”Fiecare erou are o mamă”

Gândiți-vă în seara asta, numai în seara asta, dacă aveți patru inși care, dacă v-ar vedea paralizat, și-ar pierde vremea să vă ducă într-o cetate unde au aflat ei că există un medic care să vă vindece! Nu vă înșelați! Știu că în prima etapă o să faceți o listă cu o sută! Da! Până diseară o să tăiați din lista asta de nu o să găsiți decât doi despre care vă spun că nici de aceia să nu fiți siguri! Acum, eu nu sunt un pesimist, doar mă știți foarte bine, dar știu ce înseamnă speța umană, exact când ai nevoie de cineva și poți să bagi mâna în foc că acela te ajută, are și el o problemă mult mai importantă față de ceea ce ai tu.

Astăzi este o zi în care se vorbește despre ”Vindecarea paraliticului din Capernaum” dar este o zi foarte încărcată emoțional cu acest 8 Martie extraordinar, cu o recunoaștere a feminității, a maternității și a creației lui Dumnezeu, o zi care în calendare apare ca a doua duminică a Sfântului Post, dar și, dacă citiți cu atenție, este vorba și despre Grigorie, sfântul care a întemeiat Palamismul și a vorbit despre lumina necreată.

Este o duminică atât de importantă încât toată săptămâna m-am gândit cam cum să fac să le împac pe toate și mi-am adus aminte de un episod povestit de părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească, în care spunea că atunci când era mic, fratele lui mai mare i-a adus o carte în care se vorbea despre eroi, Mitologia Antică, toți eroii și fiecare era prezentat cu ce puteri avea iar la sfârșitul acestei cărți era un capitol în care se vorbea despre mama fiecăruia dintre eroi și părintele rămăsese foarte, foarte plăcut impresionat că autorul nu uitase că fiecare erou are o mamă și că de altminteri, de asta erau eroi, că aveau o mamă! Și tot întorcându-le pe toate părțile, m-am gândit că despre paraliticul vindecat astăzi în Capernaum tot v-am spus, dar nu v-am spus că întotdeauna, în spatele lui a fost o mamă, chiar dacă nu ați văzut-o! A fost purtat de patru inși, patru prieteni de-ai lui care în spatele lor aveau câte o mamă și au ajuns în fața Vindecătorului, care o are mamă pe Maica Domnului!

În toată această poveste m-am gândit că nu este prilej mai nimerit să vorbești despre vindecare din toate punctele de vedere decât o zi în care feminitatea și maternitatea să fie așezate într-o duminică a vindecării! Și anume, în puține cuvinte, Mântuitorul a venit, să spunem așa, în locașul Său natal. Acum, natal înseamnă într-un fel, vă imaginați, Fiul lui Dumnezeu cum să poți să Îl așezi, că au spus prorocii că ”din Egipt Îl iau pe Fiul Meu”, că ”nazarinean se va chema” și a locuit o bună bucată de vreme în Capernaum. Identitatea Lui, într-adevăr, este legată de Capernaum și când s-a aflat că este în casă, s-a adunat lume atât de multă încât se spune că nici pe locul din fața casei nu mai era loc să mai stea nimeni. Și au venit patru inși cărând un pat cu un paralitic. Acum să nu credeți că s-a inventat, ieri sau alaltăieri sau în generația dinaintea noastră, statul la rând la duhovnic! Nu s-a dat nimeni la o parte. Ei, aici am vrut să ajung! Măi, nu s-a dat nimeni la o parte:

– Ce, dumneata cu paraliticul?! Vezi-ți de treabă!

– Dumneata cu copilul?! Noi suntem aici de la ora trei, noi trebuie să intrăm, că, uite, mai sunt patru inși înaintea noastră!

Deci, lucrurile nu s-au schimbat. Pentru mine este un mesaj extraordinar acesta, adică faptul că lumea vrea să se mântuiască, vrea să se vindece, vrea să obțină ceva, este un dat al firii umane!

Acum să revenim la coada noastră! Văzând că nu are pe unde să intre pe orizontală, nu era pe atunci 3G, 4G, 5G, dar exista verticala, așa că s-au suit pe casă și au dat acoperișul la o parte. Acum vă imaginați că nu era o casă ca una de-a noastră, pentru că dacă era una de-a noastră, era mai greu, trebuia să știi dacă gura podului dă exact unde se afla Mântuitorul, pentru că dacă nu, dărâmai casa! Dar ei aveau niște case, așa, mai… flu-flu, aș spune eu, au dat acoperișul la o parte, au coborât patul pe patru frânghii, exact în fața Mântuitorului care, când l-a văzut pe paralitic, a spus clar:

– Fiule, iertate-ți sunt păcatele tale!

