Dumnezeu ne vrea acasă

Ieri scriam în ”Home sweet home” despre cămin, casă și acasă, astăzi, căutând o predică a părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, am găsit ”Dumnezeu ne vrea acasă”, cuvântarea sa din 26 ianuarie 2014, din Duminica lui Zaheu! Nu puteam să nu v-o ofer spre citit și… simțit, mai ales că apoi am aflat că mâine urmează să se vorbească tocmai despre Zaheu și dudul lui sau aș putea spune, la fel de bine, dudul meu! Ce frumos se așează lucrurile!

Dumnezeu ne vrea acasă. Iată că în Duminica a XXXII-a după Rusalii, o duminică ce nu ține neapărat de o numărătoare, ci mai ales de o anumită stare de fapt, pentru că ne mai despart doar două duminici de începutul Triodului, în această duminică, Sfinții Părinți au rânduit a ne aduce în față un vameș. Nici nu se putea o alegere mai bună de funcție ca aceasta, de vreme ce Fiscul e pe noi, acum, la început de an! Să știți că așa cum este acum Ministerul Finanțelor, vameșii erau și ei cu ochii la începutul anului, să adune dările. De ce la începutul anului?! Pentru ca până la sfârșitul anului să colecteze cât mai mult!

Ei bine, acest Zaheu era mai-marele vameșilor, deci, ca să traducem noi, era în minister, nu era așa… un om de ghișeu, de la 8 la 16. El avusese o viață normală, dar ce este normalitatea?! Din punctul lui de vedere, normalitatea era aceea că își făcea treaba omul, aduna și pentru Stat, dar aduna și pentru familie! Vom vedea mai departe de unde tragem această concluzie, nu că astăzi s-ar întâmpla la fel!

Ei, acest Zaheu, auzise totuși de Iisus! Nu știm prea bine ce auzise dar cu siguranță că pusese la suflet ceea ce auzise, pentru că vroia să Îl și vadă! Și noi am auzit de multe ori despre oameni și chiar după ce auzim despre cineva așa mai important, căutăm să și vedem. Nu neapărat pe sticlă, ci să îl vedem așa, față către față! Așa s-a întâmplat și cu acest Zaheu, care însă nu a putut să Îl vadă când trecea Iisus prin Ierihon, pe lângă casa lui, pentru că era mulțime multă și Zaheu mai avea și un dezavantaj, era mic de statură. Ei, măsura aceasta a lui Zaheu l-a făcut să… ia și el măsuri! Adică, s-a suit într-un dud, ”pentru ca să Îl vadă”, cum spune Sfântul Evanghelist Luca. Stătea acolo ca să vadă cine este Cel despre care auzise. Vasăzică întâi auzim despre un om și după aceea îl vedem, doar că vedeți că în zilele noastre s-a cam inversat situația, întâi vezi pe cineva, cum se spune pe românește, ”pe sticlă”, după care începi să auzi despre el, cine este și ce a făcut! Ei, înainte vreme, lucrurile stăteau exact invers, întâi auzeai despre cineva, devenea celebru prin auzire, și apoi îl vedeai! Și Mântuitorul trecând pe acolo, pe sub… ochii din dudul lui Zaheu, s-a oprit și a privit în sus. Mântuitorul, înconjurat de mulți apostoli, de ucenici și de mulțime multă, putea să treacă și mai departe, dar a vrut să răspundă strădaniei lui Zaheu de a-L cunoaște! Iubiți credincioși, aceștia suntem și noi, să nu credem că dacă ne străduim cu ceva, Dumnezeu nu vede strădania noastră! Dacă a văzut-o pe a lui Zaheu, cu siguranță că o vede și pe a noastră! Nu suntem noi nici mai păcătoși și nici mai buni decât Zaheu. Înseamnă că Dumnezeu are sigur un ochi și înspre noi! Întotdeauna îmi aduc aminte de părintele Arsenie când spunea, cu barba fluturând, așa:

– Tată, Dumnezeu știe orice fir de păr, știe de barba mea pe unde o ia, darămite de fiecare dintre noi!

Și chiar își aducea aminte cu mare plăcere cum într-o vară au venit niște nemți și aceștia au făcut tot ca Zaheu:

– Hai să îl vedem pe Arsenie ăla!

