Fișa Postului nostru este într-o continuă schimbare

Hristos ne trimite deja într-o lume a neobișnuitului, într-o lume a inversării rolurilor, într-o lume care ne arată că ceea ce credem noi, oamenii, că trebuie să facă celălalt nu este chiar așa!

”Și-i veți spune: Stăpânul va prăznui Paștele în casa ta”

La prima vedere, dacă nu cunoaștem datele problemei, putem să spunem că ucenicii au fost trimiși în cetate, de către Mântuitorul, ca să se întâlnească cu cineva, aleatoriu. De unde să știe ei care este omul acela care ducea ulciorul cu apă. Ei bine, foarte simplu, bărbații cărau apă cu burduful și femeile cu ulciorul. Atunci când se inversau lucrurile, știai că era vorba de ceva care nu are să însemne un lucru obișnuit.

Am să vă vorbesc despre un lucru pe care îl întâlnim și noi, astăzi. Atunci când trebuie să facem ceva, dacă lucrul acela nu este comod, dacă lucrul acela este mai solicitant și ne reține mai mult timp, imediat punem mâna pe Fișa Postului, să vedem:

– Lucrul acesta trebuie să îl fac eu? Poate că nu!

Și atunci, găsind în Fișa Postului o cât de mică virgulă care să ne arate că nu noi trebuie să facem sau că este posibil ca și altcineva să facă, bineînțeles că strigăm:

– Evrika! Am descoperit! Nu este treaba mea!

Hei, tocmai despre asta vreau să vă spun în câteva cuvinte! Este treaba noastră! Vasăzică, am găsit pe cale un bărbat care ducea sarcina unei femei. Asta înseamnă că trebuie să învățăm de ambele părți! Vin și acum fete care îmi spun că așteaptă invitații, așteaptă mărturisiri din partea celuilalt, așteaptă flori, așteaptă lucruri pe care ele le știu că sunt în Fișa Postului băiatului, din moși strămoși. Și atunci, confundă lucrurile și eu le spun:

– A, aștepți?! O să aștepți mult și bine!

– De ce?!

– Pentru că lucrurile nu mai stau așa cum știi tu. Lucrurile s-au îmbunătățit!

De bună seamă s-au îmbunătățit, pentru că s-au amestecat lucrurile! Și să vă spun și în ce sens s-au amestecat! O să vă spun un lucru din interior, că nu pot să vă dau exemple, așa, de pe stradă!

Printre alte lucruri cu care am cucerit-o pe viitoarea și actuala mea soție, prin anii `80, a fost și acela că atunci când i-am făcut o vizită fratelui meu, a venit și ea, am mâncat împreună și după aceea, cel care a spălat vasele am fost eu! Am spălat și aragazul, care era al unui student, vă imaginați, fratele meu era student la seral și nu avea timp de nimic, așa că am spălat aragazul tot eu. Dar să nu credeți că l-am spălat ca să fac impresie! Nu! Așa făceam eu! Așa aș face și acum, dacă aș avea timp! Vă dau cuvântul meu! Trebuie să mă credeți, că nu pot să vă spun altceva! Ea a văzut că fac lucrurile acestea și a crezut că vreau să o impresionez, dar mi-a mărturisit foarte, foarte cinstit:

– Nu ai fi reușit să speli atât de bine, dacă numai gândul de a mă impresiona pe mine te-ar fi trimis să faci așa ceva.

Avea ochi de profesionist și mi-a spus:

– Am văzut că într-adevăr, lucrurile au rămas curate, nu le-ai spălat numai așa ca să cred eu că am pus mâna pe un bărbat adevărat!

V-am mărturisit că acum, dacă aș avea timp, aș face și din când în când chiar mai am timp măcar de o ceașcă de cafea, de spălat niște geamuri, mai am timp de întins perdele, nicio problemă! Chiar ieri eram într-o mare dilemă, eram cu mașina de tuns gazon și în nebunia mea mă raportez la tot ceea ce fac și mă gândeam:

– Măi, dar gazonul ăsta nu cumva este nedrept, într-un fel, adică îi lipsește de duhovnic pe vreo douăzeci, treizeci dintre fiii mei?!

