”Iubirea nu are nevoie de translator”

Ne aflăm în Duminica Mare, așa este numită în calendarele tradiționale românești, cea mai mare dintre duminici, pentru că aici, deja se încheie o lucrare care a început odată cu Bunavestire. Se încheie lucrarea de Mântuire din partea lui Dumnezeu și urmează să ne-o împropriem noi. Pogorârea Duhului Sfânt este o sărbătoare mare pentru că este momentul din care noi am primit tot ceea ce puteam să primim și acum ține numai de noi cum folosim darurile.

Spuneam de multe ori despre sensul Creației. În manualele de Dogmatică, sensul Creației este fericirea Creaturii și spuneam că dacă vrem să știm când suntem și când nu mai suntem pe direcția Creației, a sensului ei, ne uităm ca într-o busolă, dar nu ne uităm în exterior, ne uităm în interior și dacă vom constata că suntem fericiți, înseamnă că suntem pe direcția bună! Dacă ni se pare că viața este grea, dacă ni se pare că vin scumpirile, dacă ni se pare că vine creșterea TVA și suntem triști, înseamnă că nu suntem în sensul Creației și știu ce vă spun! Atunci când s-au vehiculat alte prețuri la energie, vă spuneam să aveți răbdare și ne-a dat Dumnezeu o iarnă atât de blândă cum nu ne-a dat niciodată!

Sensul Creației este să ne bucurăm. Dumnezeu când va vedea că ne bucurăm, nu o să intervină neapărat cu scăderea de taxe și de impozite, nu, pentru că nu acesta este sensul Creației, nu l-a făcut Dumnezeu pe om ca să plătească taxe, l-a făcut să fie fericit inclusiv când plătește taxe! Trebuie să ajungem la această subtilitate de a înțelege asta pentru noi, nu pentru cei care fac altceva cu taxele noastre, că așa funcționează lumea, că sunt și oameni care nu pot să muncească așa cum putem noi, sunt oameni care nu pot să se întrețină singuri, așa cum ne putem susține noi. Dacă sunteți în biserică, nevăzând pe afară niciun căruț, e clar că nu v-a adus nimeni. Nu sunt nici cătușe la ușă, înseamnă că nu v-a adus nimeni forțat, nici eu nu am lăsat pe nimeni ca să închidă ușa să nu mai plecați, înseamnă că sunteți pe sensul Creației! Dar, riscați să nu mai fiți pe sensul Creației, atunci când auziți prea multe, când se vorbește prea mult, intrați în panică și credeți că nu o să vă mai ajungă nu știu ce resurse!

Sensul Creației nu are nicio legătură cu resursele, sensul Creației este o resursă prin sine, și nu este o definiție dogmatică! Dar, am deschis discuția aceasta ca să vă învăț astăzi o altă lecție: sensul limbajului. Vă aduceți aminte că în Babilonul antic s-au întâlnit oamenii să ridice un turn să ajungă la Dumnezeu. Știau ei că de acolo s-a plecat, știau ei că e bine acolo, știau ei că Adam a trăit fără să facă nimic în afară de a da nume animalelor. Știau că e un loc în care pot să stea de vorbă cu Dumnezeu, la taifas, și să Îi spună una și alta și Dumnezeu să devină partener al lor. Și s-au apucat, chiar cred că 70 de metri din înălțimea acelui turn mai există și astăzi, este o ruină antică pe care chiar vă invit, dacă aveți vreo excursie prin Asia, pe la frații noștri turci, să vedeți această ruină, pentru că dacă a dăinuit atâtea mii de ani, vă dați seama cât de mare va fi fost la început?! Cât de mare nu zidul, ci cât de mare a fost nebunia omului de a face un turn să ajungă la Dumnezeu! Ei bine și au făcut un turn și când au ajuns la o anumită înălțime de la care Dumnezeu a constatat că devenea periculos să se continue această nebunie, a spus:

– Trebuie să îi opresc, că dacă nu îi opresc Eu, o să cadă pe rând de aici și ce fac? Am creat lumea asta degeaba?!

Dumnezeu nu a creat nimic fără rost. Și atunci, s-a făcut un sfat la nivel de Sfântă Treime și a spus:

– Acestea vom face!

Și le-au amestecat limbile, adică nu s-au mai înțeles unii cu alții. De ce v-am adus aici?! Pentru că atunci când constatați că nu vă mai înțelegeți cu cineva, întrebați-vă ce făceați împreună ca să vă înțelegeți. Nu cumva făceați un turn ca să ajungeți într-o altă dimensiune a comodității, a mai binelui care ucide binele? Și aici avem altă cheie, dacă vreți să știți că limbajul funcționează, el trebuie să vă dea o stare de bine și să se așeze dincolo de cuvinte, dincolo de înțelesurile Filologiei, dincolo de manevrarea a cinci, șase, douăsprezece limbi străine, cum sunt și astăzi oameni care cunosc foarte multe limbi străine, dar nu în sensul acesta ne cheamă Dumnezeu ca să înțelegem dacă sensul limbajului este unul bun sau nu!

