”Un singur lucru trebuie”: să vorbim de bine!

Noi ca români avem o problemă mare, care se numește Fișa Postului Extinsă, adică nu se poate să îmi sară siguranța fără ca eu să mă duc să iau toată instalația să o verific și așa mai departe! Fraților, de ce luați munca altora?! De exemplu, pe mine, acum, mă așteaptă o țeavă spartă, acasă! Am avut ieri o ispită, crezând că pot să o repar! Să știți că nu am putut să o repar și acum trebuie să dau jos niște cutii care maschează anumite țevi și între timp, mi-am adus aminte de un principiu pe care eu însumi l-am postulat dar eu nu sunt cuminte, că am uitat de el! Adică, ceea ce știu eu să fac mai bine, să mă scol dimineața, să stau de vorbă cu oamenii, să îi încurajez, să îi îmbrățișez, aia trebuie să fac! Un singur lucru! Hei, dar eu mă apuc și spun:

– A, s-a spart țeava! Hai să îmi suflec mânecile, să mă apuc să o repar!

Păi, nu e bine! Și mi-am adus aminte de un fiu duhovnicesc care se ocupă el cu așa ceva și facem un schimb, eu îmi văd de ale mele și el de ale lui, pentru că eu, Slavă Domnului, când eram mic mi-am zugrăvit casa, am tencuit la părinți, nu-i problemă, știu să fac multe, dar acum mi-aș pierde vremea să mai fac lucrurile acelea! În primul rând nu o să îmi iasă niciodată așa cum îi ies unui profesionist, în al doilea rând, timpul pe care eu îl folosesc este de zece ori mai mult decât cel folosit de un specialist să facă ceea ce fac eu și ar face-o și mult mai bine, cum am spus! Deci, eu aș putea să folosesc timpul acesta pentru ceea ce știu eu să fac! Să zugrăvesc un suflet, să mai reglez câte ceva, să încurajez pe cineva! Lasă-l pe acela să facă pe ale lui și fă tu pe ale tale în timpul ăsta! De ce?! Pentru că ”un singur lucru trebuie”!

Dacă până în seară ne-am face, așa, un inventar cu ceea ce știm noi să facem bine, într-un timp record și la o calitate care să iasă la un raport excepțional calitate – preț, am vedea că există doar câteva lucruri care înseamnă, de fapt, ”un singur lucru trebuie”. Dacă ne vom uita și ne vom așeza linia către acest lucru care trebuie, am rezolvat totul! De ce vă spun acestea? Pentru că Maica Domnului ne învață astăzi că relația dintre noi și ea nu este una a grijii noastre despre ce să îi cerem Maicii Domnului, adică nu știe ea ce să ne dea, nu știe ce avem noi nevoie?! Un singur lucru care trebuie este acela de a ne strădui să fim vrednici de a fi fiii ei! Extrapolând, la fel se face și cu părinții noștri, și cu cel de lângă noi, să fim vrednici de a avea calitatea pe care o avem, dar nu este acoperită! ”Tatăl Nostru Care ești în Ceruri”, bun, dar te comporți ca un fiu al Tatălui Care este în Ceruri?! Păi, dacă ar fi așa, nu ar mai fi nevoie de Justiție, de Poliție, de nimic, dacă noi toți ne-am comporta așa! Numai că aici, educația lasă de dorit, pentru că nu ne-a învățat nimeni ca întâi să fim noi oamenii numărul unu și apoi să învățăm ce se face și ce nu se face!

Dacă noi am pune accent pe educație, cu siguranță că nu ar fi nevoie de atâtea instituții care să ne apere, nu ar trebui să fim înconjurați de atâtea camere de luat vederi, dacă plecăm cu mașina pe vreundeva! Apropo, vedeți că de vreo săptămână, puteți să primiți amenzi acasă, nu asta este problema, la o intersecție, dacă stați pe telefon, camera este sus și nici nu știți unde se uită sau dacă v-ați dus pe banda unică, unde scrie că merg numai autobuzele și taxiurile, așteptați-vă că vin deja… împachetate amenzile! Este și un sistem foarte bine pus la punct de a plia foaia A4 încât să încapă într-un plic! Stați liniștiți! Dar, problema este alta: ce ne oprește ca pe autostradă să avem 130 la oră, maxim?! Ce ne ține de la mână să fim numărul unu în toate?! Ce mă oprește pe mine să am răbdare până acasă, să îmi cercetez agenda telefonului?! Educația mă oprește! Dacă nu suntem atenți, atunci merităm să primim și plicurile acelea! Sunt niște plicuri care au… o fereastră neagră și doamna de la Poștă, dacă sunteți cuminți și vă comportați ca atare, spune:

– Știți, pun ștampila de astăzi, nu cea de dinainte, ca să aveți timp 15 zile să plătiți jumătate de sumă!