După aceea mi-am răspuns tot eu, într-un dialog, așa, cu mine, dar eu la dialoguri țin foarte mult și de aceea vă spun și dumneavoastră, acum. M-am gândit că trebuie să fiu cumpătat în toate, poate că trebuie să fac o pauză și din discuțiile cu fiii mei duhovnicești, ca să spovedesc și gazonul acela, pentru că mi-am trecut în revistă zilele, așa, la rând și aș mai fi putut să fac lucrul acesta de azi într-o săptămână. Nu vă spun de ce, pentru că bănuiți, nu mă apucam chiar în ziua de Paști sau a doua sau a treia zi! Și atunci, m-am gândit că el deja avea o înălțime de doisprezece centimetri și cu ploaia și cu soarele care or să fie zilele acestea, să nu credeți că scăpăm de ploaie, va crește cel puțin cinci, șase centimetri și încep să se acopere rădăcinile și într-o săptămână începe să se îngălbenească. Ar fi fost nedrept să îl las nespovedit, adică… nepieptănat, așa că m-am dus frumos și ne-am spovedit împreună, eu cu… bâzâitoarea mea pe lângă mine. Și m-am bucurat foarte mult că am făcut un lucru despre care cred că numai așa, dacă mă cunoașteți în amănunt, vă dați seama cam ce făceam eu, adică mă bucuram ca un copil de mirosul acela de gazon proaspăt cosit!

Măi, nu aveam eu coasă din aceea să se audă ”Hârș” în spatele meu, că nu știu să o folosesc și nici nu am loc acolo să o folosesc, dar bucuria de a face ceva altfel și de a spovedi altfel, de a face ceea ce crede lumea că fac numai câteodată, dar eu fac mereu! Și când am tuns gazonul, am spovedit, așa cum v-am spus, am slujit! Și de aceea am venit să vă spun că Fișa Postului nostru este într-o continuă schimbare. Diferența între oamenii de succes și ceilalți o face tocmai acceptarea Actului Adițional la Fișa Postului și înțelegând lucrul acesta, deja începem să avem o altă relație cu ceilalți! Atunci când vrei să intri într-un dialog cu celălalt, să te pui în locul lui, să îi iei puțin Fișa Postului, dar nu să i-o dai pe a ta, că altfel este ca în reclama aceea, mănâncă ce mănâncă cei doi copii pe băncuță și la un moment dat, băiatul mai are foarte puțin și întreabă:

– Acum vrei să facem schimb?

Nu este chiar așa, să facem schimb de Fișa Postului, că nu merge! Mă gândeam la un lucru, s-a întâmplat acum vreo trei, patru zile să o găsesc pe soție foarte, foarte tulburată și am întrebat:

– O, dar ce este?! Măi, este Săptămâna Patimilor, dar nici chiar așa, nu trebuie să se vadă!

Și mi-a spus:

– Am încurcat-o!

– De ce?

– Uite ce scrie aici: între 7 și 9 iulie se ține Untold la noi pe plajă!

Noi mai avem până la plajă fix zece metri jumate. E adevărat că e o prăpastie de vreo cinci metri, dar nu contează, parcarea tot acolo este. Și m-am gândit și am întrebat-o:

– Măi, dar ții neapărat ca acele trei zile să însemne trei luni?!

– Cum adică?!

– Păi, deja ai introdus doliul în casă de acum până pe 7 – 9 iulie! În afară de faptul că noi între 1 și 8 iulie suntem plecați…

– Da, dar mai e o zi!

– Vai de mine și ziua aia vrei să o pisezi… Stai, măi, puțin, uite cum gândesc eu!

– Da, bine!

Întotdeauna eu gândesc în partea cealaltă și nu e bine, dar vă spun și dumneavoastră cum gândesc eu! În primul rând, până pe 7 – 9 iulie mai este destul timp încât să se răzvrătească cei de la ISU, să își dea seama că peninsula noastră nu are decât o intrare și aceeași ieșire și nu au unde să vină Salvarea, Pompierii și așa mai departe! Este o zonă blocabilă și este posibil să nu le dea aprobare, cum de altminteri de cinci ani de zile, această aprobare nu se dă! Asta este prima liniștire pentru ea, dar pentru mine nu e liniștire asta. Am spus-o așa, știți cum e, până îți vine altă idee trebuie ca celălalt să înțeleagă faptul că este pe drumul bun! Știți, să o descrețesc puțin, dar, măi, nimic! Nimic, nimic!!!

