Vindecarea orbului din Ierihon

Astăzi avem din partea Sfinților Părinți o provocare. Ni se prezintă cea mai scurtă și cea mai rapidă vindecare a unui orb din Ierihon. În câteva cuvinte, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că într-una din zile, intrând în cetatea Ierihonului, un orb care stătea și cerșea a auzit zarvă pentru că mulțimea mergea după Iisus și a întrebat:

– Ce este aceasta și ce se întâmplă?

Și i s-a răspuns:

– Foarte simplu, trece Iisus din Nazaret!

Și atunci, el a început să își facă loc prin mulțime și să strige:

– Iisuse, fiul lui David, ai milă de mine!

Cei care erau acolo de față și-au dat seama că e posibil să li se strice puțin atmosfera și l-au temperat. Temperându-l, el striga și mai tare, până l-a auzit Iisus și s-a întors și a spus:

– Aduceți-l la Mine!

Când a ajuns în fața Mântuitorului, Acesta i-a pus o singură întrebare:

– Ce dorești să-ți fac?

– Doamne, să văd!

Și Mântuitorul i-a și răspuns:

– Vezi! Credința ta te-a mântuit!

Și a început să vadă orbul și a plecat după Iisus, slăvindu-L pe Dumnezeu.

Dincolo de toate celelalte minuni pe care le-am văzut, de toate intervențiile pe care Mântuitorul le-a făcut, astăzi suntem puși în fața unui fapt deosebit pentru că această minune a vindecării nu se referă la orbul din Ierihon, cât se referă la societatea noastră, la noi înșine. Câți dintre noi putem să recunoaștem că nu vedem? Câți dintre noi nu ne apropiem de ceilalți și în momentul în care ni se spune să ne oprim că nu e rândul nostru, mai avem totuși curajul să mergem înainte? Vă aduceți aminte de cel care a aflat că a fost vindecat în mod miraculos de un picior cu care nu mai putea să meargă bine și în momentul în care a aflat cum e și ce să facă, s-a adunat cu vreo doi, trei, unul cocoșat, altul nu putea să meargă, unul nu putea să vorbească prea bine, altul nu vedea prea bine?! S-au adunat toți și a venit cel care trebuia să îi vindece. Acesta a pus mâna pe cel care avea mâna beteagă și i-a făcut-o bine, pe cel care avea piciorul beteag și l-a făcut bine, dar când a ajuns în fața celui cu cocoașă, acesta i-a spus:

– Pe mine nu pui mâna, că eu pentru asta iau o pensie de handicap!

Cam asta este societatea noastră, să știți! Să fim foarte atenți ce înseamnă vindecare! Ca să înțelegem ce înseamnă vindecare, trebuie să ne dăm seama că înseamnă a recunoaște că nu suntem sănătoși complet, ori lucrul acesta să știți că este foarte delicat! Dacă nu înțelegem că noi avem cinci simțuri care ne așteaptă să le îmbunătățim cu al șaselea, fiecare dintre cele cinci simțuri trebuie îmbunătățit cu al șaselea, înseamnă că nu am înțeles nimic. A dorit bunul Dumnezeu ca acum vreo lună de zile să fiu în mașină și să ascult la radio pe cineva care vorbea în numele nevăzătorilor din România, de altminteri era un om de succes și spunea:

– Da, eu sunt un om de succes, dar mă deranjează foarte mult că în țara noastră se pune accent mai mult pe ceea ce nu putem să facem decât pe ceea ce putem să facem. Nu m-a întrebat nimeni cum am adunat sute de oameni pe lângă mine, dar toți s-au uitat la mine și m-au întrebat cum de pot să fac ceva, chiar dacă nu văd așa de bine ca ei.

Întotdeauna punem accentul greșit. E adevărat că de vreo 25 de ani s-a încercat o punere în regie mai favorabilă a unui defect, nemainumindu-l handicap, ci numindu-l dizabilitate. Vezi Doamne, pornește de la o abilitate pe care nu o ai. Ei, tocmai aici este problema! Cei care au neputințe nu vor să li se accentueze neputința, pentru că eu vă spun ce simt ei, simt că li s-a anulat abilitatea. Știu că filologic este foarte complicat să vă conving că așa stau lucrurile, dar de la centralizare la descentralizare, de la înzăpezire la deszăpezire se pune prea mult accent pe definiția negativă, așa că să o luăm altfel.