Rumoare! Deja venise un semnal peste așteptările celor din casă, care vroiau să fie, numai ei, buni auditori, și aceștia au spus:

– De ce hulește omul acesta?! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?

Peste orice venea o… hulă, pentru că și pe acolo să știți că erau și din opoziție, nu erau numai de-al Lui! Dar nu s-a gândit nimeni:

– Măi, dacă Acesta iartă păcatele, nu e Dumnezeu?

Un lucru simplu, dar e simplu pentru noi, acum, pentru că după război, mulți viteji se arată! Cert este că nu L-au recunoscut ca Dumnezeu și au spus că a hulit, dar nu au avut curaj să spună pe față, cum ar fi la noi, să posteze! Nu au postat, s-au gândit, au dat un mic comentariu… sub anonimat, dar Mântuitorul, care știe dincolo de anonimat, le-a spus:

– De ce gândiți așa?

Și le-a explicat de ce a folosit această formulă. I-a întrebat pe ei:

– Ce este mai lesne să spui ”Iertate-ți sunt păcatele” sau ”Ia-ți patul tău și umblă”?

Care este diferența?! Diferența este următoarea: atunci când spui un lucru și el nu se vede, este mult, mult mai greu și Mântuitorul nu a venit să facă lucruri ușoare! Nu a venit să spună ceva și imediat, lumea să și vadă că se întâmplă! Dacă îi spunea să își ia patul și să umble, se ridica acela din pat, își lua patul, pleca și gata! Dar era ceva mult mai amplu să spună cauza pentru care slăbănogul se afla în acea situație! Înseamnă că și noi avem de aflat ceva, astăzi!

Deși am foarte mulți prieteni din lumea medicală, și cu ghilimele, și fără ghilimele, cred eu așa că Medicina se ocupă prea mult de efectele unor boli. Cred că prea mult tratăm efecte și nu tratăm cauze. Efectul era paralizia, efect al unor lucruri pe care Mântuitorul acum ne învață că trebuie să îl reparăm din interior! Cum?! Știți foarte bine despre mărturia pe care ne-a dat-o profesorul Kazuo Murakami. La un congres de Neurologie au invitat și un medic de Ayurveda, singurul, și până acum tot singur a rămas, care vindecase o paralizie neuronală, adică omul acela nu avea cum să se miște pentru că nu avea nici cu ce, nu avea semnalele care să îl ajute neuromotor, nu avea nimic! Și, bineînțeles că medicul de Ayurveda a fost invitat să ia primul cuvântul și a spus:

– Da, dar eu nu am o poveste chiar așa de lungă!

– Nicio problemă, cât este!

– Păi, două fraze.

– Două fraze, hai! Spune-ne aici, ca să știm!

Parcă era duminica de astăzi! Doctorul a povestit următoarele:

– Au venit la mine patru inși cu unul pe targă și l-am întrebat ce are. Și mi-a spus că nu poate să meargă, nu poate să facă nimic, pentru că nici neuronal nu are cu ce, că nu sunt traseele.

– Și?!

– Și atunci le-am spus celor patru să iasă afară și să îl lase pe pacient cu mine, că nu o să plece singur decât dacă spun eu! L-au lăsat cu mine și în câteva minute s-a ridicat și a plecat singur.

Și atunci, toți participanții la congres au întrebat:

– Mai avem o nelămurire, ce ați făcut?!

– Nimic altceva decât am discutat.

– Ce ați discutat?!

– Foarte simplu, l-am întrebat de ce este așa și mi-a spus că nu poate să meargă, nu poate să se ridice, nu poate să își miște niciun membru și nimic din corpul lui.

– Și?

– Și eu l-am convins că poate. Atât!

Atât! Acesta este tratamentul! Nu numai pentru paraliticul acela, ci pentru fiecare dintre noi și mai ales pentru fiecare boală pe care o avem! Să ne convingem! Poate că nu avem pe lângă noi doctorul acela care să ne convingă el, dar avem ceva, avem o minte care ne poate ajuta să ne convingem noi că se poate!

