Noi suntem cei care n-am văzut și am crezut

Vă invit să vă încărcați de energie de cea mai bună calitate, să renunțați la fricile induse și să vă găsiți locul acolo unde Dumnezeu vi l-a așezat, citind aceste rânduri pe care le-am scris după predica din Duminica Sfântului Apostol Toma a părintelui Marius Moșteanu, părintele paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța.

”Priviți mâinile Mele și vedeți că Eu Însumi sunt”.

Mi-am propus ca de acum înainte, o duminică pe an, să vin în fața dumneavoastră cu mâinile goale, să vă adresez acest cuvânt, ”Priviți mâinile Mele”.

De foarte multe ori ne-am gândit la Duminica Tomii, duminica de după Învierea Mântuitorului, ca la ceva departe de noi. Întotdeauna l-am numit pe Toma necredincios, întotdeauna am crezut că este o dovadă de îndoială și nu este așa. Dacă tot ne-am propus să Îl avem pe Mântuitorul ca model, de ce nu mergem până la capăt? De ce nu trecem prin ”ușile încuiate” și să mergem în mijlocul celor care sunt pe lângă noi și să spunem ”Eu Însumi sunt”?

Vreau să vă spun că duminica aceasta este despre noi, nu despre altcineva. Important ar fi să înțelegem că tot, dar absolut tot ce a făcut Mântuitorul, trebuie să fim convinși că putem să facem și noi, că doar de aceea a venit! Să nu ne ascundem, așa, după una și după alta! A venit în mijlocul unor oameni înfricoșați, unor oameni care L-au trădat, mă ierte Dumnezeu dar aceasta este definiția celui care se dă la o parte atunci când vin vremuri de restriște! E adevărat, Mântuitorul a spus:

– Dacă Mă căutați pe Mine, pe ceilalți lăsați-i să plece!

Nu au ascultat ostașii dar au ascultat ucenicii, care au plecat de la sine. De ce l-a întrebat de trei ori pe Petru:

– Mă iubești tu, Simone?

Pentru că Petru se lepădase de trei ori. Mântuitorul a intrat în camera de sus, acolo unde erau adunați ucenicii ca niște oameni care nu mai credeau în El. Biserica ne-a lăsat o rânduială specială la Paști, acolo unde ni se spune Evanghelia despre Toma, că a venit Mântuitorul, ușile fiind încuiate și a spus ”Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Luați Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele, iertate vor fi, cărora le veți ține, ținute vor fi”. Și a venit și Toma, apoi și ucenicii și apostolii i-au spus cu bucurie mare:

– L-am văzut pe Domnul!

Iar Toma a spus:

– Dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor, dacă nu voi pune mâna în coasta Lui, nu voi crede!

Aici s-a terminat Evanghelia și ne-a lăsat așa o săptămână, Săptămâna Luminată, iar noi am rămas în așteptare. La opt zile, astăzi vine Mântuitorul prin ușile încuiate, stă înaintea ucenicilor și i se adresează direct lui Toma:

– Toma, adu mâna și vezi mâinile Mele și adu mâna și așeaz-o în coasta Mea, că Eu sunt!

Și atunci, Toma a spus:

– Domnul meu și Dumnezeul meu!

Și Mântuitorul i-a răspuns foarte calm:

– Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Fericiți însă cei care n-au văzut și au crezut!

Noi suntem cei care n-am văzut și am crezut, dar, în același timp, noi avem o datorie, să facem ceea ce a făcut Mântuitorul! Ce uși sunt încuiate? Ușile pe care noi le considerăm de nedeschis, numai acelea. Nu există uși neîncuiate. Acesta este mesajul Evangheliei de astăzi! Duceți-vă la cei care v-au vorbit de rău, adică la cei care v-au ”răstignit” imaginea, la cei care v-au nesocotit strădania, la cei care v-au încălcat libertatea, la cei care v-au furat programul petrecut acasă și l-au dus la ei în… conturi! Duceți-vă la ei și veți constata ceva: ușile, chiar dacă sunt încuiate, sunt numai pentru ochii celor necredincioși! Puteți trece prin ele și, când ajungeți dincolo, față în față cu cei pe care nu trebuie să îi considerați nici trădători, nici dușmani și nici opozanți, să le spuneți:

– ”Priviți mâinile Mele și vedeți că Eu Însumi sunt”!

