Nu știu cum și nu știu când,

Poate-aievea, poate-n gând,

Poate-acum, poate nicicând,

Într-o lume tot mai grăbită, când noi ca părinți sau bunici facem adesea o cursă amețitoare pentru a tăia de pe lista noastră imaginară diverse sarcini sau… îndatoriri zilnice, ce facem cu copiii și nepoții? Nu cumva ne grăbim să îi îmbrăcăm, hrănim, plimbăm și să îi… îmbătrânim din copilărie? Ce anume nu mai ținem minte din propria copilărie, adesea cu cheia de gât sau cu… bunica, încât acum să le răpim celor mici bucuria propriilor experiențe de viață?

Momente emoționante au avut loc, astăzi, la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, unde părintele Alin Boc a ținut să îi facă părintelui paroh Marius Moșteanu, o frumoasă surpriză și a rostit câteva cuvinte înaintea predicii la Pilda Fiului Risipitor pe care părintele Marius se pregătea să o țină:

Când cuvintele au tăcut și Luminile Orașului s-au stins, e semn că povestea lor tăcută s-a așternut pe hârtia sufletelor, într-o amintire care le ține mereu într-o aprindere vie. Așa cum v-am obișnuit, când ascult o poveste frumoasă, v-o dăruiesc spre citit într-o tăcere care vindecă prin bucurie, prin zâmbet și prin lacrimă. O ascult din nou și o scriu tăcută dar parcă mai vie, ca de fiecare dată când părintele Marius Moșteanu ne dăruiește din povestea sa pentru a o îmbogăți pe a fiecăruia dintre noi. Luni seară am ascultat prima emisiune a lui Mircea Solcanu la Radio CFM din Constanța, în care l-a avut ca invitat pe părintele Marius și v-am povestit la cald despre ea. Acum vă invit să o citiți așa cum a fost trăită, ca să-i simțiți căldura.