Ne aflăm în Duminica Mare, așa este numită în calendarele tradiționale românești, cea mai mare dintre duminici, pentru că aici, deja se încheie o lucrare care a început odată cu Bunavestire. Se încheie lucrarea de Mântuire din partea lui Dumnezeu și urmează să ne-o împropriem noi. Pogorârea Duhului Sfânt este o sărbătoare mare pentru că este momentul din care noi am primit tot ceea ce puteam să primim și acum ține numai de noi cum folosim darurile.




