– Vreau să îți spun un secret,

În șoaptă, foarte încet,

Iubesc și eu o fetiță,

De la noi din Grădiniță.

Vă lansez o provocare! Cum credeți că vede Dumnezeu creația Sa? Credeți că o vede chiar atât de împărțită între musulmani, creștini, yoghini și brahmaniști, budhiști, confucianiști?! Nu, a fost numai o întrebare numai pentru prieteni! Luați lucrurile în serios! Atunci când vă deranjează cineva, așezați-vă numai puțin în locul lui Dumnezeu, că nu se supără Dumnezeu că Îl dați la o parte, El este peste tot, vă face El loc și întrebați-vă:

– Cum s-ar uita Dumnezeu la el? Sau dacă Dumnezeu ar fi în partea cealaltă, cum s-ar uita la mine?

Vă va trece imediat supărarea!

Aveam în gând să scriu câteva cuvinte despre colivă, despre cum aceasta se află în ADN-ul românilor de pretutindeni și cum să dăm ștafeta mai departe, copiilor noștri, dar astăzi am auzit afirmația cuiva care spunea că nu ne creștem copiii pentru noi, ci pentru ceilalți și mi-a plăcut mult. Atât de mult încât m-am oprit și am lăsat grija colivei pe altă dată.

Tăcerea asupra evenimentelor zilei, asupra a tot ceea ce nu ține de noi, nu este o lașitate, este o realitate a zilelor noastre! Dacă ați ști câți fii duhovnicești foarte speriați și foarte îngrijorați m-au întrebat ce să facem în aceste momente de încrâncenare din jurul nostru, cred că v-ați pune aceeași întrebare pe care mi-o pun și eu:

– Ce-or avea oamenii de se uită cu alți ochi la creația lui Dumnezeu?!