducă el, dincolo! Dacă el, în temniță fiind, a putut să îi dea binecuvântare lui Nestor să îl ucidă pe Lie, vă imaginați că și pentru noi este același lucru. Suntem și noi la poarta temniței și îl rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie să ne ajute cu vitejia lui, cu gândul lui, să putem să învingem. Dar nu să învingem așa, cu sulița. În secolul acesta nu se mai face așa.

Eu vreau să vă aduc la mine în suflet, să vă fac să plecați cum am venit eu la biserică și cum voi pleca de o sută de ori mai bine.

O reașezare a predicii părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, la prăznuirea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a cărei înregistrare o puteți găsi pe https://www.youtube.com/watch?v=CkIhntXTthM&t=1591s.

Vă invit și pe voi să vă reașezați predica așa cum rezonați mai bine cu cele citite și ascultate, ca un exercițiu de a primi întotdeauna… soluții de suflet la provocările cotidiene. Mulțumesc pentru îngăduință părintelui Marius Moșteanu și Veronicăi Cristina Radu, autoarea înregistrării.

Share: