Sfânta Elena, omul din umbră, un model pentru fiecare mamă!

Pentru a înțelege puțin legătura între sfințenie și persoana unui sfânt, în ceea ce îl privește pe Sfântul Împărat Constantin și pe mama sa Elena, sunt câteva aspecte care multă vreme au stăruit, aș spune, dincolo de dialog, în controverse.

Am avut un profesor de Bizantinologie care era foarte ”reținut” atunci când vorbeam noi despre Sfântul Împărat Constantin. Spunea că suntem niște ignoranți, că nu știm toate faptele, dar mie mi se pare că domnul profesor Elian, Dumnezeu să îl odihnească, uita că Mântuitorul a fost înconjurat de vameși și de păcătoși și de desfrânate cărora le-a schimbat viața. Dacă vom căuta în biografia sfinților cât de ”sfinți” au fost din punctul nostru de vedere, nu vom găsi mare lucru, dar vom găsi în ultima etapă ce s-a schimbat. La Maria Egipteanca vom găsi că după ce 17 ani a căutat să își dezvolte o anumită personalitate prin plăceri, și-a găsit identitatea numai atunci când L-a găsit pe Hristos, când a găsit credința.

Spuneam că viața Sfântului Împărat Constantin și a mamei sale Elena are să ne predea ceva. Este vorba inclusiv, îmi permit să vă spun acum că e campanie electorală, inclusiv despre tot ceea ce înseamnă viața cetății și credință. Sfântul Împărat Constantin a făcut, în primul rând, cele ale vremii, adică, pe românește, și-a hăcuit toți vrăjmașii! Ceea ce se vede și astăzi! Dar contează foarte mult ce faci după, secunda de după! Asta trebuie să învățăm astăzi și chiar v-aș propune tema zilei: ce facem în secunda de după. Ce facem după ce am obținut puterea, ce facem după ce toată lumea este la picioarele noastre și dacă nu cumva uităm cu ce putere am primit ceea ce spunem noi că este al nostru și nu este deloc așa?! Sfântul Împărat Constantin, după ce a primit prima victorie prin arătarea semnului Sfintei Cruci pe care l-a însemnat și pe coifurile și pe lăncile și săbiile ostașilor, a câștigat lupta de la Podul Milvius împotriva lui Maxentius, o bătălie foarte ”strânsă”, cam cum ar fi un al doilea tur electoral, ca să fim foarte… direcți, că suntem în zonă. După ce a învins, și-a dat seama că trebuie să instaureze puterea celui care a învins cu adevărat și atunci, de la 306 până la 313, a pregătit Edictul de la Milan, care a scos din catacombe pe toți creștinii, nu știu dacă aveau drept de vot sau vreun cuvânt de spus atunci, la Podul Milvius, dar și-a adus aminte de ei. Mare lucru! Cum spunea și părintele Alin, nu știu dacă ne mai amintim de Constanța în afară de Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, când sunt niște manifestări, un spectacol de drone luminoase cu salutul amiralului la sfârșit, așa cum scrie protocolul de vreo trei ani. Ne-am obișnuit cu jocul acesta de lumini care să ne aducă aminte cine l-a comandat, pe banii cui nu se spune, dar cine l-a comandat contează foarte mult!

