– Buni, vreau și eu cățel,
Jucăuș și drăgălaș,
Să mă plimb cu el,
Când ies în oraș!
Eu de când mă știu pe drumul Teologiei, nu m-am rugat să ajung, pentru că știam că ajung, m-am rugat să fiu vrednic. Când am aflat că este un singur loc la Facultate, în 1987, nu m-am rugat să fie al meu, ci m-am rugat să fiu vrednic. Când am venit aici și am depus o cerere pentru a fi diacon la Catedrală, nu m-am rugat neapărat să se facă… pârtie și să mă duc acolo. E adevărat că nu aveau post pentru așa ceva, dar nu m-am rugat să se dea lumea la o parte. Orice sistem să știți că are niște reticențe față de tinerii care vin. Să știți că eu am fost și tânăr, nu am făcut 61 de ani alaltăieri!
Ieri scriam în ”Home sweet home” despre cămin, casă și acasă, astăzi, căutând o predică a părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, am găsit ”Dumnezeu ne vrea acasă”, cuvântarea sa din 26 ianuarie 2014, din Duminica lui Zaheu! Nu puteam să nu v-o ofer spre citit și… simțit, mai ales că apoi am aflat că mâine urmează să se vorbească tocmai despre Zaheu și dudul lui sau aș putea spune, la fel de bine, dudul meu! Ce frumos se așează lucrurile!