Dar, ca să ai curajul să arăți mâinile, trebuie să fie mâinile curate. Trebuie să fie mâini care în afara semnelor cuielor, imaginii răstignite pe care ei au săvârșit-o, trebuie să fie de o curățenie perfectă și, mai ales, să fie goale, să nu aveți nimic în ele, pentru că ne întoarcem la ceea ce spusese Mântuitorul:

– Când v-am trimis la propovăduire fără traistă și fără merinde, ați avut nevoie de ceva? Nu ați avut nevoie.

Ne încărcăm mâinile degeaba, acesta este mesajul zilei de astăzi. Ne încărcăm cu impresia că avem în față uși încuiate!

Îmi aduc aminte cu mare drag, eram în anul întâi la Teologie și aveam rector, pe atunci, pe părintele profesor academician Dumitru Popescu. Noi nu eram recunoscuți de Stat ca Facultate, că eram în 1988, eram Institut Teologic de grad universitar, abia după Revoluție am devenit și noi Universitate și ne-am făcut Facultate, am parcurs aceste etape. Părintele rector, care stătuse în Germania, multă vreme, era profesor de Dogmatică și într-o zi a spus că vrea să țină un curs liber, la noi. Libertate ce înseamnă? Să poți să îl întrebi ceva! Și ne-a vorbit la început ca la o conferință de presă, așa, deși în 1988 nu știam ce înseamnă conferință de presă. După ce ne-a expus zece minute, pentru că era obișnuit să meargă într-o lume în care trebuia să își ”sacadeze” foarte atent propozițiile, pentru a fi traduse în diverse limbi, în căști, pentru diverși auditori, studenți de toate gradele, doctori și așa mai departe, la un moment dat, ne-a expus despre Sfânta Scriptură. Cred că în cinci minute a fost în stare să ne așeze toate… sertarele Sfintei Scripturi, să înțelegem despre ce este vorba și atunci, unul mai năzdrăvan dintre noi a avut curaj să îl întrebe:

– Spuneți-ne și nouă, într-o frază, diferența între Ortodoxie și Catolicism, știind că veniți din lumea de acolo.

– A, este foarte simplu! E Duminica Tomii, dați cu statuia să treacă prin ușile încuiate!

Mai mult de atât nu cred că ar putea cineva să facă o diferență atât de subtilă, aș spune eu. La o icoană poți să te gândești că e dincolo de uși și treci cu ea, dar cu statuia… e mai complicat. De ce v-am adus aici? Ca să înțelegeți că Ortodoxia ne vrea să trecem prin ușile pe care lumea le consideră încuiate. Nu există uși încuiate decât numai pentru cei care le consideră ca fiind încuiate. În rest, nici măcar nu este nevoie să pui mâna pe clanță să o deschizi, ai trecut dincolo!

După ce i-a chemat Mântuitorul și pe ucenici să Îi pipăie rănile, să pună mâna în coastă, niciunul dintre ei nu a mai fost nevoit să vină să pipăie, nici măcar Toma! După ce i-a spus ”Vino la Mine și vezi că Eu Însumi sunt”, nu a mai avut nevoie. Așa se întâmplă și cu noi și așa este și programul nostru în care noi, din păcate, nu credem, nu suntem convinși că așa trebuie să funcționăm și noi! Să ne ducem în mijlocul lupilor, în mijlocul haitei care ne-a frământat și șifonat imaginea și să spunem: ”Eu ăsta sunt”! Vulnerabilitatea este singura armă la vreme de restriște. Atunci când te arăți și chiar devii vulnerabil în fața oamenilor, imediat te-a luat Dumnezeu în brațe. De ce? Pentru că I-ai dat voie! Orice gând că te poți apăra nu Îi dă voie lui Dumnezeu să te ia în brațe. Orice grijă pe care o avem, orice ambiție și, până la urmă este vorba despre o amăgire că poți să preîntâmpini ceva, nu Îl lasă pe Dumnezeu în viața noastră.