Foarte important mi se pare să luăm din viața Sfântului Constantin cel Mare și să traducem în viața noastră. Va să zică, ce a făcut din 306 când a fost această bătălie? A durat mai mult decât un mandat, până în 313, cât și-a pregătit Edictul de la Milan, dar l-a pregătit și i-a scos pe creștini din catacombe, cum am mai spus. Acum nu știu dacă aceeași soartă vor avea și cei din Cartierul Henri Coandă, dar ei nu sunt în catacombe! Trecem la alt subiect, acum! Trebuie să înțelegem că dragostea pentru celălalt ne-o predă Sfântul Împărat Constantin, care s-a apropiat de înțelegerea faptului că Biserica este cea care mai poate salva un imperiu care se destrăma cam cum încearcă să se destrame, astăzi, Europa! Vedeți că totul e la fel! Nu după multă vreme, în 330, a trebuit să își mute capitala de la Roma la Nea Romi, Noua Romă, în orașul care să îi poarte numele, orașul lui Constantin, Constantinopol, pentru că a trebuit să supraviețuiască tot ceea ce făcuse el. Și iată că o împărăție de o mie de ani cum a fost Bizanțul ne reprezintă și pe noi, pentru că fratele nostru Nicolae Iorga spune despre România că suntem ”Bizanț după Bizanț”. Cred că suntem și Bizanțul de după Constantin cel Mare și suntem datori să mai urmărim puțin din viața lui. Odată cu instalarea sa ca împărat roman, avea un bonus și titlul de Pontifex Maximus, dar nu era doar un titlu, așa, cum era, odinioară, academician doctor inginer, mai știm noi cine! Nu, chiar era Pontifex Maximus, adică un fel de sacerdot. Ca să vă traduc acum, ar fi ca ayatollahul care trebuie să numească președintele, acum, în Iran! Asta ca să vă aduc puțin la zi și să nu credeți că s-a întâmplat acum 1700 de ani și noi vă vorbim despre ce era atunci! Nu, noi vă vorbim despre ziua de astăzi, care e la fel! Ayatollahul era omologul lui Pontifex Maximus și toată lumea bizantinologilor l-a acuzat pe Constantin cel Mare că a rămas Pontifex Maximus până la sfârșitul vieții. Păi, înseamnă că uităm de diplomația unui împărat atât de mare și sfânt! Dacă ar fi spus ”Stop joc! Încheiem cu Pontifex Maximus”, bineînțeles că în secunda următoare apărea un nou Pontifex Maximus și atunci s-ar fi făcut o degringoladă mai mare decât cea dintâi, așa că a lăsat să curgă lucrurile! Ceea ce trebuie să învățăm noi, astăzi! Să lăsăm lucrurile să meargă! Mergem într-un loc de muncă și aflăm din fișa postului că se face și un anumit lucru cu care noi nu prea suntem de acord, chiar era odată precizat să se stipuleze în declarațiile de la ANAF că cel care dă informații că un vecin este meditator la Limba Engleză sau la Matematică și nu a declarat venitul câștigat, informatorul respectiv primește 3% din valoarea impozitului pe care îl datorează statului meditatorul respectiv! Țineți minte! Dacă găsiți acest articol în fișa postului, puteți să nu o semnalați, lăsați-o așa! Dacă vă va întreba cineva ce ați făcut cu asta, nu am avut niciun caz, atât! Să nu vă mai supărați pe ceea ce pare și de fapt chiar este puțin anapoda! Nu vă luptați cu morile de vânt! Asta învățăm de la Sfântul Împărat Constantin și de la mama sa Elena! Nu s-a luptat cu toată oastea asta a idolatrilor și a celorlalte învățături, să spună:

– Știi ce? Noi acum să recunoaștem creștinismul de tot! Uite, eu sunt numai cu Hristos, acum!

Asta ar fi însemnat ca toți ceilalți să-și facă de cap, să nu mai fie sub ascultarea lui. Asta trebuie să învățăm și noi, să fim mai diplomați, să nu ne luptăm cu ce nu ține de noi! V-am mai spus și altă dată, împărțiți lucrurile în două, ce ține de noi și ce nu ține de noi. Nu ține de noi fișa postului care este făcută de altcineva, nu ține de noi modelul! De exemplu, nu ține de mine modelul de CV european pe care îl am atașat de lista de lucrări la Universitate, deși știu că sunt în culpă față de un model pe care nu am cum să îl satisfac! Acolo scrie ”Câte locuri de muncă am schimbat”. Slavă Domnului din punctul meu de vedere, sunt aici paroh din 1995 și la Universitate sunt din 1998 dar sună rău! Da, în CV-ul european, așa ceva sună rău, înseamnă că sunt un om care nu dorește schimbarea! Dacă m-ar întreba cineva cine este părintele Marius din 1995, da, pot să îi spun că sunt total schimbat, la fel și la Universitate, dar această schimbare nu contează dacă nu este stipulată și în CV cu date exacte și specifice unei autobiografii cum este curriculum vitae, că asta înseamnă CV pentru cei care au uitat puțin Limba Latină, că noi ne tragem puțin și din latină, nu numai din Bizanț! Dar mi-am asumat lucrul acesta! Nu pot să mint acum că am fost jumătate de an acolo, dincolo, nu, așa rămâne! Asumarea, asta trebuie să învățăm și de la Sfântul Împărat Constantin și de la mama sa Elena!