Astăzi apar Apostolii și Mucenicii Mântuitorului într-o lume în care se adunaseră mezii, parții, grecii, iudeii, samarinenii, filistenii și a început să vorbească Sfântul Apostol Pavel și îl înțelegeau toți! Ce vor fi înțeles ei?! Credeți că le va fi tâlcuit din Dogmatică, le va fi tâlcuit care e problema cu Duhul Sfânt, care sunt zonele ipostatice, asemenea, asemănător, sau tot ceea ce va fi fost despre a se tâlcui zona aceasta profund teoretică?! Nu, aveau în față un alt limbaj, limbajul care ajungea la Dumnezeu fără să construiască turn, limbajul de dinaintea Turnului Babel! Aceasta este Glosolalia, acesta este limbajul adevărat, când se clădește către Dumnezeu nu cu cărămizi, când se clădește spre Dumnezeu o relație frumoasă!

Dumnezeu nu este pe verticală, cum ați crezut dumneavoastră! Vă aduc aminte, spre deliciul celor care spun că am început să îmbătrânesc de vreme ce mă repet, le dau și eu satisfacție, Mohammad Ali toată viața a vrut să ajungă sus, sus, sus, cel mai sus! Și, ce credeți?! S-a străduit și a ajuns cel mai sus! El fiind din lumea musulmană, a mărturisit când a ajuns acolo sus că nici Allah nu era acolo și i-a trimis vorbă:

– Vezi că Eu sunt jos, fix de acolo de unde ai plecat, în casa aceea amărâtă în care ai copilărit. Acolo sunt Eu și acolo te aștept să vezi câtă lume are nevoie de tine. Acolo, nu aici! Nu ai ce căuta aici!

Turnul Babel care vroia să ajungă la Dumnezeu este astăzi decriptat, este astăzi rearanjat, ca să ce?! Ca să ne învețe că Dumnezeu este pe orizontală, este cu noi, este în fiecare dintre cei care au nevoie de noi, aici și acum. Dumnezeu nu este sus unde se uitau toți cu cărămida în mână, să mai pună încă zece centimetri cu zece centimetri, iar cu metrul și cu sutele de metri, ca să ajungă acolo sus.

Limbajul este cel care reprezintă simbolul sărbătorii de astăzi, sărbătoarea în care trebuie să ne înțelegem între noi. Spuneam că dacă vrem să știm că avem un limbaj cumsecade, un limbaj bun și care ne duce către scopul limbajului, că de aceea avem un limbaj, să ne înțelegem între noi, să știm că este bine atâta vreme cât îi înțelegem pe cei de lângă noi. Și o să spuneți:

– Bine, bine, dar dacă vorbesc altă limbă?!

Îmi aduc aminte, cu mare drag, de verile pe care mi le petreceam pe la frații noștri turci, în Antalya și se adunau peste mine ospătarii și șușoteau între ei și eu vorbeam cu verii mei și după aceea vorbeam și cu ei, cu acei ospătari, cărora le uram și eu, cu puțina mea engleză, ce uitaseră ei știam eu, le uram să aibă o zi bună și constataseră după vreo două, trei zile că ori de câte ori mă serveau ei cu Turkish Coffee, chiar le mergea bine și spuneau că înțeleg tot din ceea ce spuneam eu. Ce înțelegeau?! Înțelegeau că îmi pasă de ei, înțelegeau că îi iubesc, că le apreciez munca, că de fapt, eu sunt acolo ca ei să aibă pentru ce și pentru cine să facă câte o cafea sau să se simtă bine, asta înțelegeau ei! Nu mai era nevoie de cuvinte pe care să le înțeleagă, nu era nevoie de translator! Iubirea nu are nevoie de translator și știi că iubești atunci când primești din partea cealaltă un răspuns bun. Era să spun feedback dar m-am abținut.

Răspunsul acesta ne vorbește despre ce construim cu limbajul. De exemplu, în fața unor copii, la școală, construim cu limbajul un Turn Babel, să ajungem la nivelul pe care ni l-a arătat nouă Ministerul Învățământului că acolo trebuie să fie un copil de 8, 9 sau 10 ani sau… 22! Ăsta este Turnul Babel! Turnul Babel este cel care se depărtează de Dumnezeu, crezând că Dumnezeu este sus și nu mai coboară la orizontala la care copilul să considere profesorul ca pe cineva bine intenționat, nu rău intenționat, cum i se dovedește că îl așteaptă să îl… vâneze! Copii vânează note pentru că au constatat că, de fapt, profesorii îi vânează să le dea note mici și știu ce vorbesc!