Dar, de ce să ajungem aici?! Vă spun eu de ce! Pentru că uităm că ”un singur lucru trebuie”! Dacă vă faceți o socoteală foarte clară, plecând de la Constanța până la București, diferența de viteză de 50 de kilometri pentru care riscați să rămâneți fără permis, trei luni de zile, nu vă poate aduce mai mult de un sfert de oră. Și vă întreb sincer: ce faceți într-un sfert de oră?! Ce ați făcut ieri de la ora 12 la ora 12.15? Nu mai țineți minte. Eu țin minte pentru că am avut treabă și știu exact ce am făcut. Dar, vedeți că stau la noi în mână timpul, seriozitatea și înțelegerea lucrurilor! ”Un singur lucru trebuie”! Eu dacă mă deplasez cu mașina de aici până la București, ”un singur lucru trebuie”: să am grijă ca viteza să nu depășească pe autostradă 130 de kilometri pe oră. Asta-i tot! Dar, eu am de gând așa, îmi pun tot felul de scheme pe telefon, acum Waze-ul are altă… prelungire, să mă anunțe unde este radarul! Dar chiar asta îmi trebuie mie?! În loc să fiu cuminte, am mintea în o sută de locuri, ce să fac, ce program mai performant să am ca să mă anunțe… Ce să mă anunțe?! Pe un om serios nu trebuie să îl anunțe nimeni că așa trebuie să facă! Pe un om serios nu trebuie să îl tragă nimeni de mânecă, să îi spună:

– Măi, dar trebuie să faci așa!

Nu, eu ăsta sunt, voi ajunge atunci când mi-am propus și asta este!

Astăzi este o sărbătoare foarte mare, pentru că este prima din noul an bisericesc început, chiar este prima săptămână din acesta și prima sărbătoare este cea a Nașterii Maicii Domnului, după cum ultima sărbătoare este Adormirea Maicii Domnului.

Se încheie, așa, un circuit foarte interesant, iar cei care au așezat o anumită grijă între 15 august și 8 septembrie, că sunt într-adevăr niște zile foarte deosebite, au în vedere faptul că este o ordine total diferită față de logica omenească. Noi urmărim viața de la naștere la final, ori de la 15 august la 8 septembrie este urmărită viața invers, de la final către început, de aceea este o perioadă foarte importantă cea în care ne aflăm.

Am rupt puțin din contextul în care Mântuitorul a spus cuvintele ”un singur lucru trebuie”, tocmai pentru a vă așeza într-o nouă logică, nu cea omenească, nu cea care riscă la un moment dat să ne ducă într-o zonă a rutinei, într-o zonă a lucrurilor deja previzibile. În câteva cuvinte, Evanghelia aceasta în care Mântuitorul are în față pe cele două surori, pe Marta și pe Maria, două surori așa cum sunt în fiecare familie, acolo unde sunt două fete, lucrurile sunt total diferite, nu seamănă una cu cealaltă. Avem, aici, o atitudine a femeii gospodine, pe de o parte și a femeii contemplative, pe de altă parte. Bineînțeles că fiecare dintre noi își găsește și își trage… jar pe turta lui, acum! Dacă ești contemplativ, spui:

– Ia uite ce a spus Mântuitorul: ”Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe, un singur lucru însă trebuie”!

Adică să stăm așa cu ochii în sus și să ne uităm la afișe cu pelerinaje și să mergem, să plecăm de acasă, lăsând un munte de rufe necălcate, dând indicații, așa, din ușă, fiecăruia ce să mănânce și ce să facă, pentru că… noi avem de făcut ascultări! Ei bine, în sărbătoarea de astăzi, fiecare din genul acesta de oameni își va găsi aliat, dar există și partea cealalată, a oamenilor care pe bună dreptate spun:

– Dar, Mântuitorul, când a intrat în casa Martei și a Mariei, poate că ar fi stat de vorbă până în ceasul cel mai de pe urmă al nopții, dar nu trebuia să fie și El așezat la masă, nu trebuia să aibă și El parte de o minimă ospitalitate?