Sfânta Elena, care fusese și soția unui alt împărat și care a știut de ce să se țină departe și de ce să se apropie, încet, încet a atras, cu o mare diplomație, imaginea Bisericii către fiul ei Constantin, pe care l-a pus la curent cu toate și a făcut din el un reper pentru a așeza lucrurile așa cum sunt ele astăzi. Pentru noi, ne trezim în fiecare duminică, ne uităm în calendar și mergem la biserică dar nu știm că de fapt, dacă nu era Sfântul Constantin cel Mare, Ziua Domnului, duminica, nu ar fi fost cu aceeași valoare în calendarele noastre. Și aici este o mare controversă dacă săptămâna începe luni sau începe duminică, dar duminica este considerată cea dintâi a săptămânii, nu intrăm chiar în amănunte. Sfântul Împărat Constantin ne-a transmis Ziua Domnului, duminica aceasta a noastră este începutul și despre ea se spune ”Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm, să ne veselim într-însa”.

Sfântul Constantin cel Mare a mai folosit o diplomație excepțională, s-a botezat la sfârșitul vieții, ceea ce nu e de recomandat pentru noi, cei de astăzi, dar pentru vremea aceea era singura strategie diplomatică pe care putea să o folosească. În momentul în care s-ar fi botezat la un anumit interval de timp, cu siguranță că ar fi încheiat o etapă de viață și ar fi încheiat și mandatul, ca să spun așa, pentru că nimeni nu ar mai fi putut să îl lase să aibă puterea deplină. Ce trebuie să învățăm noi? Știm noi când e sfârșitul vieții, ca să ne putem armoniza cu botezul? Știm noi cât ne mai îndură Dumnezeu? Ei bine, nu, dar Sfântul Constantin știa că interesul său nu este numai unul personal, este și un interes al cetății pe care doar ce o înființase în 330 și a mai trăit încă șapte ani, era al unui imperiu și era un interes al umanității totale și nu își putea permite să facă greșeli.

Hristos vine după sinceritatea fiecăruia dintre cei care Îl așteaptă! Să nu credeți că dacă nu vi s-a întâmplat ceva și așteptați de mult să se întâmple, Dumnezeu v-a uitat! Nu. De exemplu, atunci când eu văd, în fiecare an, în agendă, și niște cununii pe care le-am programat acum pentru 2025 și 2026, spun:

– Doamne, Îți mulțumesc, înseamnă că am la ce să mă aștept că am ce face! Adică, dacă am promis și am scris cu mânuța mea, acolo, niște date, înseamnă că o să mă lași să fac până la capăt, nu numai să scriu, ci și să mă rog pentru cununii sau pentru ce am de făcut!

Asta înseamnă să Îl lași pe Dumnezeu în viața ta și să faci ceea ce trebuie, când trebuie!

Acest botez al Sfântului Împărat Constantin, care a atras multe controverse în lumea bizantinologilor, a fost o piatră de hotar de la care noi trebuie să învățăm ceva: nu s-a sfătuit cu altcineva decât cu propria lui conștiință și cu mama lui, care gândea la fel. Așa trebuie să facem și noi! Sunt multe influențe, sunt multe lucruri care ne sunt aruncate, așa, ”Fă-o pe aceea! Fă-o pe cealaltă!”. Nu, Sfântul Împărat Constantin nu s-a luptat cu nimeni pe tema aceasta, a știut ce are de făcut și a mers mai departe!

Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena sunt prezentați unul cu celălalt în Iconomia Bisericii și a mântuirii neamului omenesc, pentru că este vorba despre o mamă și un fiu, după modelul Maicii Domnului cu Mântuitorul Iisus Hristos. E foarte greu să nu facem o conexiune, să mă ierte Dumnezeu, și cu mamele de băieți, pentru care am un cuvânt foarte scurt dar la obiect. Trebuie să știe cum să îl educe pe băiat, astfel încât el să nu fie nici dependent, dar nici să nu întoarcă spatele total locului din care a plecat. Este o iscusință pe care multe mame știu să o și demonstreze, dar ce ne facem cu mamele de doi băieți?! Aici e ceva mai greu, pentru că nu am văzut până acum, vă spun cu mâna pe inimă, o mamă cu doi băieți care să aibă două nurori foarte apropiate! Nici măcar între ele! Dar eu mai aștept, pentru că înaintea mea, Creangă a scris ”Soacra cu trei nurori”! Aici e problema și aici nici nu mă bag! Aici spun:

– Doamne, Îți mulțumesc că m-ai ferit!