Am mai spus, într-o zonă în care puteam să fiu linșat, că de fapt, bullying-ul nu începe în clasă, ci începe în cancelarie! Dacă profesorul vine din cancelarie și se uită într-un fel, nu spun frumos sau urât, se uită într-un fel la un coleg, acel coleg la care s-a uitat profesorul într-un fel devine element de bullying. Vreți să terminați cu bullying-ul?! Duceți-vă în cancelarie și explicați-le lor, pentru că așa cum copilul face ceea ce vede, nu ceea ce aude, așa face și la școală! Dacă un profesor își încalcă pedagogia de a fi bun, de a fi elegant și de a nu fi vânător de greșeli ca să îl țină la colț pe celălalt, nu s-ar mai vorbi de bullying nici pe stradă! Dar, e o competiție! Profesorul vânează să te pună la colț, elevul vânează ca să ia o notă mare, ca să scape de muștruluială. Profesorul vorbește la pertu cu cineva și din acel moment, toată clasa consideră că așa se face și s-a terminat, când pleacă profesorul în cancelarie, bullying-ul a rămas, nu mai pleacă în cancelarie, ci pe stradă, în cartier, între colegi care nu mai sunt prieteni de a doua zi, pentru că le-a rămas în minte o definiție, un adjectiv cu care și-a permis onor profesorul sau învățătorul să catalogheze pe cineva. Nu o să putem face nimic nici în cancelarie, nici în clasă, dar putem face cu copilul sau nepotul nostru, să îl susținem și să îi spunem că singura strategie de a merge mai departe este să luăm bullying-ul ca pe un antrenament, sala noastră de fitness cu toate aparatele!

Eu și acum îmi aduc aminte cât de greu mi-a fost să fiu întâmpinat cu apelativul ”Bă, țărane” și am aflat de la tata că atunci când a fost elev la Colegiul Mircea, venea și el tot de la țară și, fără să știu, am aflat mult încoace, tatei în clasă i se spunea ”Țăranul”. Slavă Domnului, copiii mei s-au născut la oraș! Pe mine, acum, vă imaginați că nu mă mai deranjează nimic, dar trebuie să vă mărturisesc, m-a durut foarte tare, când mă întrebau, dacă mă auzeau povestind câte ceva, mă întrebau dacă am văzut și eu vreun film în cadrul Festivalului Filmul la Sate. O să spuneți că sunt niște lucruri, așa, nesemnificative. Nu, este vorba despre limbajul pe care vi-l predau astăzi!

Nu putem să fim de fiecare dată foarte atenți și foarte meticuloși în a da la o parte sensul răutății din adevăratul sens al cuvântului. Ce are lumea satelor cu vreo răutate pe care ți-o aruncă cineva ca să te privească de sus în jos?! Satul nu are nimic, Festivalul Filmului nici atât, dar vedeți cum limbajul, în loc să se ducă spre orizontala frumuseții relațiilor interumane, se duce în sus ca să caute feedback de la mândrie, dacă într-adevăr, respectivul a dat o replică, i-a dat-o ”Țăranului” la… temelie! Acum, îmi pare rău pentru copilul din mine care a suferit atunci, dar vă spun și dumneavoastră ca să știți că sunt convins că lucrurile nu stau chiar așa de ușor, am învățat foarte greu să trec peste acestea! Când am aflat că lui tata i se spunea ”Țăranul”, pur și simplu, era deja prea târziu, aș fi vrut să aflu mai devreme dar nu știu dacă aș fi aflat mai devreme, aș fi știut sau nu aș fi știut să mă port ca acum. De exemplu, când mi s-a confirmat, acum doi ani, fiind la o Cununie de Aur a unor colegi de-ai tatălui meu care se dusese deja, am auzit șușotindu-se că nu prea înțelegeau, ”Moșteanu, Moșneanu, la ce clasă era, că au avut și ei un coleg și a venit unul mai șugubăț și a spus:

– Da, ăla de-i zicea ”Țăranul”.

Și atunci mi-am dat seama că până la urmă este vorba de un renume, dar eu mă refer și la sensul cu care spune cineva un cuvânt, chiar dacă vorbește despre un renume! Trebuie să învățăm cum să folosim limbajul, spre nimic, adică spre Cer?! Să știți că știu ce vorbesc, chiar e spre nimic, nu acolo ne așteaptă Dumnezeu, Dumnezeu vrea să facem lucrurile aici pe pământ! A, știu foarte mulți spiritualizați, stau în diverse poziții și dacă le spui să ajute pe cineva spun:

– Stai că am treabă, acum!