Și au venit vreo doi nemți să se fotografieze cu părintele, după ce le-a vorbit și spunea părintele:

– Tată, nu știu cum a început să bată un vânt dar când să facă poza, barba mea a nimerit exact peste capul unuia dintre nemți, care era și chel! Și uite așa, barba mea a devenit părul ăluia!

Vă spuneam că Dumnezeu știe de toate și știa și de Zaheu care se ascunsese în dud ca neamțul după barba părintelui și i-a spus:

– ”Zaheu, grăbește și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!”

Acum vă imaginați, fraților, mulțimea îl cunoștea pe Zaheu pentru că era mai-marele vameșilor, dar de unde să îl fi știut Mântuitorul?! Doar dintr-o înțelepciune divină! Și toți s-au mirat în primul rând că îi cunoaște numele și apoi au spus:

– Bine, bine, îl cunoaște, îl cunoaște, dar dacă îl cunoaște așa, cu înțelepciune dumnezeiască, nu poate să știe că este un ticălos?!

Pentru că după ce au intrat în casă, oamenii au început să cârtească:

– Ia uite, a intrat să zăbovească la un păcătos!

Ei bine, când a auzit Zaheu că Mântuitorul pe care el vroia numai să Îl vadă măcar va intra în casa lui, în acel moment s-a dat jos din dud, dar nu numai din dud, s-a dat jos din mintea lui care vroia să Îl cerceteze, cine este Acesta! S-a dat jos în inima lui și primele roade ale coborârii gândului din rațional în sentimental au fost că atunci când ședeau la masă I-a spus:

– Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor!

De ce a renunțat la jumătate?! Ne gândim că poate știa omul cu cât băgase mâna mai la adânc. Dar în casa aceea erau și copiii lui, care erau obișnuiți cu niște standarde, asta înseamnă că el era, ca să traducem pe românește, sponsorul oficial, iar el le-a tăiat deodată jumătate și nimeni nu putea să îl întrebe de ce. Deci, clar, putea să ia decizii! După ce a făcut această declarație, Mântuitorul imediat i-a și dat verdictul:

– ”Iată, s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam!”

Vedeți că Dumnezeu ne răsplătește chiar înainte de a face noi ceva! Nici măcar nu a apucat Zaheu să împartă averea la doi și să o dea săracilor! Nu a apucat! Numai gândul și numai declarația aceasta că va da jumătate din averea sa săracilor au atras după ele siguranța că este mântuit! Nouă însă ce ne trebuie? Ne trebuie gândul cel bun de a-l duce până la capăt.

Astăzi am să vă spun doar câteva lucruri vizavi de faptul că Dumnezeu ne vrea acasă. Dumnezeu este Cel care, prin Fiul Său, atunci când ne-a vorbit despre fiul risipitor, ne-a prezentat pe tatăl care l-a așteptat pe fiu să se întoarcă acasă și acesta s-a întors. De ce a plecat fiul? Dintr-un raționament, să vadă și el cum era prin altă parte. Nu simțea neapărat, cât se gândea el că în altă parte era mai bine. Vasăzică, mintea ne scoate din casă și sufletul, inima, ne aduce acasă.

Știu foarte mulți dintre cei care L-au întâlnit pe Dumnezeu și au crezut că Dumnezeu își are existența începând cu 1989! Știu foarte multe cazuri de genul acesta pentru că trebuia să existe și această categorie, de vreme ce până în 1989 nu s-au putut cununa că, vezi Doamne, îi vede partidul, nu au putut să își boteze copiii dar au aflat că, de fapt, soacrele s-au ocupat de copii și le-au spus:

– Stai, măi, liniștit, că l-am botezat eu, e botezat copilul!

Câți știu eu din anii 1990 care au aflat și ei că au copiii botezați! Nu sunt probleme, dar după 1989, când toată lumea se ducea pe la biserică, au spus:

– A, da! Revoluția ni L-a adus și pe Dumnezeu!

Vasăzică, după ce am plecat atâta, ne-am dus și ne-am întors, acum aflăm că Dumnezeu ne așteaptă! După cum spuneam, cunosc oameni care după 1989 au început să caute tot felul de curente, să se ducă pe colo, pe colo, să îmbrățișeze în spirală pe nu știu care, dar care a fost efectul principal al așa-zisei lor întâlniri cu Dumnezeu?! Știți care a fost? Plecatul de acasă! Păi, plecatul de acasă, pentru că dacă el avea 50 de ani, vă imaginați că soția avea și ea vreo 48 și de ce să nu plece el de acasă, când mâna unei fete de 25 de ani este mai catifelată?! Și când s-a întâlnit cu mâna ei în spirala de pe coclauri, vă imaginați că s-a înfiripat, așa, o dorință de a pleca de acasă, nu de a veni acasă și Dumnezeu ne vrea acasă! Dar ne vrea acasă pe două căi, ne vrea și cu sufletul dar și cu trupul!