Sunt foarte multe cărți, acum, în literatura de specialitate a Neurologiei, în care învățăm de la autocunoaștere până la autovindecare, de la vizualizare până la gândirea pozitivă și vă imaginați că sunt oameni care au citit de cel puțin o sută de ori mai mult decât mine pe tema asta dar eu vă spun ceva, cunosc și foarte mulți oameni care gândesc pozitiv:

– Părinte, am gândit pozitiv!

– Părinte, mi-am vizualizat că am nu știu ce mașină, că am nu știu ce avioane, că am nu știu ce traiectorie în viață! Deja am văzut!

– Bun, bun! Te-ai simțit unde te-ai văzut?

– Păi, ce vrei să spui?!

– Asta este discuția cu mine!

Vreau să îl conving că dacă tot a văzut, trebuie să meargă mai departe! Degeaba ai făcut tu vizualizări și ești un artist impecabil și poți chiar să îți sugerezi să pictezi înălțimea la care ai ajuns, luxul pe care îl visezi în capul tău, dar dacă nu simți, nu ai făcut nimic!

– Păi, cum să fac să simt?!

Pur și simplu anticipativ, să ai bucuria aceea că ai ajuns sau că este ceva care deja este al tău, este proprietatea ta și că ai obținut ceva! Când obții ceva, se accesează o chimie extraordinară, niște substanțe, serotonină, dopamină, un Mendeleev întreg, în noi! Da, dar acela are nevoie de timp de reacție! Dacă îți trece numai așa ca racheta prin minte, nu ai prins tot ceea ce trebuie să prinzi! De exemplu, între hidrogen și oxigen, păi, până când ai prins două molecule din aia și una din cealaltă, trebuie să treacă ceva timp, este vorba despre timp de reacție. Așadar, visătorule, desenatorule de hartă a creierului, oprește-te puțin și încearcă să trăiești! Cum să trăiești?! Păi, imaginați-vă că astăzi, Mântuitorul ne-a spus tot ceea ce înseamnă traiectoria aceasta:

– Ce este mai ușor să spui, ”Iertate-ți sunt păcatele” sau să spui ”Ia-ți patul tău și mergi”?

Păi, este ușor să spui ”Ia-ți patul tău și mergi”, dacă chiar poți să faci lucrul acesta, pentru că se vede! Dacă se vede, nu-i nicio problemă, dar ce nu se vede, de asta trebuie să ne ocupăm! Să ne ocupăm de ceea ce nu se vede! Păi, se vede tabloul pe care l-ai desenat, chiar creierul tău îl vede, dar dincolo, trebuie să mergi mai departe, ce materiale ai folosit, ce culori, ce acuarele sau ce tuș ai folosit ca să desenezi lucrul acela?! Convingerea trebuie să fie una care să ne aducă în toate materialele noastre! De ce? De exemplu, îți cumperi o mașină sau în primul rând visezi să ai o mașină, asta când nu ai carnet de șofer! Visezi să ai o mașină și pentru că nu ai nici carnet, te duci și visezi să ai carnet! Visezi, faci chestionare, faci toate cele, până la urmă, cu chiu, cu vai, visul s-a împlinit și urmează să ai mașina!

În momentul în care te-ai așezat în mașina aceea pe care ai visat-o și nu ești atent ca dopamina să dea mai departe drumul serotoninei, atunci s-a încheiat toată povestea! O să afli că s-a scumpit motorina, o să afli că s-a scumpit taxa de trecere pod, o să afli că rata de fapt nu mai este cât credeai tu că poți să o susții și începe bucuria aceea să scadă. De ce?! Pentru că tu ai lăsat-o să scadă! Măi, dacă este o bucurie, în primul rând întreabă-te dacă poți să o duci până la capăt! Să spunem că poți să o duci până la capăt, un an, doi, trei, cinci ani, să spunem cât ai leasing-ul, bun, îl duci până la capăt, dar problema este următoarea: trebuie să mergi mai departe! Mai departe înseamnă să ne concentrăm asupra a ceea ce susține, ce a susținut ridicarea paraliticului? Realitatea iertării păcatelor! L-a convins Mântuitorul ca și el să se ierte!

