”S-a copt vremea”!

Am să vă vorbesc astăzi puțin despre praznicul Schimbării la Față ca despre o rază de soare care face să se coacă o boabă de strugure. Raza de soare pornește și tot timpul luminează la fel, e adevărat, în zona noastră împărțită în patru anotimpuri, măcar teoretic, soarele are o anumită putere, dar raza de soare cu siguranță este cea care luminează mereu, doar că această rază de soare, numai când ajunge să treacă printr-o boabă de strugure, poate să o facă să se coacă! Schimbarea la Față de astăzi este despre posibilitatea omului de a lăsa raza de soare să îl schimbe la față. Așa cum raza de soare trece prin ciorchine și face ca boabele sale să poată să fie tescuite și pregătite pentru a ajunge inclusiv Sângele lui Hristos din Sfântul Potir, așa suntem și noi, este destinul nostru, suntem boaba de strugure pe care raza de soare o caută ca să poată să o pătrundă ca să o coacă!

Mântuitorul a slujit oamenilor, ca să spun așa, trei ani și jumătate, pe pământ și raza de soare întotdeauna L-a urmărit, numai că o singură dată, în afară de Botez, când Tatăl a spus ”Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, întru care am binevoit”, la Schimbarea la Față, astăzi, se aude același glas, ”Acesta este Fiul Meu întru care am binevoit, pe Acesta să Îl ascultați”. De ce numai astăzi?! Pentru că astăzi S-a schimbat la Față. De ce S-a schimbat la Față? Pentru că astăzi L-a putut ajunge raza de soare, să Îl transforme din Iisus Hristos, Fiul teslarului, cum Îl cunoștea lumea, Învățătorul, cum Îl cunoșteau apostolii, verișorul, cum Îl cunoștea Sfântul Ioan Botezătorul, astăzi, Iisus merge spre Potir! Ne spune Sfântul Evanghelist Luca, de la Evanghelia care se citește la Utrenie, pentru că la Evanghelie se citește după Matei, spune Sfântul Evanghelist Luca că atunci când s-au arătat Moise și Ilie, vorbeau despre sfârșitul Lui, care avea să se întâmple în Ierusalim. Înseamnă că astăzi este pregătirea Potirului. Avea să vină la Cina cea de Taină Mântuitorul și apoi să se răstignească și să se împartă pentru noi. Ce face diferența? Fiecare zi din preumblarea Mântuitorului  pe pământ a fost de o importanță deosebită și totuși aceasta este deasupra! De ce?! Pentru că acum se vede ce a făcut raza de soare prin bobul de strugure care l-a pregătit pentru Potir! Înseamnă că și noi, care avem o viață mai lungă, mai scurtă, avem posibilitatea ca din când în când să simțim că ne-am copt, să simțim că a trecut raza de soare prin noi și ne-a lăsat într-o altă etapă de viață.

”Schimbatu-Te-ai la față, în munte, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, arătând uncenicilor Tăi, Slava Ta, pe cât li se putea”.

În această frumoasă zi pe care tradiția populară românească o consideră început de toamnă, știți ce bine sună acum, când sunt 40 de grade pe la Cluj și 38 pe la București, să afli că începe toamna?! Ce poate să fie mai frumos decât o veste ca aceasta?! V-o aduc pentru că dacă ploua afară, nu v-o spuneam, să fiu sincer și cu mine! Spune poporul român că de acum începe să se cunoască faptul că ziua începe să își piardă din lungimea ei, să își piardă din intensitatea ei și chiar se scrie în niște tradiții consemnate că începe să miroasă a toamnă și că frunzele încep să se îngălbenească. Ei bine, nu mai este ca… pe vremea noastră, când frunzele începeau să se îngălbenească cam toate odată, acum nu mai este așa. Dar mai este un aspect pe care, tot gândindu-mă astăzi, la slujbă, câte mai am de spus pentru a înțelege, cât de cât, această sărbătoare foarte importantă a creștinătății, Schimbarea la Față, mă gândeam că mai am de spus despre Moise, despre Ilie, despre personajele despre care este vorba în evenimentul istoric, ca să spunem așa, îmi făceam o socoteală că mi-ar trebui o veșnicie! Dacă ar fi în fiecare zi Schimbarea la Față, mi-ar trebui o veșnicie ca să pot să vă spun tot ceea ce trece prin sufletul unui preot când slujește.

Schimbarea la Față este, totuși, despre o tradiție pe care poporul român o are extraordinar de bine întemeiată și îmi pare rău că de multe ori nu mai suntem în stare să o ținem așa cum trebuie! Când eram mici, mere mâncam numai toamna, prune, erau un soi de prune mai măricele, așa, care chiar dacă se coceau cu o săptămână sau zece zile înainte, până la Sfântul Ilie nu se atingea nimeni de ele. De strugure, boaba de strugure, nu se atingea nimeni până la Pobrejenie, sărbătoarea de astăzi în terminologia slavonă. Măcar dacă de Anul Nou, noi luăm și mâncăm 12 boabe de strugure că așa dă bine, ca să ne meargă bine în fiecare lună a anului, nu numai din două în două, dacă s-au schimbat atâtea și atâtea, v-aș ruga ca măcar din când în când, măcar când vă aduceți aminte mâncând o boabă de strugure, să aveți conștiința că este Schimbarea la Față! De ce?! Pentru că numai așa putem să înțelegem praznicul de astăzi, dintr-o anumită postură.

Imaginați-vă o boabă de strugure străvezie prin care poți să vezi via, poți să vezi efortul lucrătorilor, poți să vezi pe cei care o să tescuiască, poți să vezi pe cei care se străduiesc să adune totul și să obțină un vin bun. Să știți că un vin bun este dintru început bun! Dacă aștepți să treacă 25 de ani ca să fie un vin bun, acel vin, dacă nu a fost de la început bun, este oțet, dar nu… aceto balsamico! După 25 de ani este un oțet de… înviat din morți, ca să spun așa, mai miroase așa pe la câte o înmormântare, iertați-mă că sunt foarte direct cu dumneavoastră. Dacă de la început nu este străveziu în ciorchinele lui, strugurele nu poate să dea un vin de calitate!

Vreau neapărat ca Schimbarea la Față să v-o prezint ca pe o realitate! Nu a fost numai atunci pe 6 august și nu a fost numai pe Tabor și numai în fața a trei ucenici și a două personaje foarte importante, Moise și Ilie! Este vorba despre noi, despre destinul nostru care trebuie să devină străveziu, ca să poată să treacă lumina prin el! Dacă ne ascundem, dacă ne e frică, dacă nu avem curajul de a fi noi înșine, nu avem cum să primim raza de soare care să facă coacerea completă  bobului de strugure! Bobul de strugure, rudă foarte importantă cu bobul de grâu, este cel care pregătește Potirul împreună cu fratele grâu! Potirul este Taina prin care Hristos Întreg Se împărtășește Întreg fiecăruia dintre cei care s-au împărtășit și rămâne tot Întreg la sfârșitul slujbei, unde părintele Îl potrivește. A rămâne Întreg înseamnă a fi în fiecare parte Întreg!

Mântuitorul, după evenimentul de pe Muntele Tabor, după Schimbarea la Față, nu a mai fost la fel. Ucenicii au început să se întrebe și, intrând așa puțin în atmosferă, după Tabor, simt eu că ucenicii numai au bănuit din când în când că este vorba despre altceva decât aștepta toată lumea, adică de o schimbare din asta, așa, cu săbii și cu granițe și cu conflicte care să se așeze în favoarea unei părți sau a alteia. Chiar am să vă spun că de aici a început deruta dintre ucenici, de aici după Tabor au început, după cum spun Evangheliile, unii să ceară, prin mamă sau prin ei înșiși, să stea de-a stânga sau de-a dreapta, alții au cerut un preț, alții au spus ”Doamne, merg cu Tine până la capăt” și n-a durat până la cântatul cocoșului și s-au lepădat de trei ori, alții au dormit, după cum și acum i-a luat somnul în drumul spre Schimbarea la Față și spuneam că de aici încolo, Mântuitorul nu a mai putut să fie perceput așa cum era, ci a început să fie străveziu, numai că atunci când apărea El între irisul privirii unuia, neștiind că trebuie să vadă prin Iisus pe celălalt mai bun. Au intrat într-o confuzie fantastică, au început să se îndoiască! Dar să știți că îndoiala sau dubiul sunt începutul înțelepciunii, după cum se spune chiar din Antichitate, când Socrate a spus că deruta este începutul înțelepciunii, numai că nu au putut să se înțelepțească atât de repede încât de la Tabor și până la Ierusalim să se trezească și să Îl vadă pe Hristos și să vadă că El este chipul străvezirii, chipul în care trebuie să îi vedem pe toți! Este un soi de ochelari pe care îi așezăm între retină și obiectul pe care nu îl mai vedem clar, este un reglaj, acesta este Hristos, acum!