Atunci când Mântuitorul a vindecat, întotdeauna a spus ”Mergi la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu!” Nu a făcut Dumnezeu o colecție de oameni care după ce L-au descoperit, să meargă după El! Nu, Dumnezeu nu a îngăduit să plecăm acasă după El! Nu a aflat pe Domnul cel care pleacă de acasă pentru că spune:

– Gata, eu m-am pocăit! Eu L-am aflat pe Domnul!

Nu, acela nu L-a aflat pe Domnul, a aflat un soi de libertate pe care diavolul i-o dă că poate să facă orice, dar noi trebuie să mergem pe principiul Fericitului Augustin:

– Iubește și fă ce vrei!

Dacă iubești pe Dumnezeu, faci ceea ce vrea Dumnezeu! După ce L-ai descoperit, trebuie să mergi acasă! Dar acasă unde?! Acasă nu numai în familia ta, acasă în sufletul tău, pentru că astăzi, Mântuitorul îi spune lui Zaheu:

– ”Grăbește și dă-te jos!”

Nu să se dea jos numai din dud, ci să se dea jos și din cap, pentru că el vroia să Îl vadă și să Îl înțeleagă pe Iisus cu capul! Vroia să Îl vadă așa cum vrea lumea, acum, să îl vadă pe sticlă pe nu știu care, adică vroia să Îl vadă numai și numai rațional și Iisus i-a spus:

– ”Grăbește căci astăzi vin în casa ta și Mă vei și simți, nu numai vedea!”

Dumnezeu ne vrea acasă, ne vrea să ne așezăm lângă ai noștri, să ne așezăm într-ale noastre, cum spune românul, pentru că marea taină a omului este că nu poate să fie singur. Orice om plecat în lume este un om singur și însingurat. Veți spune că nu este așa dar vă contrazic! Singurătatea nu înseamnă neapărat să nu ai pe nimeni pe lângă tine. Singurătate înseamnă să fii înconjurat de mulți dar să fii singur. Știți că singurătatea în doi este mai aprigă decât singurătatea într-unul! Singurătatea în doi, atunci când fiecare își vede de ale lui, are acum și un exemplu foarte interesant, atunci când doi stau în casă, în aceeași cameră, la aceeași masă, dar fiecare cu adresa lui de Facebook și apasă pe butoane și asta se numește singurătate în doi. El este cu echipa lui, bineînțeles că este numai la nivel rațional, cu sufletul nu este, în loc să îl mângâie pe cel de lângă el, mângâie niște butoane și spune:

– Ia uite, m-a băgat în seamă cutare! Ia uite câte like-uri am, ia uite câte view-uri! Ia uite ce share mi-a dat nu știu care!

Măi copii, trebuie să ne trezim odată! A fi cu ceilalți înseamnă a îmbrățișa pe ceilalți! Erau Sfinți Părinți care spuneau:

– Pe cine nu poți să îmbrățișezi, pe acela nu poți nici să îl vindeci!

Trebuie să știți că îmbrățișarea înseamnă a-i dovedi celuilalt că ești cu el! O îmbrățișare a fost coborârea lui Zaheu din dud în casă, o îmbrățișare a fost intrarea Mântuitorului din stradă în casa lui Zaheu și, până la urmă, o îmbrățișare, prin faptul că a acceptat, prin gestul lui Zaheu, tot ceea ce era în casa lui, erau copii, erau gineri, nurori, probabil, erau cei din casă, care din acel moment trebuia să își schimbe modul de viață! Da, da, trebuia să își schimbe modul de viață pentru că dacă dispărea jumătate din avere, bineînțeles că nu mai aveau condițiile pe care le-ar fi avut dacă averea nu era împărțită!

Asta vrea Dumnezeu de la noi, vrea să ne întoarcem acasă! Și veți spune:

– Bine, bine, dar noi nu am plecat de acasă!

