Buni, nepotul și iarna

– Vai, ce vreme rea-i afară!

Iarna rău s-a răzbunat,

Este numai foc și pară,

Ger și gheață, vânt turbat!

– Buni, cum se poate, oare,

Ger și gheață dar și foc,

Nu-ți fie cu supărare,

Pot fi ele la un loc?!

– Foc și pară, vorba vine,

Așa-i iarna, supărată,

Uită-te bine la mine,

Iarna colții își arată!

Chiar în prag de primăvară,

Când credeam că am scăpat,

Nu mai poți ieși afară

Decât bine îmbrăcat!

Mergi încet că-i gheață mare,

Ești atent la orice pas,

Pui și haina groasă tare,

Tragi fularul sus pe nas,

Să nu-ngheți, că e păcat

Să te-alegi cu vreo răceală,

Să ai nasul înfundat!

– Of, măi Buni, tare-ți place

Să mă tot înfofolești,

Știu că orișice aș face

Tu tot nu te potolești!

– Măi, dar ce-s vorbele astea?!

Ori te-ai cam obrăznicit?!

– Nu ești tu madam Prăpastia,

Cum Bubu te-a poreclit?

– Asta-i bună, cum de-o știi?!

Bubu face el ce face

Și te-ndeamnă la prostii,

Te lasă să spui ce-ți place,

Dar când nu-i convine lui,

Vine repede la mine,

Să te-nvăț eu ce să spui!

Tu ascultă aici, la mine!

– Nu vorbi așa de el,

Tare mult te mai iubește,

Tu nu îl iubești la fel?!

– Ia uite, Doamne ferește!

Îl iubesc, de bună seamă,

Însă dacă mai greșește,

Eu îi spun fără de teamă!

Da’ văd că îi ții tu partea

Și oricât te-am dădăcit,

Tot la el te duci cu cartea,

Când e vorba de citit!

– Da, dar vin mereu la tine,

Dacă vreau vreo prăjitură!

– Lasă, că n-asculți de mine

Și îi semeni lui la gură!

– De-aia ne iubești tu tare,

Că știm cum să te luăm,

Uiți mereu de supărare,

Că noi te tot răsfațăm!

– Uite cum m-ai amețit,

Am uitat că bate vântul

Și afară-i ger cumplit!