Eu astăzi am avut vreo cinci, șase inși cărora le-am dat dezlegare să se împărtășească și ei au spus că nu! E clar, înseamnă că mai am de lucru până să conving pe cineva că știu ce fac, în primul rând! Că am dreptul să fac, aia mă judecă altcineva! Probabil că în ochii celor care m-au refuzat astăzi, pe care i-am uitat, bineînțeles, să stea liniștiți, v-am spus numai numărul, nu v-am spus cine, dar ei mi-au dat mie un lucru extraordinar, mi-am dat seama că încă nu sunt convingător! Aș vrea ca dacă am ratat cu cei cinci, șase, să nu ratez cu cei care sunteți aici! Și nu am să ratez! Dacă nu veți pleca de aici convinși că tot ceea ce vă propuneți va ieși, mă luați ca martor și vă spun de ce nu a ieșit! În primul rând avem un pitic mic, mic, mic, care se numește reflex educațional și care este ecoul vorbelor mamei:

– Lasă că nu ești tu cel mai tare!

– Lasă că nu ești tu primul!

– Lasă că nu-ți ajunge!

– Lasă că îl superi pe cutare!

– Vezi că iar ești obraznic!

– Iar visezi aiurea!

Și reflexul educațional a rămas acolo și rulează. Tu citești o sută de cărți în prima lună de pregătire, iei toate manualele de vindecare, l-ai auzit pe ăsta de Ayurveda, gata, bagi Ayurveda și îți dă AI-ul tot ce îți trebuie din bibliografia tradusă și netradusă, începi să înveți și japoneză, că sunt nebuni care învață și o limbă străină, special ca să citească o carte! Ei bine, după ce ai citit totul, nu îți dai seama că de fapt, tu ai citit până aici, până sub bărbie, nu a trecut mai departe! Știți când tovarășa de renume mondial, academicianul profesor de Chimie s-a dus la un congres și i s-a spus să țină un cuvânt despre polimeri, că tot era ea… specialistă și le-a spus organizatorilor:

– Știți ce? Eu sunt sătulă de Chimie până-n gât!

– Nu vă supărați dar Chimia se discută de aici în sus!

Ei, cam așa facem noi, invers! Noi suntem plini până sub bărbie de toată literatura neuroclasică publicată în ultimii cincizeci de ani! Să știți că nu s-a inventat alaltăieri! Din 1962 deja știm că nu avem numai trei miliarde de neuroni și ăia se distrug și… scăpăm! Nu, avem de toate și din acel an s-a stabilit acest lucru! S-a mai ascuns câte ceva dar asta este deja altă lecție! Important este că noi am citit numai cu capul, până sub bărbie și nu s-a dus spre inimă! Suntem ca Zaheu, ne-am urcat în copac, în dud, în sicomor și am rămas acolo, să vedem care este situația, că trece cineva pe acolo, foarte important! Și noi ne suim în sicomor să vedem prin biblioteci! Știți că la bibliotecă este la fel ca la hipermarket, cine plătește o taxă specială are marfa la nivelul ochilor, nu poți să te uiți fără să dai de uleiul de la bunica! Dacă te-ai uita mai jos, ai vedea și alte mărci și ți-ai da seama că nu este chiar așa, nu e singura care a inventat untdelemnul! Așa este și cu cărțile astea! Te urci, că ele sunt acolo sus și dacă nu te învață cineva să cobori în inimă, ca Mântuitorul care i-a spus lui Zaheu ”Grăbește și dă-te jos”, dacă nu e cineva lângă tine să te tragă de mânecă jos, s-ar putea să rămâi acolo cu suta aia de cărți și luna următoare vine altă sută de cărți și tot așa și nu ai făcut nimic! De ce?! Pentru că acel mic sabotor, reflexul acela educațional care îți tot repetă că nu e nimic de capul tău, funcționează! Dacă te duceai acasă și spuneai că ai luat zece, imediat auzeai:

– A mai luat și altcineva zece?

– Păi, da!

– Eh! Mare lucru! Nu e nimic de capul tău! Mie să îmi spui când o să ai singurul zece și ceilalți toți să aibă cinci! Atunci, poate…

Sabotorul acesta a rămas și degeaba ai vizualizat, degeaba ai gândit profund, degeaba ai gândit numai și numai pozitiv, cum să vă spun, gândirea pozitivă deja ai depășit-o, dar rămâi acolo! Și când te trezești că vine rata la Bancă, spui:

– O, dar eu vizualizasem că nu mai am rată la Bancă!

– Ce vorbești, domnule?!