Ba da, am plecat de acasă! De câte ori nu ne-am pomenit cu gândul în altă parte? Chiar fiind aici, ne-am gândit ce este acum pe autostrada A2, dacă ajungem la București, mâine sau poimâine, unii dintre noi! Asta înseamnă că am plecat cu mintea cum a plecat Zaheu să se suie în dud, să Îl vadă pe Hristos și întotdeauna, Mântuitorul ne spune:

– ”Grăbește și dă-te jos!”

Vasăzică, darea jos din minte în inimă trebuie să se facă degrabă! Să nu lăsăm mintea prea mult să stea prin dud, adică să vadă multe, dorința aceasta de a cunoaște pe ale altora, înainte de a le cunoaște pe ale noastre! Trebuie să ne obișnuim și mai ales să avem în mintea noastră un target, să avem țintă să ne întoarcem în noi! Atunci când Mântuitorul a spus ”Grăbește și dă-te jos!”, i-a spus lui Zaheu că, de fapt, cel mai important lucru pe care i-l cere este să se împace cu el însuși, adică mintea să coboare în inimă ca să dea la pace cu el și să nu mai fie atât de iscoditor să vadă modele, să vadă pe cutare sau pe cutare! Modelele trebuie trăite și îmi aduc aminte de părintele Arsenie, care spunea:

– Tată, eu nu vă iubesc, eu vă trăiesc!

Probabil că dacă îmi va da Dumnezeu încă vreo 50, 60 de ani de acum înainte, numai să bănuiesc ce a vrut să spună părintele, pentru că este o vorbă foarte, foarte adâncă, cu care, e drept, eu m-am mângâiat de atunci, dar cu siguranță că a spus mult mai mult decât am auzit eu! ”Nu vă iubesc, ci vă trăiesc”, atunci când începi să trăiești iubirea în celălalt, este într-adevăr o altă etapă de viață!

Probabil că Zaheu, în momentul în care i-a intrat în casă Mântuitorul, a început nu să Îl iubească, ci să Îl trăiască și trăindu-L pe Hristos, a dat jumătate din avere săracilor! Nu a dat-o pe toată! Acum haideți să vă spun până la capăt, nu cumva să credeți că Hristos vrea de la noi tot să dăm, păi dar nu mai avem cui să dăm! Trebuie să facem cu cumpătare! Îmi aduc aminte foarte bine de niște principii pe care părintele Arsenie mi le-a spus. Aveam niște situații de enoriașe care veneau pe la biserică mereu și aveau tendința de a da, a da, a da, dar eu am simțit nevoia să temperez, totuși, această situație! Și m-am dus la părintele și i-am spus:

– Uite, părinte, cum se face cu datul acesta? Până când dăm, cui dăm și ce dăm?

Și m-a spus părintele:

– Tată, dacă vine la tine un cerșetor, la poartă, și te întreabă dacă ai să îi dai și lui o bucată de pâine, tu acum știi că ai pâine pe acasă. Primul lucru pe care trebuie să îl faci știi care este? Să te duci să îți întrebi copiii și soția:

– Măi, voi ați mâncat astăzi?

Dacă îți spun că da, te duci și iei toată pâinea pe care o ai și i-o dai aceluia, dar dacă nu, nu ai voie să dai nicio felie, pentru că omul acela plecând de la tine, fără nimic, probabil că va rândui Dumnezeu ca pe toată strada aceea să găsească pe cineva care să îi dea o bucată de pâine, dar pe copiii tăi nu ai voie să îi scoți afară și să le spui:

– Măi, nu avem pâine, duceți-vă și voi și cereți de la alții!

Nu ai voie să faci așa ceva!