Dacă un cuvânt de-al dumneavoastră, luat dintr-un context, poate să devină un pericol pentru dumneavoastră, înseamnă că acel cuvânt nu a fost atât de bine plasat ca să devină un întreg. Vreau să ne identificăm cu fiecare silabă pe care o articulăm! Dacă suntem întregi într-o silabă, atunci întregi vom fi și fără teamă în toate celelalte! Dar dacă noi o spunem pe asta că dă bine aici, o spunem pe cealaltă că dă bine dincolo, spunem așa și atunci, când ai fost întreg?! Trebuie să fii mereu întreg sau măcar să ai conștiința că ești întreg! Mântuitorul nu a fost altfel pe Tabor față de cum a fost la Învierea Fiicei lui Iair, cum a fost la Învierea lui Lazăr, cum urma să fie pe cruce și cum urma să învieze! Mântuitorul a fost mereu la fel, pentru că acea rază de soare tot timpul a trecut prin El, nu a rămas acolo! Vedeți? La noi de ce rămâne raza de soare și așteaptă?! Ce așteaptă? Păi, așteaptă să ne îmbrăcăm conform dress code-ului, așteaptă să învățăm o limbă străină ca să ne înțeleagă cineva sau altcineva, așteptăm să terminăm clasa a opta ca să putem accede la liceu, apoi la facultate și așa mai departe.

Prea mult așteptăm! Suntem ca smochinul neroditor despre care toți se întreabă și acum pentru că… nu era vremea smochinelor. Astăzi aflăm că vremea smochinelor este în fiecare zi, nu este numai astăzi! Astăzi este vremea strugurelui și iată că încet, încet am învățat că vremea strugurelui a trecut și granița dintre ani și îl mănâncă fiecare câte 12 boabe, dar de ce să rămână Anul Nou acolo și Schimbarea la Față aici?! De ce să nu fie Schimbarea la Față de Anul Nou?! Asta trebuie să însemne că mesajul este întreg aici și plecăm cu el întreg și dincolo! De acum înainte, măcar la primul Revelion când vă veți aduce aminte, când luați o boabă de strugure din cele 12, să știți să spuneți și să simțiți emoția că este Schimbarea la Față și atunci este Schimbarea la Față inclusiv a destinului, că trebuie să fim foarte sinceri, pentru asta luați 12 boabe de struguri și așa mai departe și brânzeturile să fie de 12 feluri!

Vreau să transportăm Biserica dincolo, să o avem în noi! Taborul a rămas acolo și e adevărat, peste două săptămâni se duc toți cuvioșii și îi acoperă norul acela alb, așa, o dată pe an, că asta este, un bonus pe care Dumnezeu l-a lăsat, după cum și de Bobotează se retrage Iordanul ca să se vadă cum s-a întâmplat atunci, pe vremea aceea, illo tempore! Și atunci, noi trebuie să înțelegem că Taborul nu este numai așa, în Țara Sfântă, Taborul este acum, cu noi! Să căutăm să vedem, în persoanele de lângă noi, pe Moise și pe Ilie! Acum să fac o mică paranteză, de unde știa Sfântul Apostol Petru că erau Moise și Ilie?! Vă spun eu, nu am citit nicăieri, dar cred că Moise avea Tablele Legii, iar Ilie venise cu carul de foc! Așa gândesc eu! Era foarte simplu! Noi de ce nu putem să înțelegem că între oameni putem să distingem pe Moise prin atitudinea unuia de a fi drept, că Tablele Legii cam despre asta vorbeau, erau și un compendiu al lui Hammurabi, ochi pentru ochi, printre altele, tot legi erau și acelea! De ce nu putem să îl distingem și pe celălalt care venea dintr-o lume neterminată, pentru că Ilie nu a murit, el a fost luat pe sus?! Înseamnă că veșnicia și legea stau cu noi pe Muntele Tabor iar Muntele Tabor nu este departe! Norul acela care îi acoperea ne poate acoperi și pe noi, dacă putem să vedem străveziul din celălalt, devenind noi înșine străvezii, astfel încât celălalt să nu se poticnească de noi! Ce ar însemna să te duci la un duhovnic și să te poticnești de el?! Să nu poți să mergi mai departe, că ți le taie pe toate?! Ah, să nu credeți că nu am văzut și din aceștia, nu e problemă, Doamne ferește, să mă ierte Dumnezeu, dar aici trebuie să ne încărcăm și mai tare! Înseamnă că se poate, excepția care întărește regula trebuie să ne dea de înțeles cât de frumoasă este viața!

Absolut nimic nu este împotriva noastră! Chiar dacă ni se pare nouă, la un moment dat, că sunt cam multe excepții, păi, la câte reguli sunt, vă imaginați câte excepții trebuie să fie?! Dacă îi spunem creierului nostru să se liniștească pentru că asta este o excepție, iar creierul spune că a fost excepție și ieri, și alaltăieri și pe zona asta sunt numai excepții, îl liniștim spunând că terminăm și excepțiile pentru că regula este dincolo! Regula este boaba de strugure care încă nu s-a copt! Și creierul spune:

– Bine, te cred pe cuvânt!

Azi așa, mâine așa, creierul îmi spune:

– Măi, încep să nu te mai cred pe cuvânt!

Iar eu îi spun că acum chiar trebuie să mă creadă pe cuvânt, știți că este o discuție permanentă cu creierul nostru, care știe numai să supraviețuiască, dar până în seară, nu până mâine:

– Să nu mor acuși! După aia oi vedea eu ce fac!

În discuția asta trebuie să îl convingem pe mărețul nostru creier că are un partener, conștiința noastră, care dacă îi spune o dată, de două ori, de trei ori, el trebuie să ia seama și dacă ia seama, înțelege că chiar nimic nu este împotriva lui! Există o explicație! Această explicație este disponibilitatea noastră de a dialoga cu noi înșine și pentru că astăzi ne-am urcat pe Tabor și ne-a prins mirajul acesta al norului care coboară, să îl coborâm și în societatea noastră! De câte ori suntem dispuși să considerăm vorbele care vin prin diverse surse, chiar și printr-un afiș publicitar?! Vorbele intră pe lângă noi dar noi, din păcate, nu le băgăm în seamă! ”Aceasta este voia Mea”, că ”Acesta este Fiul Meu Cel Iubit pentru care am binevoit, pe Acesta să Îl ascultați”. Păi, dacă află mărețul nostru creier că orice mesaj, chiar dacă este destul de dur, trebuie să îl asculte, el nu își mai scoate sabia, ci își ia notițe și găsește soluții, că altfel, el este educat să găsească ori scuze, ori să o ia rara!

Noi trebuie să înțelegem ceva, dacă vrem să ne împrietenim inclusiv cu mintea noastră, trebuie să știm că suntem un bob de strugure, dacă lăsăm raza să pătrundă, raza fiind bunătatea, disponibilitatea, vulnerabilitatea asumată, este bine. Dacă nu o lăsăm și o dăm la o parte și spunem că până aici, să nu ne mai mirăm că nu se rezolvă niște probleme! Să nu ne mai mirăm că nu am mers până la capăt! Este greu, într-adevăr, ce vă învăț eu dar știți de ce este greu? Pentru că avem o rațiune școlită, avem o rațiune călită de către familie, societate, de către lumea întreagă, de către cărțile pe care le citim! Dar eu vă învăț un singur lucru: să vă faceți o strategie de lucru și o să vedeți cum merg toate!

O să închei cu o experiență de acum o săptămână. Am avut o foarte grea încercare de promisiune pe care o făcusem unor oameni și mi s-a ras așa, deodată, fără drept de apel, deși în mintea mea, s-ar fi putut să aflu mai devreme că nu se poate ceea ce am promis eu și nu am dormit o noapte, gândindu-mă ce să fac și cum să fac! Spre dimineață mi-am adus aminte de principiul pe care l-am spus și altora și mi l-am spus și mie că atunci când nu poți vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbește cu Dumnezeu despre copiii tăi. Numai atunci poți să nu mai regreți lucrurile cu societatea, cu cutumele, cu normele, cu imposibilitățile de a primi ceea ce ți s-a promis că vei primi! După acea dimineață în care chiar m-am luminat amintindu-mi acel principiu, am dat și telefoanele de rigoare și ieri, mergând pe cale, m-am gândit la un singur lucru, se face o săptămână de când m-am împăcat, luându-L pe Dumnezeu chezășie și aseară am primit mesaj că s-a rezolvat! Este o strategie grea dar sigură, sigură numai pentru cel care poate să lase boaba de strugure să fie penetrată de raza de soare atâta vreme cât are nevoie pentru a fi recoltată să ajungă în Potir, nu pe masa de bar! Și aici este o mare problemă, contează foarte mult și ce faci cu boaba de strugure! Eu vă vorbesc despre varianta boabei de strugure în Potir și a boabei de grâu pe Sfânta Masă! Diferența care este? Și una și alta s-au copt, dar contează foarte mult ce am făcut noi, pentru că și gândurile noastre sunt foarte bune și spui că vorbești cu Dumnezeu despre ce te preocupă pentru că nu o să poți vorbi direct cu ceilalți despre Dumnezeu, dar te întrebi până când, că uite că vine 15 septembrie și nu se rezolvă problema, iar panica strică absolut tot!