– Da, părinte, te-am ascultat pe dumneata și am introdus tot!

– Dar de ce nu ai fost atent până la capăt?!

Vedeți, eu am și discuții cu foarte multă lume de toate categoriile, să nu credeți că am vorbit degeaba!

Eu astăzi vă învăț partea cealaltă! Care?! Cum să coborâm în inimă! Vă spun acum cam cum decriptez eu discuția Mântuitorului, dincolo de cuvintele pe care le-ați auzit în Scriptură. Când l-au lăsat cei patru pe paralitic, Mântuitorul i-a spus:

– Măi, dar tu ești conștient că ai patru prieteni care au făcut un lucru pentru tine, un lucru pe care tu nu puteai să îl faci de unul singur?

L-a făcut pe omul acela să trăiască! Ce să trăiască? Relația și identitatea lui!

– Măi, sunt cineva!

Și atunci, cum facem să simțim? Trebuie să ne schimbăm, în primul rând, identitatea! Paralitic ce înseamnă?! Să nu poți să miști nimic. Asta înseamnă că din afară așa se vede, dar Mântuitorul ne învață să ne uităm înăuntru! Dacă înăuntru, Împărăția Cerurilor este în noi, atunci paraliticul spune:

– Măi, stai puțin! Sunt paralitic pentru că m-au văzut aceștia paralitic, dar eu nu sunt pe dinăuntru, sunt numai pe dinafară! Înseamnă că butoanele sunt la mine și înseamnă că trebuie să caut ceva!

Și începând să cauți, fără să îți dai seama, chiar te miști și dacă te miști, nu mai ești paralitic! Prima oară te miști cu gândul, apoi miști câte o mână și începi să faci un alt pas, să ajuți și tu pe altul să îi spui că nu este paralitic decât pe dinafară, că așa îl văd alții! Așadar, primul pas este găsirea identității și știu ce vă spun! Atunci când știi cine ești, când știi ce poți, când știi că ești fiul lui Dumnezeu, când știi că ai o mamă, înseamnă că ești cineva și poți! Mama aceia te-a purtat de la prima celulă divizată și până la naștere, acum eu nu sunt atât de nebun să cred că maternitatea înseamnă numai bucurie, nu, Doamne ferește! Sunt și cazuri în care vine un copil, vrând, nevrând și nu are cum să se întâmple altfel și, apropo, dacă nu ar fi Dumnezeu cu grija asta, ca să nu și-o aibă altcineva…

Dacă ai o mamă, trebuie să te ambiționezi și să spui:

– Dacă mama mea m-a făcut zdravăn, eu de ce să nu continui lucrarea ei? Cine sunt eu? Sunt fiul unei mame. Dacă m-am născut, înseamnă că eu nu trebuie să mă târăsc pe fața pământului, ci să merg drept și să merg mai departe!

Știți ce înseamnă duminica de astăzi? O duminică în care am învățat să ne uităm în noi! În noi este și mama noastră, în noi este și Dumnezeu, în noi este Împărăția Cerurilor! Dacă știm că astăzi este duminica a doua din Post și să spunem că nu am început Postul, vestea cea bună este că putem să îl începem astăzi, numai cu o singură condiție, să nu îl începem mâine! Să îl începem astăzi! Facem cât putem, de mâine nu știm, ne spovedim, dar măcar astăzi să spunem că de azi înainte începem Postul și gata! Dacă am învățat lucrurile acestea și am spune că știm suficiente, ia să le și trăim! Uite, vă dau un canon, săptămâna aceasta, să nu citiți nimic nou! Citiți ceva ce ați mai citit! Să știți că eu nu vă dau sfaturi decât după ce le-am făcut eu, în primul rând. Luați o carte pe care ați citit-o acum cinci ani și vă veți da seama că atunci nu ați înțeles ce înțelegeți astăzi, să vedeți că sunteți pregătiți altfel să vedeți lucrurile! Sunteți pregătiți să mergeți mai departe și anume, săptămâna viitoare să aveți alt canon, acela de a implementa ceva din ceea ce ați citit! O să spuneți:

– A, sigur!

Nu vă amăgiți! Nu faceți des aplicația aceasta pe care v-o cer eu, pentru că este foarte greu de făcut! Vă cer acum să vă așezați în locul paraliticului, știind deja, vizualizând că din casa din Capernaum în care vă vindecă Mântuitorul plecați și în momentul în care ați plecat, deci v-ați vindecat, să spuneți:

– Bun, și ce fac eu de acum înainte?!