Revenim la orbul din Ierihon. Ierihonul era o cetate care deși era mai sus decât Ierusalimul, din punct de vedere al geografiei Țării Sfinte, trebuia să respecte rangul Ierusalimului, care era mai mare. Atunci când citiți în Evanghelie ”cobora de la Ierusalim în Ierihon”, să știți că geografic nu avea cum să coboare, dar cobora în sensul că se afunda într-o zonă de suburbie, într-o zonă mai joasă a importanței. Ce vreau eu să vă spun este că trebuie să fim foarte atenți. Cu ce? Cu ceea ce vrem noi de la Dumnezeu. Dumnezeu l-a întrebat foarte clar: ”Ce voiești să-ți fac?”, atât. Și el a răspuns imediat: ”Să văd”. Noi ne amăgim că vedem, ne amăgim că avem simțuri, ne amăgim că putem să intrăm într-o anumită relație cu cineva. Stăm într-o amăgire. De ce? Pentru că ni s-a inoculat faptul că avem tot ce ne trebuie. Omul acela putea să se amăgească în continuare, pentru că putea să îl ducă cineva să cerșească de colo, colo, dar lui nu i-a mai fost suficient, la un moment dat. Primul lucru pe care l-a făcut pentru el a fost să se agațe de o energie. Și pentru că ieri mă întreba cineva de ce e recomandat sau de ce lumea se înghesuie la un pelerinaj numai în ziua prăznuirii unui sfânt, cred că răspunsul este aici: acolo există fluxul, un flux care funcționează. Când a trecut Mântuitorul spre Ierihon, fluxul acesta a fost simțit ca un iureș, ca un zgomot, ceva care a atras atenția unui orb. El nu a văzut fluxul, dar l-a simțit. A simți un flux înseamnă avantajul de a te încărca energetic cu ceva. A simți un flux înseamnă a intra într-o anumită stare. I s-a spus că trece Iisus din Nazaret și el a tradus, în el, ceea ce a simțit: ”Iisuse, fiul lui David”. Nici măcar un cărturar nu ar fi putut să îi spună despre fiul lui David, dar el a simțit că este fiul lui David pentru că Psaltirea înseamnă altceva decât credem noi! Noi folosim Psaltirea, vă spun acum ca să știți, dau din casă, stăm în genunchi ca să îi facă Dumnezeu zile fripte șefului, să ne lase în pace. Citim Psaltirea ca să avem noroc să nu ni se strice mașina în timpul Postului. Citim Psaltirea dintr-un motiv sau altul, dar Psaltirea lui David este o mărturie. Ne ocupăm cu atât de multe lucruri mărunte încât ne scapă esențialul!

Revenind la sănătate. Chiar credeți că sănătatea este un lucru pe care prin sine trebuie să îl avem?! Sănătatea trebuie să fie un efect! Dacă sănătatea nu devine un efect, degeaba o avem! Cunosc foarte mulți oameni sănătoși, verzi, cum spune românul, dar care nu au nicio bucurie. Sunt oameni care nu știu să mulțumească lui Dumnezeu că așează capul pe pernă și se trezesc peste opt ore, asta înseamnă o sănătate de fier! Însă ei consideră că sănătatea este ceva pueril, este ceva care merge firesc.

Ei bine, când l-a întrebat Mântuitorul pe orbul din Ierihon ”Ce vrei să-ți fac?” și el a răspuns ”Să văd”, el imediat și-a recunoscut o anumită situație, nu vedea suficient. Nu vedea suficient înseamnă să înțelegem neapărat că există o posibilitate mai mare decât ce credem noi despre orice simț pe care îl avem și putem să îmbunătățim tot ceea ce înseamnă un anumit nivel. Revenind la cel care era supărat că nu l-a întrebat nimeni cum a făcut, într-o anumită neputință, să își dezvolte alte abilități, el probabil că și acum caută un răspuns pe care nemernicul de mine încearcă să i-l dea. Nu trebuie să mai fim dependenți de recunoașterea posibilităților noastre!

