”Sticle goale cumpereeem”!

Dai să intri într-un supermarket de cartier și ești blocat de un grup de oameni cu sacoșe pline cu bidoane din plastic, borcane, sticle și cutii din aluminiu. Dacă nu te descurajezi de aglomerația de la intrare, zgomotul asurzitor făcut de respectivele chestii aruncate într-un aparat uriaș te face inevitabil să te trezești la viață și să îți croiești drumul prin mulțime, gândind că măcar nu e zgomot de bombe de prin vecini, e de… ”Hora reciclării”!

Dacă ești prins în… atmosfera Postului Mare, mulțumești Celui de Sus că nu lucrezi acolo, în special la casele aflate în imediata vecinătate a mașinăriei care, după ce înghite lacomă și… plescăind zgomotos chestiile reciclate, scuipă un bon care face toți banii! Și, uite așa, intri în ”Hora reciclării”, iar ”dacă intri în horă, trebuie să joci”! E o veste bună că se reciclează pe bani, dar ”dacă-i bal, bal să fie”, această reciclare trebuie să înceapă din momentul în care întinzi mâna la raft după un bidon cu suc natural sau cu apă plată și pe etichetă scrie clar că plătești garanția de 50 de bani, e deja în preț! Să te gândești dacă chiar vrei sucul acela care capătă gust de creion chimic, dacă își pierde acidul!

”Ca să primești, trebuie întâi să dai”, așa că o garanție, e ceva! Pe vremea comuniștilor, dacă nu aveai sticlă la schimb, degeaba băga ulei sau bere la Alimentara! Te rugai de vânzătoare să plătești o garanție pentru fiecare sticlă, iar dacă o cunoșteai sau i se făcea milă de disperarea ta, după ce chemai toți vecinii și prietenii să te ajute la golirea sticlelor, le curățai frumos de etichetă, le spălai temeinic cu detergent, dacă erau de ulei și le duceai înapoi la prăvălie, să îți recuperezi garanția până nu uita vânzătoarea de tine! Nici nu e de mirare că eram toți într-o condiție fizică mai bună, că doar cărai sticle pline și sticle goale toată ziua, iar dacă stăteai și la etajul cinci, să nu spun zece, și liftul funcționa pe răspundere personală, echipa de atletism a țării sau măcar a orașului avea de unde alege viitorii campioni!

Tot pe vremea comunistă, auzeai inconfundabilul… anunț: ”Sticle goale cumpereeeem”!  Umblau femei cu sacii aceia… veritabili din care astăzi a rămas doar expresia ”ca o pânză de sac”, strigând cât puteau ele de tare și de convingător că vor să cumpere sticle goale. Nu am aflat niciodată cu cât le cumpărau și mai ales de ce, probabil să le revândă la vreun centru comunist de reciclare. Nu mai contează. În acele vremuri, toți eram uniți împotriva… sistemului, comentam cu mic, cu mare pe seama trăznăii cu reciclarea! Toți elevii aveau o normă: la maculatură, caietele grele scrise din scoarță-n scoarță de școlari sârguincioși sau nu, sticlele goale, grele și acelea, ca orice sticlă, unele refuzate că aveau ”buza” ciobită de vreun tirbușon neexperimentat care a scos dopul și a știrbit valoarea respectivei sticle, uneori chiar și a licorii din ea și fierul vechi, asta era cea mai grea reciclare, la propriu și la figurat, pentru că dacă stăteai la oraș nu prea aveai fier vechi, iar dacă stăteai la țară, aveai ce face cu el, așa vechi cum era!

Oricum, ideea este că respectivele femei au fost, generații de-a rândul, coșmarul copiilor speriați de bunici că dacă nu sunt cuminți, ajung în sacii aceia… veritabili. E în gena noastră să ne speriem unii pe alții sau unii de alții, pentru că altfel nu îmi explic cum de un copil devenit între timp adult ar continua să își sperie nepotul cu o asemenea poveste. Noroc că între timp lucrurile s-au schimbat, cum de altfel se pune accent și în promovarea reciclării ca formă de schimbare. Au dispărut sacii aceia și au apărut cei din plastic sau din rafie, uriași și plini tot de sticle dar… din plastic, mult mai ușoare și mai valoroase. Ideea este că acum suntem invitați cu toți în… ”Hora reciclării”! Strănepoatele celor care în comunism umblau cu sacii să cumpere sticle goale vin acum și ne dau clasă la reciclare!

A recicla înseamnă a transforma sau a refolosi și am putea schimba obiceiurile la cumpărături, să ne întrebăm mai des dacă chiar avem nevoie de conținutul ambalajelor reciclabile! În fiecare an, gospodinele încă mai cumpără borcane nou-nouțe din hipermarket-uri pentru a-și conserva legumele și fructele după rețetele păstrate de la bunici ca într-o predare de ștafetă cu ambalaje reciclate sau nu. Încercând să nu poluăm mediul, reciclăm ambalaje încurajând producerea și cumpărarea altora și mai încurajăm ceva: poluarea sonoră a angajaților din respectivele magazine intrate în ”Hora reciclării”.