Aceasta este provocarea zilei! Provocarea zilei nu este vindecarea, este ce faci după ce te-ai vindecat! Pentru că de aceea ești vindecat! Altfel, știți ce se întâmplă? A doua zi o iei de la capăt, pentru că vindecarea este o fracțiune de secundă, dar asta trebuie să fie temporizată să dureze tot restul vieții! Problema nu este vindecarea, problema este cum rămânem la nivel de oameni vindecați! Dacă vă așezați în locul paraliticului, gândiți-vă, cum v-am mai spus, cine sunt cei patru care vă lasă în jos pe frânghii și cine este cel care are răbdare știm, este Mântuitorul! El îi așteaptă pe toți să coboare, numai dacă ar putea ei să ajungă în poziția în care El să spună:

– Iertate-ți sunt păcatele tale!

Dar dacă îți sunt iertate păcatele tale, tu de ce nu ești convins de lucrul acesta?! Intervine iar acel reflex educațional că nu ești bun de nimic și că trebuie să știi că ești vinovat. V-am mai spus și altă dată și știu ce vă spun, inclusiv cărțile de cult sunt pline de ”Doamne, eu păcătosul și nemernicul și netrebnicul”! Dacă mai faceți rugăciuni de felul acesta, gândiți-vă că vă faceți și un rău! Știu ce vă spun! Dumnezeu ne iubește, nu ne muștuluiește așa cum vor alții! Dumnezeu este bun. Fiți fiecare dintre dumneavoastră buni cu dumneavoastră înșivă și o să vedeți că din acea stare de veșnică păcătoșenie puteți să vă vindecați în momentul în care știți cât de bun este Dumnezeu și știți că v-a dat tot! Avem cu toții loc sub soare, avem cu toții loc să fim bine.

Acum vă dau o veste bună: nu mai aveți nicio boală, dar să vă văd ce faceți cu secunda următoare în care știți că nu mai aveți nicio boală! Sunteți vinovați, de acum înainte, dacă mai aveți boală, pentru că acum s-a săvârșit vindecarea, în Capernaumul acesta, a venit harul prin turla bisericii și v-a făcut sănătoși! Ei, iaca v-ați făcut sănătoși, de acum să nu mai greșiți, ca să nu vă fie vouă ceva mai rău!

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem acest episod, să înțelegem că ziua de astăzi, o zi atât de frumos dăruită de Dumnezeu cu soare, o Zi a Mamei, noi așa îi spuneam Zilei Femeii, când eram la serbările de la școală, Ziua Femeii, ziua feminității, ziua maternității și ziua bunului creștin este o zi extraordinară, în care dacă tot am aflat că suntem sănătoși, să vedem ce facem cu sănătatea noastră!

După așa un cuvânt minunat rostit de părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, cu greu le mai găsesc pe ale mele! Astăzi a fost cu adevărat o zi memorabilă, o biserică plină cu copii de toate vârstele, de la o lună la 80+, care au primit Taina Împărtășaniei cu o emoție care a adăugat un plus de lumină întregii biserici dar și întregului oraș, pentru că fiecare dintre cei prezenți la slujbă a plecat acasă dornic de a dărui mai departe din lumina primită și asta m-a dus cumva cu gândul la Sfântul Grigorie Palama.

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru bucuria de a-i putea scrie cuvântarea aici dar și pentru că am trăit o bucurie autentică… online! Spun asta pentru că am avut o imagine de ansamblu alta decât cea din mijlocul mulțimii de credincioși și a fost minunată! A fost ca și cum copilul din mine a participat tainic la întreaga slujire care poposise în casa sa!

Am urmărit slujba transmisă în direct de Cristina Veronica Radu, căreia îi mulțumesc pentru că mi-a oferit posibilitatea de a scrie cuvântarea părintelui dar și de a face povestea încă și mai frumoasă cu câteva capturi de ecran! Întreaga predică poate fi urmărită pe adresa https://www.facebook.com/vradu97/videos/1808911919790204/.

Vă mulțumesc tuturor celor care citiți aceste rânduri și îmi înțelegeți bucuria de a dărui mai departe aceste învățături atât de… prezente!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mă iubește atât de mult încât mi-a dăruit acest har al scrisului care aduce în suflet speranță și pe chip un zâmbet.