Și iată că și ceilalți își au, aici, în Marta, tot ceea ce înseamnă un aliat! Dar, ”un singur lucru trebuie”! Măi, care o fi lucrul ăsta?! Este clar că acest lucru îl aveau și una, și alta! Lucrul care trebuia din punctul de vedere al Mariei era să stea și să asculte, lucrul care trebuia din punctul de vedere al Martei era să își facă treaba ei de gospodină! Și atunci, unde este toată problema?! Păi, totul a început de la admonestarea pe care Marta a făcut-o Mariei, prin ceea ce I-a spus Mântuitorului:

– Învățătorule, nu Ți se pare că sora mea m-a lăsat singură să slujesc?

Hei, aici am un cuvânt despre cei care fac foarte multe! Cei care se mișcă foarte mult, cei care vor să facă mai mult decât Fișa Postului, n-au decât să o facă, dar fără să se vaite! Fără să se vaite!

Îmi aduc aminte că la începutul șantierului de pictură, când aveam cinci pictori, după care ne-am lămurit și am chemat pe cine trebuie, unul dintre ei, băutor de votcă number one, mi s-a văitat după prima săptămână că nu poate și el să bea un pahar de votcă, pentru că femeile care veneau aici să taie la câlți și să facă diverse activități în ajutorul lor, de fapt, cum văd paharul pe masă, cum îl iau la spălat! Și i-am spus:

– Păi, ele sunt obișnuite ca acasă, unde văd un pahar gol, îl iau și îl spală! Și care este problema care nu te-a lăsat pe dumneata să îți savurezi votca?!

– Nu, că ele consideră că este apă în el și îl spală și când colo, votca mea, am pus o dată, de două ori, de trei ori în pahar și nu am apucat să o beau niciodată!

Bineînțeles, nici atunci nu aveam mai mult timp decât am acum, dar s-a întâmplat să îl văd, să îl urmăresc jumătate de minut și am constatat că niciodată nu lăsa paharul din mână altfel decât gol, dar dădea vina pe celălalt!

De ce v-am spus eu lucrurile acestea? Pentru că cea mai mare problemă a Evangheliei de astăzi este că oferă tuturor o paletă întreagă de posibilități de a se asigura că este bine ce face fiecare! Știți că în Sfânta Scriptură găsim argumente pentru absolut toate lucrurile pământului! De exemplu, pentru boxeuri, există un text la Pilde, unde spune că ”Mai fericit este a da decât a lua”! Boxeurii spun că asta este treaba lor, de a da, nu de a încasa! Și pentru atei, la un moment dat este în Psalmul 52 un text unde se spune că ”nu există Dumnezeu, la cel nebun în inima lui”! Aici, ateii iau numai prima parte a fragmentului și spun:

– Uite, măi, că scrie și în Biblie că nu există Dumnezeu!

Vreau să vă spun că tot omul care caută o argumentație, o găsește în Scriptură, dar pentru astăzi există una extraordinară, care ne așează în adevărata logică a Scripturii și a evenimentului! Și anume, ”Un singur lucru trebuie” poate să fie definit printr-un cuvânt foarte, foarte uzitat și din păcate devenit aproape ”limbaj de lemn”, asumarea! Adică, ce a reproșat Mântuitorul Martei, care la rândul ei a reproșat Mariei?! I-a reproșat că face prea mult, dar nu că face prea mult, ci că o interesează prea mult de sora ei, adică dacă tu ești de factura omului care slujește gospodăriei, asumă-ți că acesta este postul tău! Fișa Postului tău este să nu stai degeaba! Nu vreau să mă ia cineva altfel decât vă spun eu, acum, dar dacă ți-ai propus să calci fiecare batistuță și să calci fiecare tricou și fiecare ciorăpel atâtica, este fix treaba dumitale, nu am nicio problemă! Fă în continuare lucrul acesta, dar nu te văita că ai stat să calci toți ciorăpeii, nu te văita că ai călcat toate prosoapele, când toată lumea își ia prosoapele, le-a împachetat, se șterge cu ele, le dă la spălat și le împachetează din nou! Nu este nicio problemă dacă vrei să faci altfel, nu exces de zel, ci că așa este firea ta, ai tu o anumită structură și așa te simți tu bine! Dar lasă-i și pe ceilalți să se simtă și ei bine în felul lor! Este foarte simplu!