Problema a fost următoarea, i-am spus și altceva:

– Bun, asta cu aprobarea nu mi-a ieșit, dar uite, mai stăm o zi în plus și venim după aceea!

– Și după aia știi ce găsim aici!!!

Avea la toate câte o replică și nu vreau acum să v-o pârăsc, Doamne ferește, i-am spus și în față dar am să îi spun și diseară că acest dialog a fost… demascat în fața dumneavoastră, dar ca să vă învăț ceva, să vă învăț să gândiți frumos până la capăt, că ar fi putut să mă dea și pe mine înapoi cu atâtea replici! Mă rog! Și i-am spus că mai rămânem încă o zi.

– Dar ce o să găsim aici… !

– Lasă!

Și până la urmă am aruncat în luptă ultimele torpile, care știam că nici măcar ca fumigene nu sunt bune, dar pentru conștiința mea, așa, i-am spus altceva:

– Auzi, dar câți spuneai că vin?

– 150.000!

– Măi, 150.000 cred că nu o să împărtășesc eu decât în vreo câțiva ani de zile! Gândește-te la câtă bucurie pot emana oamenii ăștia, în felul lor! Măi, dacă alții se bucură de 525 de decibeli, dar e bucurie sinceră…

Eu îi cunosc pe oamenii aceștia, să știți! Dacă îi… deșurubezi din sistem, fiecare este bun în felul lui și e de îmbrățișat! Numai când se adună mulți, atunci e mai greu! Și i-am spus:

– Dar la bucuria acestor 150.000 de oameni care ne ridică într-un fel toată zona asta a noastră, te-ai gândit vreodată?!

– Lasă, măi, astea sunt povești!

– Nu sunt povești, eu numai așa gândesc, pentru că eu vreau să mă gândesc acum la bucuria lor.

Bine, în spate, eu mă gândesc și la bucuria mea, adică poate dă Dumnezeu să nu le dea voie să organizeze acolo totul! Acum eu mă spovedesc, că e și Săptămâna Patimilor! Mă spovedesc, nu asta este problema, dar este foarte important să gândim și în locul celuilalt, dacă vrem să dăm verdicte corecte! Dacă ne gândim numai în dreptul nostru, cu siguranță că are toată lumea de pierdut. Dacă ne gândim numai în mod egoist, la ceea ce ne-ar fi nouă bine, nu am face altceva decât să ținem un Post, să vină o sărbătoare, să mergem mai departe, iar mai vine un Post, iar mai vine o sărbătoare și ce-am făcut?! A trecut viața pe lângă noi, degeaba!

Noi trebuie să ne transformăm. Ce vrea Hristos să ne spună astăzi?

– Măi, duceți-vă și o să știți despre cine e vorba!

Cum vrem să știm cine e trimis de Dumnezeu și cine nu, dacă nu știm ca în mintea noastră să învârtim sensul Fișei Postului, așa cum v-am spus?! Cum vrem să știm noi care este omul care are nevoie de ajutor, care este omul care are nevoie de noi, cum să știm care este omul care, până la urmă, să o spunem și pe aceasta, poate să ne ajute pe noi mai mult, dacă nu știm să urmăm ceea ce Mântuitorul astăzi ne spune când mergea spre patimă, nu mergea la chef?! Nu mergea la Untold, ca să spun așa, să rămânem în zonă! Mergea spre patimă și atunci ne-a spus că dacă vrem să cunoaștem oamenii care ne sunt asemenea, să îi cunoaștem prin ceea ce fac ei și îi cunoaștem văzându-i că fac ceea ce trebuia să facă altcineva în locul lor!