Ce vă învăț eu este un mod de viață complet, dar în același timp, este un mod de viață pe care trebuie să îl ducem cu un stoicism extraordinar! Oricine v-ar spune că nu este așa, să îi spuneți clar că știți că acesta este principiul și mergeți mai departe și vă vor ieși toate! Dar să nu credeți că doar bătând din palme! Nimic nu este ușor, dar frumoase sunt toate, adevăratele lupte nu se duc, se câștigă! Nu vă sfătuiesc să vă înarmați, ci vă sfătuiesc să gândiți frumos și așa veți constata că războaiele mari pe care le aveți în cap cu tot felul de neputințe, nici nu trebuie să fie purtate, ci câștigate! Știu ce vă spun!

Aș vrea să ajung atât de străveziu încât să vedeți prin mine adevărul și mă străduiesc și vă promit că voi ajunge și așa. Mai am de lucru, dar prin răspunsul pe care l-am primit în perioada care a trecut, să știți că am înțeles că încet, încet sunt pe cale! Că mai e mult până departe, așa e, dar credeți că Dumnezeu așteaptă să ajungem?! Nu. Dacă, de exemplu, plecați de aici până la Paris, la Turnul Eiffel, să nu credeți că bucuria va fi numai acolo, când ajungeți la Tour Eiffel și vă uitați la grămada de fiare și vă întrebați cum se mai întreabă unii:

– Ia să vedem, unde scrie Reșița pe nituri?

No comment! Dacă așteptați să ajungeți acolo ca să vă bucurați, nu veți avea nicio bucurie, să știți! Dar dacă plecați de aici cu bucuria că vă întâlniți cu tot ceea ce înseamnă mai frumos chiar dacă la început fusese numit ”mastodontul care a stricat orașul”, veți constata că la noi este boaba de strugure și ne trebuie numai să devenim străvezii, ca să treacă prin noi acest fior al Luminii Taborice, care este energia necreată, adică darul Duhului Sfânt.

Să ne dea Dumnezeu ca această sărbătoare să rămână permanentă! Ori de câte ori veți vedea o boabă de strugure, să știți că s-a copt vremea! Ori de câte ori veți vedea un om mai dur cu dumneavoastră, să spuneți:

– Vai, deja e Moise, trebuie să vină Ilie și gata, e Schimbarea la Față!

Dacă vedeți pe cineva care are mintea pe… sus și parcă plutește, să spuneți:

– Ăsta e Ilie! Vine acum Moise cu legea și gata Taborul!

Tot ceea ce vi se pare că este ură, că vă este împotrivă, că vă stă ca un ghimpe traduceți-l în personajele de astăzi! Când vedeți pe cineva somnoros, să spuneți:

– Vai, ăștia sunt Petru cu Iacov și Ioan! Iar i-a luat somnul, să știi că ori e Grădina Ghetsimani, ori este Taborul, pe aici pe undeva să știi că trebuie să se ascundă ceva frumos!

Traduceți pentru creierul dumneavoastră! Creierul nostru are nevoie de informații pe care noi le vedem! Dacă veți avea urechile numai la cele 42 de grade care sunt preconizate acum prin zona Clujului, bineînțeles că nu o să vă bucurați de nimic! Dar dacă vă gândiți la ce v-am spus eu la început, că începe toamna cu Schimbarea la Față?! Nu vă recomand să vă gândiți la asta când plouă, aici e altceva, să nu intrați în depresie! Trebuie să știți cum să dirijați! Boaba de strugure trebuie să fie întoarsă, să se coacă pe toate părțile! Creierul nostru are nevoie de acest… rotisor, care este la îndemâna noastră, pentru a da boaba spre coacere și spre direcția de unde vine lumina, astfel încât Schimbarea la Față să ne găsească pe toți.