Să știți că și Maria ar fi avut ce să reproșeze Martei! Pe românește:

– Măi soro, mai stai și tu locului! Nu vezi că Omul Ăsta vorbește și nu are loc de tine?! Tot timpul schimbi felurile, schimbi vesela, pui alte cuțite…

Mamă, când te duci la câte o masă, așa, și vezi câte șapte, opt furculițe pe stânga și șapte, opt cuțite pe dreapta și două, trei lingurițe în partea cealaltă, cam știi ce te așteaptă! Și când vezi niște… minusculozități de meniuri în farfurie, de îți trebuie microscopul balear ca să vezi ce este la felul al șaptelea, e altă poveste! Dar, dacă tu ți-ai asumat, sora mea, să faci lucrurile acestea, măcar fă-o în liniște și nu mă raporta pe mine la Cel pe Care eu Îl ascult! În asta constă, practic, un mod de viață pe care eu vreau să vi-l implementez astăzi, și anume, nu vă stricați firea, adică dacă sunteți gospodari, rămâneți gospodari! Fiecare dintre dumneavoastră poate să facă lucruri extraordinare! Din punctul de vedere al contemplativului, ar fi lucruri în plus, dar asta nu este problema dumneavoastră, nici problema lui nu trebuie să fie! Din punctul de vedere al celorlalți, poate că vă obosiți prea tare, dar nu este problema dumneavoastră, faceți așa cum vă dă firea să faceți!

V-am mai spus, dar acum fac plăcerea unora care constată că mă repet, eu nu sunt o fire de om gospodar, după cum se și vede, dar mi-a dat Dumnezeu o soție care are grijă de mine, care îmi calcă hainele, întotdeauna și are grijă să nu plec așa neglijent cum sunt eu obișnuit, inclusiv ciorapii mei sunt călcați, să știți, dar și-a asumat, nu s-a văitat niciodată până acum! De aceea vă spun că problema nu este că unul este gospodar și altul nu! Problema este să nu îi reproșeze celuilalt și dacă este gospodar, să își asume și gata, mergem mai departe! La un moment dat am surprins că după fiecare spălat pe mâini, doamna mea ia prosopul și șterge chiuveta! Bineînțeles că am întrebat de ce, dar nici nu am reușit să iau acest obicei și eu, pentru că am considerat că nu este decât o pierdere de timp, din punctul meu de vedere, dar nu i-am atras atenția! Doar am întrebat-o:

– Ai vreun argument pentru care faci lucrul ăsta?

– Da! Pentru că tot eu fac curat și dacă nu iau acum apa asta, se depune calcar!

Nicio problemă! Toate au mers perfect! Știți până când? Până când la prima ieșire la un hotel, am văzut că face la fel! Și am spus:

– Și aici tot tu faci curat după aia și dai apa?!

– Obișnuința!

Dar mi-am învățat eu lecția că trebuie să îl lași pe om să facă așa cum îi place. E adevărat că la una din cinci sau șase spălări pe mâini la hotel, tot așa face, dar nu am pretenția să fie sută la sută pentru că nu i-a intrat încă în obișnuință. Nu am decât 62 de ani aproape, am destul timp să învăț lecția și vă promit că o fac pentru că mai ales atunci când sunt plecat în deplasare, îmi place ca după ce intră la baie după mine, să vadă că totul este șters! Și îmi place! Îmi place lucrul ăsta pentru că nu m-a admonestat niciodată, să îmi spună:

– Măi, de atâta vreme ești cu mine și nu ai învățat lucrul ăsta?!