În momentul acesta cred că începem să ne lămurim că, de fapt, noi ne apropiem de Împărăția Adevărată! De multe ori să știți că mă gândesc să vă spun sau să nu vă spun, dar trebuie să vă spun că eu cred că trăim numai părelnic! În momentul în care vom intra însă în logica Împărăției lui Dumnezeu, vom începe să trăim veșnic, pentru că a trăi veșnic nu este o vorbă, este o realitate. Așa cum am mai spus, a trăi frumos nu înseamnă să trăim comod. Iată că astăzi învățăm că a trăi frumos înseamnă a trăi în locul celuilalt, a plânge cu cei ce plâng și a ne bucura cu cei ce se bucură! De aceea, măcar de astăzi încolo să nu mai confundăm oamenii și să credem că un lucru este făcut pentru cineva și altul este făcut pentru altcineva. Nu. Lucrul făcut de altcineva trebuie să fie în preocuparea noastră, astfel încât să cunoaștem omul după lucrarea pe care a făcut-o! Dacă veți vedea un om că face ceea ce nu se vede pe el că ar avea în Fișa Postului, acela este un om adevărat! Dacă veți vedea pe un om că adună hârtiile de jos și nu are echipamentul de la Polaris (n.a. firma de salubrizare) înseamnă că acela este un om adevărat! Nu am nimic, fraților, cu firmele și cu oamenii, dar v-am dat un exemplu ca să știți! Dacă ești măturător și adunător de hârtii, asta e, nu mai ai niciun merit, dar dacă faci ceea ce nu este în Fișa Postului tău, cu siguranță că acel lucru demască faptul că ești de la Dumnezeu și dacă ești de la Dumnezeu, trebuie să te cunoască și cei care sunt și ei de la Dumnezeu!

În această frumoasă dimineață de joi, să vă intre bine în cap ca să numărați zilele până la Paști, acum este dimineața zilei de joi, mâine va fi, pe timpul ăsta, dimineața zilei de vineri, că altfel vă încurcați în calcule. Toată copilăria mea am fost foarte bulversat cum a înviat Mântuitorul a treia zi, când mie nu îmi ieșeau decât două, jumătatea este de dimineață, pentru că toată slujba zilei liturgice în Ortodoxie este numărată după primul verset al Scripturii, ”Și a fost seară, și a fost dimineață, Ziua Întâi”. Iată că a fost seară și urmează dimineață, așa se numără zilele la evrei, până astăzi. Noi, de acum înainte, liturgic, tot așa le numărăm, de aceea în această frumoasă dimineață de joi, să înțelegem că dacă vrem să cunoaștem oamenii, trebuie să fim în preocupările lor. În momentul în care i-am văzut la ei acasă, în preocupările lor, să îi ajutăm să împlinească ceea ce și-au propus și astfel putem să ne cunoaștem și pe noi înșine și să ne cunoaștem adevărata Fișă a Postului.

Îmi place să mă gândesc unde mă aflam cu ceva timp în urmă, ca să văd unde mă aflu acum și, cu gândul la deniile din Săptămâna Patimilor de care ne mai desparte o săptămână, mi-am amintit de primele denii la care am participat. Cu ajutorul înregistrărilor Veronicăi Cristina Radu, căreia îi mulțumesc din suflet, v-am propus o frumoasă amintire a mea, cel puțin, cu cuvântarea părintelui Marius Moșteanu din Miercurea Mare a Postului, din 12 aprilie 2017! O puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=KTGf4FPpPGk.

Pentru mine este la fel de actuală și de minunată și îi mulțumesc părintelui Marius pentru bucuria reîntâlnirii pe această cale, ca și pentru îngăduința de a-i reda cuvintele aici. Sper că i-am prilejuit o plăcută aducere aminte.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că tot cam la vremea aceea descopeream dorința și putința de a scrie cuvântările părintelui Marius, pentru cei care nu le pot asculta din motive medicale, dar și pentru cei ca mine care își doresc să le poată reciti, reașeza, sublinia sau retrăi.

Vă mulțumesc tuturor celor care citiți cu răbdare aceste rânduri și sper ca povestea aceasta să vă fi prilejuit amintiri cel puțin la fel de frumoase ca ale mele!