Vă doresc un Post ușor în continuare! Pentru cei care nu au reușit până acum să țină Post le dau o veste bună: Postul începe de astăzi, începe de acum, începe cu dezlegarea la pește de azi, singura care este îngăduită în acest Post. Bucurați-vă, mai este foarte puțin, reinventați, așa cum am mai spus, grătarul de Post, tot ceea ce înseamnă legume așezate pe un grătar și o să vedeți ce frumos este Postul! Postul nu este numai despre mâncare, Postul este și despre a vă aduna împreună! Mai sunt câte unii care spun:

– Da, dar eu țin Post!

– Nu, dumneata nu ții Post! Dumneata vrei să te lauzi cu Postul, dar nu ții Post!

A ține Post înseamnă a-i chema pe ceilalți pe lângă tine și nu neapărat să le gătești într-un fel sau în altul pentru că a fi un postitor adevărat poate să fie și un bucătar care gătește pentru ceilalți și se bucură din tot ceea ce înseamnă punerea sa la dispoziția celorlalți! Să vă dea Dumnezeu un Post ușor. Maica Domnului așa ne vrea! Nu ne vrea niște postitori duri și înrăiți și întorși cu spatele, unul la celălalt! Măi copii, Postul este atât de blajin și atât de complet, încât nu are cum să supere pe cineva, inclusiv dacă constată că celălalt nu ține Post! Am și eu diverși fii duhovnicești care îmi spun:

– Părinte, copiii mei nu țin Post!

– Dumneata nu ții Post. Eu mereu te învăț să vorbești cu Dumnezeu despre copii. Dacă vii acasă și tot îi bați la cap că mai sunt două săptămâni de Post, este normal ca încet, încet să te evite și o să te vaiți că nu mai trec pe la dumneata. Păi, ar avea de ce?! Trebuie să îi atragi cu ceva! Să te întrebe ei, la un moment dat:

– Măi mamă, dar cum faci de ții Post și ești foarte bine, foarte vioaie și întotdeauna ai reușit să nu ne obligi la Post și pe noi?!

Atunci o să te întrebe copilul, până atunci nu ai voie să îl forțezi cu nimic!

Mărturisesc că de acum înainte, ori de câte ori îmi voi pune ochelarii de soare, mă voi strădui să îmi aduc aminte că Iisus este cu mine și mă însoțește tot timpul, ajutându-mă să văd lumea mai frumoasă prin El, nu doar prin sticla frumos colorată a ochelarilor. Și, dacă până acum, strugurii de pe masa de Anul Nou erau… negociabili, poate că e timpul să îi includ cu drepturi depline în meniu, de dragul acestei duble sărbători a înnoirii anului și a Schimbării la Față. De fapt, chiar așa, oare nu ne schimbăm la față ori de câte ori sărbătorim intrarea într-un nou an, ba chiar secundă cu secundă?!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a-i reda aici cuvântarea atât de încărcată de emoție de astăzi, pe care ne-a dăruit-o cu binecuvântarea unui nou început, unei noi etape de viață… tomnatică sau nu! Și îi mai mulțumesc pentru bucuria de a-i reda mesajele cuvântării sale rearanjate într-o nouă poveste, ca o nouă etapă de viață pe care sunt convinsă că fiecare dintre noi o percepe și o trăiește diferit dar mereu frumos. Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru înregistrarea cuvântării părintelui, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/1068805302188513 și datorită căreia am reușit să ilustrez și povestea mea.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dăruit această bucurie de a asculta, a citi și a scrie povești pentru a le da mai departe celor care împărtășesc această pasiune de a vorbi, a citi și a scrie despre Dumnezeu și părintele Marius sau de a vorbi cu Dumnezeu și cu părintele Marius despre cei care încă nu și-au descoperit în ei înșiși această bucurie. Este acolo și va străluci asemenea jăraticului scormonit adânc în cenușă de îngerul care căuta să scoată la lumină sufletul omului, o poveste pe care o port în suflet tot datorită părintelui Marius și cuvântărilor sale.

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați dăruit din (ne)timpul și (ne)răbdarea dumneavoastră, ca să citiți aceste rânduri și sper să vă bucurați măcar la fel de mult ca mine, atunci când le-am ascultat și le-am scris.