Vedeți, trebuie să înțelegem că principiul asumării atrage și pe celălalt să facă și el la fel, dar dacă îl pisezi la cap să facă și el ca noi, nu o să iasă niciodată! Dar asumarea înseamnă obligația elegantă, într-un mesaj dincolo de cuvinte, a celuilalt de a lua aminte! Eu, așa cum v-am promis, mi-am propus să iau aminte la toate lucrurile de genul acesta pentru că sunt în tabăra cealaltă! Dar să știți că în tabăra cealaltă sunt probleme și mai mari! Măcar gospodarul face, deranjează, face la loc, dar contemplativul are o problemă foarte, foarte dificilă! Astăzi, Maria a fost cuminte, adică nu l-a tras de mânecă pe Mântuitorul să Îi spună că Marta strică pe acolo, îi deranjează, schimbă tacâmurile tot timpul, se mai pomenește cineva că doar ce a gustat din aperitiv că i-a și luat farfuria din față!

– Măi, dar vrei să plec?! Lasă-mă să mănânc din farfuria asta, poate așa îmi place mie să mănânc sarmalele unde am aperitivul! Am mâncat dintr-o farfurie nu numai eu, ci și frații mei și acum vrei să îmi stric obiceiul?!

Dar, revenind la ale noastre, contemplativul are o problemă despre sine, în primul rând, considerându-se foarte, foarte elitist și considerând că ceilalți trebuie să facă neapărat ca el și începe să dea de înțeles că asta este singura soluție! Știți despre cel care a venit la mânăstire și i-a spus starețului:

– Nu vă supărați, eu vreau să am ascultare la bibliotecă! Eu sunt foarte contemplativ și vreau să citesc despre Sfinții Părinți, de aia am venit la mânăstire, nu am venit să mă pui dumneata să dau cu coasa și să rânesc la vaci și la porci! Să știți că sunt foarte atent, am venit aici pentru rugăciune!

Nicio problemă, l-a lăsat starețul, dar a doua zi, omul l-a întrebat:

– Dar aici, la mânăstire, noi nu mâncăm?!

– Da, noi ăștia păcătoșii, care rânim la vaci, mâncăm, dar ăia contemplativii, nu! Ăia au altă hrană!

Păi, acum, dacă nu îți asumi că din citit nu o să poți să faci decât o pauză… Cititul se face în pauză, apropo! Și scrisul se face tot în pauză! Adică, până la a citi și a scrie, trebuie să faci ceva ca să ai bani de caiete și de pix ca să scrii! Măcar atât! Și ca să mănânci și să te întreții de la o zi la alta!

Vedeți, cele două tabere nu înțeleg un singur lucru, anume că ”un singur lucru trebuie”, cel pe care îl faci, acela trebuie! Dacă însă îți extinzi Fișa Postului în a face… pacea mondială, în a rezolva pe toți să fie la fel ca tine, ai încheiat-o! Nu mai este un singur lucru! Un singur lucru este exact cel pe care îl facem, adică, în concluzie, ne complicăm viața singuri! Măi, dacă tot am o anumită direcție pe care genetic și educațional mi-am tot șlefuit-o să merg pe ea, hai, măi, să o respect!

Maica Domnului din sărbătoarea asta mare, extraordinar de importantă, se uită la noi și așteaptă ca noi să primim ajutorul ei! Spunea părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească:

– Maica Domnului e supărată pe cei care nu îi cer nimic!

Nu suntem obișnuiți să îi cerem. A cere Maicii Domnului nu înseamnă neapărat să fiu milog, cum spunea tot părintele Arsenie:

– Dă-mi, Maica Domnului! Dă-mi-o pe aia, dă-mi-o pe ailaltă!

Nu. Înseamnă să ne concentrăm să fim vrednici, că ea știe ce trebuie să ne dea! De aceea, o rugăm astăzi, în zi așa de mare, într-o zi în care avem voie să spunem La Mulți Ani, știți că sunt unii care nu spun La Mulți Ani pe 15 august și spun acum, fie la ei, acolo, Maica Domnului ne ocrotește și ne ajută oricum, în fiecare zi. Eu îmi permit să vă spun La Mulți Ani celor care purtați numele Maicii Domnului și să vă spun că sunt cele mai multe biserici închinate Maicii Domnului, în proporția cea mai mare cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Vă spun că în România, numele de Maria încă este în… Top Ten! Din urmă vin alte nume care sunt pe sezoane, să știți! Prin anii ’70 a fost Loredana, prin ’80 a fost Beatrice, dar Maria rămâne acolo. Chiar îmi place întotdeauna să constat că după câte un nume, așa, apare și… liniuță Maria! E în regulă, adică s-au așezat către ceva statornic! De aceea vă urez ca Maica Domnului să vă ocrotească și mai ales să se oglindească în sufletele dumneavoastră! Dacă o lăsați să se oglindească, ea va lumina întreaga dumneavoastră viață! Întotdeauna când vă uitați la o icoană, să știți că dumneavoastră sunteți o oglindă. După ce v-ați închinat la o icoană, trebuie ca oglinda aceasta să vă păstreze imaginea. De aceea trebuie să știm că ne aparține nouă să înțelegem, măcar astăzi și măcar acum, că ”un singur lucru trebuie”: firescul din noi, dar firescul din noi să nu ne îndemne să îi facem și pe ceilalți ca pe noi!