V-am mai spus și altă dată că s-au făcut măsurători și 90% dintre îngrijorările noastre nu se vor întâmpla niciodată! Dar ce se întâmplă? Este vorba despre o inducție educațională de care vreau să scăpăm împreună! Ni s-a spus că dacă ai fost catalogat într-un fel, gata, restul vieții trebuie să îți vezi de treabă. Nu e adevărat!

Știu că poate devin plictisitor sau pisălog dar vă spun: duceți-vă cu nonșalanță la cei care conduc o multinațională și spuneți-le:

– Cât e programul? Scrie în Fișa Postului așa ceva? Dacă nu scrie, mergem la Notariat și scriem. Eu vreau să știu exact cât timp îmi plătiți voi și aflu din fluturașul de plată! Atât.

Dar, neavând nimeni curajul acesta, oamenii au crezut că este ca ei! De ce? Pentru că între angajat și angajator există niște uși și lumea crede că sunt încuiate. Nu sunt încuiate, nici măcar nu trebuie să le deschidem, ele nu există! Ele sunt niște holograme pe care societatea le-a așezat ca să poată să conducă mai ușor, mai comod! ”Priviți mâinile Mele și vedeți că Eu Însumi sunt”! În momentul în care apari în fața cuiva cu mâinile deschise, adică dovedești că nu ai niciun pumnal pe care să îl înfigi pe la spate, dovedești că nu ai, în primul rând, niciun atașament, că stai cu mâinile deschise, dar dacă în mintea ta este familia și ”Aoleu, ce mă fac dacă pierd locul ăsta de muncă?!”, acela e un atașament! Când ai mâinile deschise și se văd rănile unei neputințe educaționale, unor inducții, cu siguranță că cel din față va vedea că nu are cum să întoarcă lucrurile. Dar nu o să aveți curaj, știu asta, așa că măcar îmi dau mie curaj, dau curaj măcar unei persoane, dacă mă ascultă, să facă mâine, tot e luni, nu mai așteptați să se facă 1 ale lunii, mâine că e luni! La ora 16, dacă este programul de la 8 la 16, v-ați ridicat și veniți la mine și, fără nicio exagerare, dacă vă dă afară, o lună v-o plătesc eu! Știu ce spun! Cu cât veți face mai mulți, cu atât se va încheia mai repede această impenetrabilă trecere prin ușile încuiate. Încercați să îndrăzniți, că Mântuitorul nu a venit degeaba la ucenici, prin ușile încuiate! A venit să ne lămurească pe noi că nu sunt uși încuiate decât în mintea noastră! Noi suntem niște încuiați, că așa am fost educați! Nicio problemă! Până azi! Mâine e luni și este problema lor.

Acum 15-20 de ani, șoferii aveau o problemă cu programele. De ce credeți că s-au inventat tahometrul și, mă rog, niște instrumente de măsurare a timpului pe care l-ai petrecut la volan? Pentru că patronii vroiau să pleci în Belgia, astăzi și să te întorci poimâine! Dacă e marți, e Belgia! Și nu se putea! Au fost accidente cu oameni nedormiți, cu oameni stresați și atunci s-au inventat niște aparate. Nu aveai voie să pleci singur la volan, trebuia să fie unul care să se odihnească și altul care să conducă. Și, la un moment dat, când cineva avea un curaj oarecare și riposta, patronul îi spunea că are încă o sută ca el care îl așteaptă la poartă și cu care îl poate înlocui. Nu mai este valabil! Din suta aia nu a mai rămas nici măcar unul! Dacă este unu, mă ierte Dumnezeu, e vreo lichea care este la a cincea, a șasea firmă pe care vrea să o păcălească pentru o lună, maxim două! Atât. Deci, să nu mai aveți nici această presiune!

Eu vreau să vă las cu mâinile deschise, să nu mai aveți spaimă! Pentru că în mâini putem ține multe, așa cum am mai spus, poți să ții atașamente, spaimă, poți să ții și neîncrederea, poți să ții tot felul de emoții negative, îngrijorări că, vezi Doamne, ce face familia, dacă o să spună patronul stop, dar nu o să spună! De ce să spună?