Cunosc foarte mulți oameni care dau Slavă lui Dumnezeu că nu văd perfect, pentru că numai așa pot să vadă mai mult. Sunt în general maseuri, sunt oameni care se apropie de celălalt și dăruiesc altfel. Unii chiar mi-au recunoscut că dacă ar fi văzut așa-zis normal sau firesc ca toți ceilalți, nu ar mai fi putut să facă lucrul acesta pentru că nu s-ar mai fi putut concentra pe ceea ce este în interior. Ce e în interior? În interior este al șaselea simț, în interiorul vederii este al șaselea simț al vederii, în pipăit este al șaselea simț al pipăitului, este empatia și tot ceea ce pune acest simț! În al șaselea simț al auzului este un filtru pe care Dumnezeu l-a dat omului de a nu se împrăștia, de a se aduna, de a auzi ce trebuie! Al șaselea simț se află și în nările noastre atunci când mirosim ceea ce trebuie. Eu încă, acum vreo 20 de ani v-am spus că am început o luptă să pot să stau lângă fumători și parcă simt sau măcar mi se pare sau măcar las să mi se pară că nu mă deranjează așa de tare! Cel puțin nu mă mai deranjează ca acum 20 de ani și vreau ca până la sfârșitul pastorației mele, acest simț olfactiv să lucreze. De ce? Pentru că simt că dincolo de părerile pe care creierul meu le are din niște informații pe care le aduce acest auxiliar care este mirosul să-mi dea ce este bun. Exact ca atunci când este zgomot afară și vreți să citiți o carte. Dacă sunteți în stare să vă concentrați asupra cărții, să faceți niște scenarii, niște regii a ceea ce citiți, cu siguranță că, primul lucru pe care vi-l spun, nu o să mai auziți ce este afară. Vă aduc aminte iar despre mama care dacă are un copilaș în brațe, poate să fie Dorel cu pickhammer-ul lângă ea, să facă zgomot, că ea nu se va trezi niciodată din grija pentru copil, dar dacă se va întâmpla cumva să scâncească copilul, o va trezi din cel mai adânc somn.

Acestea sunt simțurile noastre! Orbul din Ierihon de astăzi ne învață despre noi, mai mult decât despre el! Orbul din Ierihon ne dă o rețetă, rețeta de a trăi frumos. A trăi frumos nu înseamnă neapărat a trăi sănătos după toate cele 13 puncte ale normalității, pentru că normalitatea din punct de vedere psihologic sau social se referă la un număr limitat de cauze care ne așează într-o anumită stare. De exemplu, ceea ce este normal pentru cineva și intră într-o anumită stare de normalitate, pentru altcineva nu este normal. Așadar, dacă în mintea noastră, acum, trece Hristos și ne întreabă ce dorim, vă lansez o provocare:

– Ce Îi răspundeți? Sunteți în stare să destructurați tot ceea ce simțiți că este în neregulă cu dumneavoastră?

Cred că vă veți amăgi. Astăzi o să spuneți să văd, pentru că este o etapă în care credeți că trebuie să fie mai mult, dar cred că fiecare dintre noi are un cu totul și cu totul alt răspuns la întrebarea ”Ce voiești să-ți fac?”. Și Mântuitorul să știți că întotdeauna ne răspunde, numai că noi nu suntem dispuși să ascultăm răspunsul. Nu suntem dispuși să credem că El ne spune! ”Ce vrei?”, ”Să văd!”, ”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Păi, după ce ne-a spus ”Vezi! Credința ta te-a mântuit”, suntem în stare să spunem ”Gata! De acum văd”? Ce vezi? Vezi că ești sănătos sau nu?!

Am avut, azi dimineață, o experiență extraordinară. Ajunsesem pe la 4.20, îmi permiteam deja 10 minute, așa, foarte clar, să nu mă grăbesc, să aștept la semafoare, frumos, și la intersecția de la Miga, un tinerel pe care nu l-am recunoscut ca fiind un fiu duhovnicesc grăbit să ajungă la biserică, era foarte preocupat, se uita stânga-dreapta, era un om foarte serios și vroia să meargă repede. Și am spus:

– Doamne, dă-mi posibilitatea să îi transmit omului acesta că nu sunt în concurență cu el, după cum nimeni de pe șoseaua asta nu e în concurență cu el!

Și când vezi că nu s-a așezat culoarea verde dar mașina de lângă tine începe să câștige centimetri, îți dai seama că nu are o experiență deosebită. De exemplu, eu dacă de zeci de ani străbat orașul acesta, știu și intersecția respectivă. Și mi-am spus să îl las să văd ce vrea să facă și L-am rugat pe Dumnezeu să mă lase să fiu prilej de bucurie, că dacă se uită cumva în dreapta, să spună:

– Uite că l-am luat pe moșul ăsta!

