Noi întotdeauna când primim un mesaj, vedem partea dureroasă a lucrurilor, partea care este mai puțin plăcută, partea de forțare, pentru că așa am fost educați. Știți că de când suntem mici, atunci când ne ducem la Grădiniță, ni se pare că ni se face program, ni se pare că ni se răpește din libertate, dar, dacă tragem linie după ce ieșim la pensie, datorită Grădiniței pe care am făcut-o mai serios sau mai puțin serios, avem și o pensie și avem și nepoți pe lângă noi și așa mai departe, dar acestea aflându-le prea târziu, câteodată este prea târziu.

Este o săptămână atât de frumoasă înaintea noastră, încât nu cred că mai este cazul să ne întrebăm ce mâncăm! Să știți că dacă ne vom lua cu mintea spre altceva, nici nu ne vom mai aduce aminte când, cum sau ce am mâncat ultima dată! Este o realitate faptul că omului nu îi trebuie decât foarte puține, acele puține, însă, trebuie trăite la maxim! Spune Sfântul Apostol Pavel: ”Ori de mâncați, ori de beți, spre Slava lui Dumnezeu să o faceți”! Adică, nu neapărat să stăm cu ochii la Cer, spre Slava lui Dumnezeu, nu, pentru că Slava lui Dumnezeu este Slava faptelor noastre, este înclinația noastră de a face bine, de a nu ne mai tângui ce vom mânca sau ce vom bea sau ce vom îmbrăca, ci pur și simplu de a ne uita în noi înșine și a ne da seama că avem de toate! Din acele de toate trebuie să folosim câte puțin.

Parafrazând pe unul dintre cei mai sensibili poeți contemporani până mai deunăzi, până în 5 noiembrie 2010, Adrian Păunescu, care atât de frumos spunea ”Aș vrea să fiu noroiul de pe opinicile celor care în 1918 au mers la Alba-Iulia”, nu aș putea să spun la fel de frumos dar am să spun măcar cu aceeași sensibilitate că aș vrea să fiu cea mai peticită haină a celui mai bolnav, aruncată la picioarele lui Iisus, ca să simt nu numai ceea ce va fi simțit cel care a îmbrăcat-o după ce a trecut Iisus, ci să simt și ceea ce a lăsat Iisus în urmă!

E drept că seara târziu am urmărit în reluare emisiunea de pe Antena 3 Constanța avându-l ca invitat pe părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, dar ce bucurie și mai ales ce constatare a trăirii la maxim a prezentului! Am avut o surpriză la o oră în care dacă nu dormi, vorbești și scrii despre ziua de azi, deși este deja cea de mâine! Nu ai cum să vorbești despre ieri, ești suspendat cumva în acest prezent continuu pe care nu ai altfel cum să îl simți mai bine decât prin bucuria trăirii!