Noi suntem obișnuiți să avem cel puțin cinci, șase variante ajutătoare… C, D, E! Variantele acelea ne mănâncă energia cu care am putea să mergem mai departe și cu care am avea și curajul să spunem:

– ”Priviți mâinile Mele că Eu Însumi sunt”. Eu sunt un om care a semnat o fișă a postului și din acest moment vă spun că ăsta sunt. Mai sunt o sută? Dar pot să fie și un milion, am făcut stânga împrejur și am plecat!

O să vă caute să vă mărească salariul, vă spun eu sigur. Dar, printre altele, o să spună: ”Șșșt, nu mai învăța pe alții!”. S-ar putea să o stipuleze și în contract! De fapt, este și într-un mare fel secretomania asta a salariului, că nu ai voie să spui ce salariu ai și așa mai departe! Nu intrăm în amănunte contabile dar mi-a trecut și Iuda, așa, prin față și trebuie să vă spun și despre asta!

Societatea noastră este completă, suntem toți adunați de frica iudeilor și Mântuitorul a venit și ne-a arătat că ne e frică degeaba! Ne e frică de niște oameni cărora le-ar fi frică mai mult, dacă ne-am întoarce cu toții spre ei! Imaginați-vă dacă la ora 16 ar pune toți tocul jos, ar încheia lucrul și ar pleca! Nu ar păți nimic societatea! Câteva conturi s-ar deregla pe acolo dar teama că, vezi Doamne, se strică toată pacea Universului este indusă! Acelea sunt bagaje pe care societatea vi le așează în mâini ca să nu mai puteți spune ”Priviți mâinile Mele, vedeți că Eu Însumi sunt”! Nu poți spune ”Priviți mâinile Mele” și să stai cu mâinile la spate! Că așa am fost învățați la Grădiniță, cu mâinile la spate! Creativitate zero, ușile încuiate, nimeni nu are voie să îi spună lui tovarășa nimic, eu vă spun cum a fost în epoca mea și acum vin eu și vă învăț ce ne învață Mântuitorul, să nu vă fie frică! ”Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!”, a spus Mântuitorul. Dacă lucrurile stau așa, vă imaginați că astăzi, Sfântul Apostol Toma s-ar bucura să aibă pe lângă el oameni liberi, oameni care să nu mai fie nevoie să aștepte o săptămână să Îl vadă pe Domnul, oameni care să nu mai stea cu teamă, o fi, n-o fi, ce-o fi, ce-o face, ci oameni siguri că tot ceea ce a făcut Mântuitorul când a intrat prin ușile încuiate este de datoria noastră să Îi continuăm lucrarea. Dacă nu suntem în stare să continuăm această lucrare, degeaba am postit, degeaba am plâns, degeaba am îngenunchiat. Dumnezeu nu vrea nici să ne întristăm, nici să plângem, nici să stăm în genunchi degeaba. Vrea ca după ce am făcut lucrurile acestea și ne-am spălat toți și ne-am curățat, să avem curajul pe care ni l-a arătat El că se poate.

Hristos ne vrea eroi! Hristos ne vrea curajoși! Hristos ne vrea frumoși! Ori de câte ori greșim, Hristos ne întreabă El de atâtea ori dacă Îl iubim, ca pe Petru! Și ne așează pe poziția pe care trebuie să o ocupăm. Dacă e poziția noastră! Să înțelegem că acolo unde ne așează Dumnezeu, acolo e poziția noastră! Dacă încercăm să mergem cu un rând mai în față sau mai în spate, nu o să reușim niciodată, ne amăgim, muncim, ne consumăm energie, degeaba!

Ucenicii erau adunați de frica iudeilor și nu a fost o întâmplare că nu a fost Toma cu ei! A fost tocmai pentru ca Mântuitorul să ne așeze starea aceasta de lucruri, pentru că era nevoie să aflăm și noi că de fapt, Hristos ne vrea curajoși!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința de a-i reda aici cuvântarea a cărei înregistrare o puteți urmări prin bunăvoința Veronicăi Cristina Radu, pe https://www.youtube.com/watch?v=PYvZGYmnEWg&t=461s