Cea mai importantă lege a comunicării este dorința de a nu îi face pe ceilalți ca pe noi, să îi lăsăm pe ceilalți să fie ca ei! Dorința cea mai importantă a unui pedagog ar fi să facă din copii ceea ce știu ei că trebuie să facă, nu să facă din copii ceea ce știu pedagogii să facă, că au demonstrat în ultima vreme că nu prea le-a ieșit! Măcar lăsați-i pe copii să facă ei tot ceea ce știu, pentru că tot a început școala! V-am spus că problema cu începutul școlii pe 7 septembrie și începutul școlii pe 5 septembrie, la anul, ține de dumneavoastră! Și anume, toată vacanța mare, nu mai vorbiți de rău școala!

– A, pe vremea noastră începea școala pe 15 septembrie!

Și ce?! Era pe vremea voastră! Dacă toată vara o să le vorbiți copiilor despre ce șansă au să meargă la școală, să facă una sau alta, bineînțeles că la început, ei o să se uite mai ciudat la voi, dar obișnuindu-i toată vara să le implementați programul acesta că este bine, nu o să vă mai întrebe ce e bine! O să afle! Creierașul lor o să le demonstreze că chiar este bine! După fiecare din aceste cinci module urmează o mică vacanță, dacă faceți socoteala, să știți că problema nu este chiar așa de… scăpată de sub control. Copiii trebuie să afle lucruri frumoase din gurile noastre și când aud lucruri frumoase de la noi, deja viața va fi frumoasă! Dacă toată vara sunteți încruntați că ”ne-a furat o săptămână de vacanță acum și ne-a mai furat una când s-a terminat școala”, deja copilul este… injectat cu ură și cu tot ce aude de rău! Haideți să le facem un… vaccin de bine, să le transmitem că e bine, că e în regulă, e frumos, eventual să ne străduim ca la prima vacanță să mergem împreună, părinți, bunici, nepoți, să facem o ieșire, să le spunem că noi nu aveam săptămâna aceea de vacanță pe care o primesc ei! Dar copiii și nepoții dumneavoastră știu că noi ne duceam și sâmbăta la școală?! Vă spun eu că nu știu! Nici nu își imaginează că se putea așa ceva! Nu își imaginează! Dar nu am spus asta ca să credeți că nu ne-am asumat! Noi ne-am asumat, numai că din vreme în vreme trebuie să le spunem și lor că e bine!

– Păi, ce e bine?!

– Păi e bine, chiar vrei să mergi în fiecare sâmbătă la școală?

– Cum adică?!

– Păi, noi ne duceam și duminică dimineață la activități extrașcolare! Eu aveam oră de cor, pentru că știau că atunci vroiam să merg la biserică și făceau activități extrașcolare încât să nu pot merge.

Nu mă vait, mi-am asumat lucrul acesta și vă învăț că ”un singur lucru trebuie”: să vorbim de bine!

Îi urez La Mulți Ani părintelui Marius, mulțumindu-i pentru cuvântarea de astăzi și pentru îngăduința de a o reașeza într-o poveste nouă, aici și vă urez La Mulți Ani celor care vă sărbătoriți astăzi onomastica, mulțumindu-vă că ați găsit răgazul din a fi Marta sau Maria, pentru a citi aceste rânduri!

Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru înregistrarea cuvântării părintelui Marius, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/935720852912946.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru harul scrisului, povestitului și cititului care îmi dă posibilitatea de a dărui din bucuria mea mai departe, celor care citesc aceste povești!