Vă invit la… povestea serii de poveste a lansării cărții ”Terapia Tăcerii”! Găsiți aici întreaga prezentare a cărții făcută de autorii ei, doamna prof. psih. Ani Cășărică și părintele prof. Dr. Marius Moșteanu, precum și de invitatul lor de onoare, domnul prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan. Atât de multe subiecte și atât de frumos prezentate pe scena Sălii de Conferințe a Cazinoului din Constanța încât, mă știți deja, am vrut să le fac să rămână cât mai mult, scriindu-le. Cei care nu au avut posibilitatea să participe la eveniment dar și cei care am fost prezenți, vii, atenți și cu bucuria aplauzelor dăruite oamenilor dragi de pe scenă avem șansa să practicăm ”Terapia Tăcerii”, citind în liniște cuvintele pline de speranță, pace și iubire rostite în acea seară.

Un copil privește cu admirație la stiloul dirigintelui său, cu care acesta a promis că va scrie în catalog doar notele de zece. Privește și visează, cum numai copiii știu să facă, cum peste ani va da autografe pe cartea sa, cu acel stilou. Mai târziu, același copil citește și conspectează, într-o singură noapte, ”Inteligența Materiei”, cartea profesorului Dumitru Constantin Dulcan și visează din nou, de această dată să își întâlnească și să își îmbrățișeze autorul preferat, cel care i-a arătat că Dumnezeu există și pentru oamenii de știință, într-o vreme în care comuniștii se străduiau din răsputeri să contrazică acest lucru. Copilul se pregătea să devină preot, după ce deja pe la 4 ani știa că aceasta îi va fi calea și își confecționase, din hârtie albastră de împachetat, primele straie preoțești. Este povestea viselor împlinite ale părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța.

Urlă-așa de tare vântul,

Norii-aruncă-n noi cu ploaie,

De s-a speriat pământul

Pedagogia spune că nu este bine să vorbești numai despre tine, dar pentru că nu am avut timp de desfășurare ca să vorbesc despre acest lucru, vă spun acum că, da, am primit o distincție și o să vă spun ce este cu ea! Am primit-o pe niște merite pe care le-au considerat cei de la Arhiepiscopie și Vlădica a fost de acord, merite vizavi de atitudinea mea în societate, în comunitate și în mediul academic. Am primit-o și vă spun că sunt dator să vă spun lucrul acesta pentru că nu știu dacă trebuie să o port, îmi este foarte greu să o port dar imposibil să nu o port! Și ca să înțelegeți mai bine despre ce este vorba, vă spun o poveste.