– Stai și dumneata cu nepoții?

– Nu, că acum sunt într-o meditație și mai durează!

Asta înseamnă să umbli cu mintea numai pe sus și sus, acolo, dacă ai șansa să ajungi sus cum a avut-o Mohammad Ali, nu e nimic, jos e totul. ”Acolo este de tine, pentru că Eu acolo sunt!”.

Limbajul care a fost decriptat la Cincizecime este limbajul pe care îl folosim noi de la egal la egal. Sfântul Apostol Pavel nu vorbea cu iudeii, cu parții, cu elinii de sus în jos, cu un mesaj de la Dumnezeu și el să se fi considerat că este un sol! N-ar fi fost altceva decât să zidească tot Turnul Babel, ori el a zidit Glosolalia, acea posibilitate de a ne înțelege între noi! Pogorârea Duhului Sfânt despre asta este vorba, despre cum ne înțelegem între noi și cum știm că ne înțelegem bine sau nu! Dacă avem o stare de pace, înseamnă că ne-am înțeles bine. Dacă avem o stare de superioritate, înseamnă că nu e bine, înseamnă că Dumnezeu urmează să trimită încă o împletire a limbilor, încă o dată să ne facă să nu ne mai înțelegem nici noi! De fapt, să știți că gândurile nu au fost împletite, așa, unul pe față, unul pe dos, ca să se audă numai în anumite cercuri, nu, nici măcar creierul nu mai gândea cum gândea mintea! Nu se mai înțelegea omul cu el însuși! Asta este diferența între Turnul Babel și Glosolalie. Primul efect al Glosolaliei este să ne înțelegem pe noi înșine, creierul să vorbească aceeași limbă cu noi! Cum vorbește creierul aceeași limbă cu noi?! Ne doare capul, acesta este un limbaj, dar noi cu informația asta, cu durerea asta, nu trebuie să mergem direct la farmacie, ci să ne ducem să Îi mulțumim lui Dumnezeu:

– Doamne, Îți mulțimesc, înseamnă că am cap! Dacă mă doare capul, înseamnă că am cap!

– Mă doare un picior! O, înseamnă că nu este de lemn!

Atunci, nu te mai duci sus, acum să nu creadă farmaciștii, Doamne ferește, că mai dau și altora rețetă, știu despre ce este vorba, e de bine, toată lumea e bine, dar trebuie să înțelegem că de fapt, limbaj este și între creierul și mintea noastră! Și în momentul în care noi anunțăm creierul că știm că ne doare capul, deja v-am mai spus și altă dată dar îmi place să repet lucrul acesta, deja durerea se estompează. Pentru că durerea este un mecanism, este un limbaj al creierului, poate că ne trimite la o analiză! Oboseala, în afară de faptul că este o părere, este un semnal al organismului că trebuie să ne căutăm mai mult, adică să mai lăsăm lucrurile și în spatele altora, nu să ducem numai noi pe umerii noștri. Toate sunt semnale ale unui limbaj pe care trebuie să știm să îl decriptăm. Dar noi trăim Cincizecimea! Astăzi trăim bucuria de a constata că toți ne înțeleg! Și o să spuneți:

– Dar cum ne înțeleg? Cum să mă înțeleagă că uite, m-am dus la cineva și era la ghișeu și s-a uitat urât la mine și mi-a spus că nu am toate actele?!

– Ia încearcă să te mai duci o dată și să zâmbești! Fă altceva, frumos!

Nu vorbim de cazuri patologice, sunt alte probleme, sunt niște oameni supărați care vin cu toată supărarea la ghișeu și măcar față de dumneavoastră își pot permite să fie… cineva! Apropo, bărbaților, după ce ne însurăm, ajungem și noi cineva:

– Cineva trebuie să ducă gunoiul!

– Cineva trebuie să ducă copilul la școală!

– Cineva trebuie să ia pâine!

– Cineva trebuie să muncească!

– Cineva trebuie să iasă afară!

Vedeți cum suntem cineva?! Vedeți ce înseamnă limbajul?! Dacă întoarceți așa, în partea favorabilă a lucrurilor, cu siguranță că înțelegeți că limbajul este vorba despre Cincizecime, după cum Cincizecimea vorbește despre limbaj.

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, că mi-a îngăduit să scriu aici cuvintele predicii sale din Duminica Cincizecimii, a Rusaliilor, îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=ndE-zytC-YY și vă mulțumesc dumneavoastră pentru curiozitatea și răbdarea de a citi aceste rânduri.