Problema este următoarea: am avut numai jumătate de satisfacție, pentru că atunci când s-a făcut verde, el a luat-o la stânga și eu am mers înainte, dar important pentru mine este că am rămas cu gândul că de fapt, a vedea înseamnă a-l vedea pe celălalt. Dimineață, la 4.20, vedeam un om! Nu că nu mai erau oameni pe șosea, dar îl vedeam și de unde știu că l-am văzut? Că îmi păsa de el, îmi păsa ce era în mintea lui! Îmi păsa ce ar fi bucurie pentru el. Bineînțeles, în nebunia mea! Vă imaginați că nu vă cer să faceți ce fac eu, dar de ce v-am spus lucrurile acestea? Ca să înțelegeți că a vedea este mult mai mult decât credem noi! A vedea înseamnă a te bucura că celălalt este beneficiarul a ceea ce tu poți să faci pentru el! Și am mai făcut ceva, am rămas în banca mea și l-am lăsat să aibă o satisfacție. Vă imaginați că omul acela de dimineață a avut un câștig? A zis:

– Da! Am început ziua cu bine! L-am luat pe moșul!

Mare câștig! Și eu am avut un câștig, chiar dacă de o sută de ori mai mare, într-adevăr am fost atent că cineva avea nevoie să își dovedească mai mult decât l-au lăsat ceilalți să înțeleagă despre el, despre stima de sine! Știu că poate vi se par lucruri mărunte, dar asta face diferența! Asta este la nivelul la care înțelegi că fiecare simț de-al nostru ține de cum poți să te implici. Dacă vrei să fii văzut, în primul rând trebuie să înțelegi că ai datoria de a-i vedea pe ceilalți, de a-ți păsa de ceilalți, de a te concentra asupra faptului ca ceilalți văzându-te, să aibă un beneficiu! Gândiți-vă când plecați spre casă ce beneficiu are cineva care vă vede. Eu la ce mă uit. Cineva care văzându-te sigur pe tine, așezat, încărcat cu multă putere, să spună:

– Uite, măi, că se poate!

Mie nu îmi trebuie, de exemplu, în ultima vreme, mai mult decât a da un mesaj că îi iubesc pe oameni! Am constatat că oamenii nici nu au nevoie de mai mult, să știe că cineva îi iubește și este super-suficient! Deocamdată! Când o să am o altă experiență, mai îmbunătățită, de a face mai mult, vă voi anunța, dar deocamdată sunt mulțumit cu ceea ce fac! De ce sunt mulțumit?! Pentru că fiecare simț al meu vreau să meargă dincolo. Dacă Dumnezeu mă va întreba acum ”ce voiesc”, aș vrea pentru voi, nu pentru mine! Aș vrea să îi spun:

– Doamne, îmi pasă de ceilalți!

Și cred că aici este marea șansă duhovnicească, să avem grijă unul pentru celălalt. Dacă vă întreabă Dumnezeu ce vreți, încercați să vă dați puțin în spate cu un pas și să spuneți:

– Eu vreau pentru celălalt ceva, să fie liniștit.

Din acea liniște a celuilalt cu siguranță că veți primi mult mai mult decât dacă ați cere în mod egoist să aveți al șaselea simț pentru toate!

Vă mulțumesc foarte mult pentru această duminică frumoasă, în care există un simbol extraordinar de ”zi a noastră”. Chiar mă întreba cineva dacă facem o rânduială pentru cei adormiți, pentru eroii neamului și am spus că nu îmi pot permite așa ceva pentru că a fost ieri praznicul ca o Vecernie la Ziua Națională și i-am pomenit ieri! Ieri a fost sâmbătă, astăzi este duminică, astăzi accentul cade pe Înviere și pentru cei mai cârcotași, cărora m-am lăsat în vulnerabilitatea mea să vadă cum slujesc, da, nu vi s-a părut! Am spus Hristos a Înviat, pentru că este Ziua Națională a noastră!

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a reda aici cuvintele sale din predica de la Vindecarea orbului din Ierihon. Mulțumesc Cristinei Veronica Radu pentru înregistrarea predicii pe care o puteți urmări la adresa https://www.youtube.com/watch?v=8w1hxMxWj_U.