Asta a fost tot, de aici înainte nu mai trec granița pentru că vorbeam despre Sfânta Elena. Sfânta Elena a fost ”omul din umbră”, așa trebuie să fie fiecare mamă! Mama îl ajută întotdeauna pe cel care nu merită deloc, care merită cel mai puțin! Îl așteaptă pe cel care întârzie, îl vorbește de bine pe cel care vorbește întotdeauna de rău pe ceilalți. Mama se așează întotdeauna pe partea cealaltă a balanței aceleia de demult. Dacă trage cineva cu mai mare greutate, mama trebuie să fie în partea cealaltă ca să echilibreze, să îl țină și pe el la nivel de existență frumoasă. Așa a fost Sfânta Împărăteasă Elena, a ținut două lumi, a ținut echilibrul între imperii care puteau să se destrame, Imperiul de Apus și de Răsărit, a așezat accentul pe Bizanț ca să înceapă o nouă lume să se desfășoare și a așezat accentul pentru o mie de ani! Asta face o mamă! După chipul Maicii Domnului, Sfânta Împărăteasă Elena a pus bazele unei noi împărății, prin fiul său. De aceea, ei i s-a și îngăduit de Sus să găsească Sfânta Cruce! Imaginați-vă, numai filologic, următoarea expresie din Taina Cununiei: ”Și le dă lor bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena când a aflat Cinstita Cruce”. Ca să ai bucurie când ai aflat un obiect de tortură, îți trebuie o deosebită pregătire emoțională! Și când a găsit trei cruci, a spus:

– Dar care e cea pe care o caut?

Și trecea, nu din întâmplare, un cortegiu cu un răposat și atunci l-au atins pe răposat cu cele trei cruci și crucea care atingându-l l-a înviat a fost atunci dovadă că este crucea pe care a fost răstignit Hristos. Această bucurie că a aflat Cinstita Cruce este o paradigmă pentru noi. Întotdeauna când avem câte o vijelie pe lângă noi, să știm că în spatele acestor schimbări se află o bucurie, bucuria aflării Sfintei Cruci! Când afli că de fapt, ceva care putea să îți facă rău, ceva la care te gândeai cu inima strânsă, în momentul în care ai atins-o te-a înviat, a trezit în tine, a accesat în tine altceva, aceasta este bucuria fericitei Elena când a aflat Cinstita Cruce! Sunt multe cruci, dar nu pe toate S-a răstignit Hristos! Crucea fiecăruia dintre noi este crucea care, atingându-ne, ne înviază și spune ”Asta este Crucea pe care a fost răstignit Hristos și în urma cărei răstigniri a avut loc și Învierea!”.

Aceste date despre Sfinții Împărați Constantin și Elena vi le-am prezentat ca să treceți dincolo de granița acatistului, de granița unor lucruri care vi s-au spus de către alții. Încercați să găsiți în voi icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena! Îmi aduc aminte de acum 10 sau 15 ani, de un băiețel din Altarul nostru. L-am pus să caute, icoana era cu Rusaliile și pentru a doua zi l-am pus să caute pentru Sfânta Treime și după ce a bâjbâit el pe acolo, m-am dus eu și i-am arătat icoana, iar el a spus:

– Asta e la fel ca noi!

– Cum adică?

– Da, eu cu mama și cu tata!

Treime mai explicată decât atât nu poți să găsești în nicio erminie! Era, într-adevăr, familia lor, Sfânta Treime și atunci mi-am dat seama că avem datoria ca fiecare icoană pe care o avem să o traducem în factorul nostru emoțional cel mai profund, să ne identificăm cu ea! Eu întotdeauna am aici pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, pe care i-am așezat în 1996, când am început lucrările de pictură și le-am spus pictorilor că aici vreau să îi văd, pentru că sunt între Cer și Pământ, nici așa de sus ca să nu îi vezi, dar nici așa de jos. Este primul registru de sfinți pentru că ei sunt cei mai apropiați de cetate, de la ei trebuie să învețe și cel care conduce, și cel care este condus. Dacă avem această dexteritate sau măcar preocupare de a lua din acatist și din icoană ceea ce seamănă cu familia ta, cu ceea ce seamănă cu trăirea ta, înseamnă că Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt mulțumiți că au lăsat o temă, măcar pentru astăzi, puteți să o uitați de mâine că nu o să vă uite ea.

Dați-mi voie să îl felicit pe părintele Alin Constantin, cu prilejul numelui, pe doamna mea preoteasă, pe fiica mea Alexandra Elena, pe doamna Elena pe care o întâlniți ori de câte ori intrați în curtea bisericii și pe toți cei care sunteți aici și purtați aceste nume, să vă dea Dumnezeu sănătate și mult ajutor, iar lumina Sfinților Împărați Constantin și Elena să ne aducă marea bucurie de a co-sluji în continuare.