Vasăzică și a da trebuie să fie cu cumpătare și vedeți că și Zaheu a fost cumpătat, nu a dat totul, a dat jumătate! Acum să vă spun și partea cealaltă, că putea să dea și doar un sfert și doar din mai puține, pentru că la evrei exista foarte bine stipulat că dacă păgubeai pe cineva cu o oaie, îi dădeai un sfert, dacă aveai patru oi, îi dădeai o oaie, deci un sfert. Vasăzică, Zaheu, care era mai-marele… taxatorilor și încasatorilor, știa cu siguranță care este raportul pe care trebuia să îl respecte, este un fel de returnare de TVA, 24% cam pe acolo venim, la sfert! Ei bine, el nu a făcut numai atât, să trimită niște vase goale, probabil că de aceea a făcut și averea, știți cum, se trimite vasul gol, se spune că avea atâta încărcătură și se ia un sfert de valoare înapoi. Ei, nu ne învățăm noi acum la ticăloșii, dar vă spun ca să înțelegeți că Zaheu nu este un personaj de acum 2000 de ani, este un personaj de astăzi și din următorii 2000 de ani! Odată cu venirea noastră la biserică nu se va încheia epoca lui Zaheu, că vine acum 31 martie și trebuie să plătim măcar un sfert din impozitul anual! Trebuie să fim foarte realiști și să nu credem că venind la biserică, Dumnezeu ne va șterge așa, cu buretele, datoriile! Nu! Ne va ajuta Dumnezeu să putem să le plătim, noi așa credem! Ei bine, fraților, dacă măcar astăzi vom face un efort să coborâm din minte în suflet, vom începe să simțim! Adică, întorcându-ne acasă, să nu îl mai judecăm cu mintea pe cel de lângă noi, să nu îl mai confundăm pe cel de lângă noi cu altcineva sau să credem că este dator să facă ceva sau să fie vinovatul de serviciu! A ne întoarce acasă nu înseamnă neapărat să ne descălțăm în propria noastră casă, ci a ne întoarce acasă înseamnă a fi acasă și a avea un cămin!

Se spune că odată, o femeie căsătorită și cu o oarecare… echilibrare și în viața profesională a fost trimisă într-o delegație dar se știa că ea nu a plecat de acasă niciodată așa departe și pentru o săptămână. Și s-a îngrijit femeia să facă mâncare pentru soțul ei iubit, ca să aibă ce mânca o săptămână, dar și-a spus în minte:

– Măi, dacă tot mă pregătesc, hai să văd și eu ce am la ușă!

A făcut mâncarea, a așezat-o unde trebuie, peste vreo două zile sună soțul:

– Păi, ce faci, măi femeie? Mai stai mult?

– Mai am cinci zile din șapte!

– Păi și eu ce mănânc?! Sunt rupt de foame, de două zile nu am mâncat nimic!

– Măi bărbate, dar tu sigur ai stat acasă?!

– Sigur că da!

– Ei, atunci ne vedem peste cinci zile!

Peste cinci zile, la aeroport, bărbatul îi spune:

– Măi femeie, ți-ai bătut joc de mine! Cum adică, m-ai lăsat tu fără mâncare, dar se poate așa ceva?!

Femeia dădea să zâmbească dar i-a spus:

– Lasă că ajungem noi acasă!

– Ce vrei să spui?!

– Păi, ca să îți arăt!

– Ce să îmi arăți?

– Că m-am pregătit, ți-am gătit!

– Cum adică mi-ai gătit???

Și s-au dus repede acasă, bărbatul se uită repede în frigider și spune:

– Uite, frigiderul e gol!

– Lasă-l așa!

– Aragazul e gol!

– Lasă-l așa!

– În bucătărie nu este nimic!

– Hai cu mine în dormitor!

Când deschide ușa, toată mâncarea era în dormitor!

– Unde ai fost, măi nene?!

Problema este următoarea: dacă nu știm să ne întoarcem acasă, cu siguranță că nu avem nicio scuză, cu siguranță că familia nu mai este familie decât în Certificatul de Căsătorie sau în buletinul pe care îl avem, scrie acolo ”căsătorit”, la Starea Civilă, dar scrie degeaba! Nu avem decât casă, pentru că nu mai avem cămin, dacă nu ne întoarcem acasă, nu mai avem nimic!

Fraților, măcar astăzi să ne dăm jos din dudul rațiunii și să începem să simțim! Să simțim nu casa, dar să simțim căminul! Să simțim nu ceasul, ci timpul! Să simțim nu vehiculul cu care mergem, ci distanța pe care o parcurgem! Să ne simțim într-adevăr bine lângă celălalt, pentru că Dumnezeu ne vrea acasă!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința de a-i reda cuvântările aici, sper să fie o surpriză plăcută această predică, tocmai pentru că așa cum a spus, este ceva mereu actual și asta veți constata citind. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți asculta pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=r7BfGjcliAg. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest dar minunat al scrisului și pentru că aceste scrieri îmi aduc o bucurie pe care v-o pot dărui mai departe dumneavoastră, celor care citiți aceste rânduri și cărora vă mulțumesc pentru răbdare și curiozitate.