Întâia seară cu ”Terapia Tăcerii”!

Un copil privește cu admirație la stiloul dirigintelui său, cu care acesta a promis că va scrie în catalog doar notele de zece. Privește și visează, cum numai copiii știu să facă, cum peste ani va da autografe pe cartea sa, cu acel stilou. Mai târziu, același copil citește și conspectează, într-o singură noapte, ”Inteligența Materiei”, cartea profesorului Dumitru Constantin Dulcan și visează din nou, de această dată să își întâlnească și să își îmbrățișeze autorul preferat, cel care i-a arătat că Dumnezeu există și pentru oamenii de știință, într-o vreme în care comuniștii se străduiau din răsputeri să contrazică acest lucru. Copilul se pregătea să devină preot, după ce deja pe la 4 ani știa că aceasta îi va fi calea și își confecționase, din hârtie albastră de împachetat, primele straie preoțești. Este povestea viselor împlinite ale părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța.

Am fost martora împlinirii acestor vise, astăzi, în a zecea zi a celei de-a zecea luni a anului, când acel stilou care scria doar note de zece a poposit, printr-o minune, la părintele Marius, anume pentru ca acesta să dea autografe pe cartea scrisă împreună cu doamna profesor psiholog Ani Cășărică, ”Terapia Tăcerii”. Minunile continuă, căci invitatul de onoare la acest eveniment desfășurat într-o locație tot de nota zece, Cazinoul din Constanța, a fost tocmai autorul preferat al părintelui, domnul profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan. În prezentarea cărții, domnul profesor Dulcan a spus, printre altele, adresându-i-se părintelui Marius Moșteanu, că în Biblie nu se pomenește despre creier, ci numai despre inimă. Mi-a amintit de o predică a părintelui din Duminica lui Zaheu, în care spune că acel îndemn al Mântuitorului ”Zaheu, grăbește și dă-te jos, căci astăzi, în casa ta trebuie să rămân”, este, de fapt, îndemnul adresat nouă de a trece din minte în suflet, din creier în inimă. Mințile mari gândesc la fel!

Îi mulțumesc doamnei Ani Cășărică pentru că a reușit să materializeze și dumneaei un vis, acela al fiilor duhovnicești ai părintelui de a se bucura de o carte cu cuvintele sale. Despre carte, părintele a spus că adevărata ei lansare a fost în momentul în care domnul profesor Dulcan a acceptat să scrie prefața și să fie alături de dânsul și de doamna Cășărică, ”restul sunt povești”. Speră ca această carte să fie un răspuns la întrebările și neliniștile cititorilor, amintindu-ne că modul în care se roagă este unul aparte, răsfoind agenda sa telefonică și trimițând un gând bun celor aflați în ea.

Părintele ne-a surprins cu vestea frumoasă că deja este masterand la Facultatea de Psihologie dar și că va mai urma o carte, al cărei manuscris i l-a înmânat domnului profesor în această seară! ”Aici nu este despre trecut și prezent, este despre viitor. (…) Este vorba despre un manuscris care nădăjduiesc că se va chema ”Pietre vechi pentru o temelie nouă”, o reașezare într-un puzzle a cuvântărilor mele. (…) Cine intră în biserică și crede că predic se înșeală, eu nu predic, eu trăiesc, ard. (…) Și pentru că tot am povestit despre stilou, anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Patriarhiei și Preafericitul a avut o ediție foarte limitată a unor stilouri deosebite. (…) Acest stilou, cu însemnele Patriarhiei, este primul dar pentru domnul profesor al unui copil foarte zgârcit în a dărui stilouri (…)”. Îmbrățișându-l pe părintele Marius, domnul profesor Constantin Dulcan a spus: ”Am spus că părintele Moșteanu este un înger printre noi, dar acum pot spune că este mai mult decât un înger pentru că niciun înger nu mi-a făcut cadou un stilou!”.

Acestea sunt câteva citate pe care îmi îngădui să vi le prezint pentru a vă face să înțelegeți mai bine atmosfera extraordinar de frumoasă de la lansarea cărții și sper că voi reveni cu mai multe. Rămânând sub semnul notei zece, vă spun că și publicul a fost tot de nota maximă, a umplut cât ai clipi sala de conferințe, bucurându-se de cartea cumpărată la intrare, de autografele primite în încheierea evenimentului și răsplătind cu aplauze generoase oamenii dragi aflați pe scenă.

Este povestea scrisă după o scurtă pauză terapeutică de tăcere, păstrată odată ajunsă acasă. Bucuria mea este că am fost martora unui eveniment la mal de mare care vine ca o gură de aer proaspăt și aducător de pace după o perioadă mai… furtunoasă, la propriu, cel puțin. Lansarea cărții amintește de lansarea la apă a unei nave. Am ajuns pe faleza Cazinoului pe soare și mare calmă și frumoasă și am plecat spre casă într-o seară călduță de toamnă în care doar luminile portului oglindite în apele mării ne semnalau prezența ei, în rest era tăcută și liniștită, așa cum și noi plecăm după întâlnirile cu părintele Marius în… biserica din afara bisericii. După Biblioteca Județeană și Centrul Cultural pentru Tineret Jean Constantin, acum pot spune că am fost și la Cazino și la biserică în același timp!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru această experiență care este viața cu atingerea sa de grație! Îi mulțumesc doamnei Ani Cășărică pentru această poveste minunată a transformării unui vis în realitate scrisă și… citită, dar și pentru modul în care se implică în viața cetății, cum spune părintele. Îi mulțumesc domnului profesor Constantin Dulcan pentru cuvintele sale, o adevărată încântare pentru participanții la conferințele sale. Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru fotografiile cu care pot face această poveste una cu adevărat frumoasă, vă mulțumesc pentru răbdarea cu care îmi citiți aceste rânduri și mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a dăruit această bucurie a scrisului. Închei citându-l pe domnul profesor Dulcan: ”Se spune că numai Papa nu avea greșeli. Ei bine, eu cred că există și oameni, ca părintele Moșteanu”.