– Doresc să îi mulțumesc părintelui Marius pentru urările frumoase pe care mi le-a transmis, asemenea îi doresc și doamnei preotese Elena și fiicei părintelui, Alexandra Elena și doamnei Elena de la pangar care vă întâmpină în fiecare zi când veniți la biserică și tuturor acelora care poartă numele Sfinților Mari Împărați dimpreună cu Apostolii, Constantin și Elena. Vreau să vă spun doar un gând, și anume, în perioada când eram în Seminar, în Școala Teologică, aveam câțiva colegi de prin părțile acestea ale Constanței. Mie mi se părea că era un capăt de lume, eu fiind din Banat, ei îmi povesteau că fac câte o zi pe drum și mi-am amintit și eu din copilărie, când am mai venit cu părinții pe la câte o tabără pe aici și nu m-am gândit niciodată, absolut niciodată, că voi ajunge să slujesc la Constanța, în anticul Tomis, cetatea care a fost încreștinată de Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Apostol Filip, meleagurile acestea care ne-au ”legitimat” pe noi ca și Biserică a Lui Hristos.

Vă mărturisesc că am o mare emoție, ca unul care am fost și la Constantinopol, Istanbulul de astăzi, și am văzut ctitoriile Împăratului Constantin cel Mare și ale urmașilor săi, am văzut locul în care s-au desfășurat Sinoadele Ecumenice, atât acolo la Constantinopol, cât și la Niceea, și în lumina cercetărilor și descoperirilor din ultimii ani s-a arătat foarte clar că Mitropolitul Marcus al Tomisului, al Constanței, a fost prezent la lucrările Sinodului Întâi Ecumenic, pe care acest mare împărat pe care îl prăznuim astăzi dimpreună cu mama sa le-a convocat în anul 325, atunci când era tulburare mare între credincioși, atunci când deja se dăduse libertate creștinismului, acesta este marele merit dar nu am să pomenesc toate amănuntele, îl las și pe părintele Marius să vă spună câte ceva despre Împăratul Constantin cel Mare și mama sa Elena, dar nu pot să uit nici Biserica Sfântului Mormânt care a fost descoperită prin lucrare dumnezeiască și prin râvna mamei împăratului Constantin, împărăteasa Elena, iar Sfântul Împărat Constantin cel Mare este cel care a vrut să aducă liniște și pace în Biserică, atunci când oamenii se certau între ei pe probleme de Teologie care, sigur, au o relevanță importantă. Spun așa cei din afară: ”Ei, e o gâlceavă a teologilor, a popilor”, dar nu este adevărat, pentru că prin ceea ce se credea, de fapt, se schimba total perspectiva asupra prezenței și asupra lucrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în viața lumii și în viața legii existenței, El care ca ”logos creator”, ca Fiu al lui Dumnezeu, nu era o creatură și asta s-a stabilit la Sinodul Întâi Ecumenic și acolo a fost prezent un om de aici, de la Constanța, de la Tomis, de unde slujim noi și unde avem bucuria să trăim, iar din punct de vedere arhetipal, să spunem așa, Europa a început la Sinodul Întâi Ecumenic din anul 325, o Europă care astăzi nu se mai revendică creștină, uită, trece în notele de subsol că este și creștină! Ori, de la Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea a început Europa o arhitectură ca aceea pe care o avem astăzi, o arhitectură care este astăzi îmbolnăvită, care este schimbată, care este metamorfozată sub valurile de oameni din alte culturi și civilizații care vin uneori nestăvilit și necontrolat peste popoarele Europei, vedem cum doar puțini reușesc să țină piept acestui lucru și cum reușesc să își păstreze identitatea.

Acest lucru ar trebui să ne preocupe și pe noi, să ne gândim la identitatea noastră creștină, să ne gândim la înaintașii noștri și să ne gândim cât de vrednici suntem noi, cei de astăzi, ca să locuim într-o cetate care îi are ca ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena și de care ne amintim doar de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Mulți dintre cei care diriguiesc problemele cetății, să spunem așa, uită să fie creștini în restul zilelor anului și își amintesc numai de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Este o lucrare mare pe care au făcut-o ei și pentru care trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu, iar pilda vieții lor trebuie să o luăm și noi, să lucrăm la mântuirea noastră. La mulți și fericiți ani tuturor celor care poartă numele Sfinților Împărați!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru îngăduința de a-i putea reda aici predica la slujba Sfinților Împărați Constantin și Elena, adaptată după o înregistrare a Veronicăi Cristina Radu, căreia îi mulțumesc de asemenea. Înregistrarea integrală a predicii o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=3RHcA-lbGFU