Nu știți voi mai bine! Ei știu mai bine!

Ați avut curiozitatea și deschiderea și disponibilitatea să ascultați ce vor copiii noștri? Vă spun că 90% ne-am amăgit că știm noi mai bine sau că noi întotdeauna facem ceva pentru ei și nu este chiar așa.

Fetița mea cea mare, Alexandra, a absolvit două Facultăți ca să fie în slujba oamenilor, pentru că i-a plăcut ce făceam și noi în familie, sâmbăta și duminica ne ocupam de evenimente! Și fiecare înfrumusețează pe cel care este personajul principal, într-un fel, eu îl spovedesc, ea continuă cu înfățișarea mireselor pe care eu le cunun sau a nășicelor și așa mai departe! Ozana a făcut școală la Madrid, la București are și un master, ca să nu facă nimic din ceea ce s-a pregătit. Și ne-au întrebat, așa, foarte direct:

– Măi, dar de ce nu ne-ați spus și nouă ce să facem?!

Și, foarte inspirat, de altminteri, fără nicio falsă modestie, am întrebat-o pe Ozana:

– Ozana, spune-mi și mie care este, acum, specializarea ta?

– Brand manager.

– Mulțumesc! Caută și tu, în istoria funcției tale, să vezi că în 1998, când mă întrebai tu ce o să faci în viață, nu exista așa ceva!

Păi, nu pot eu să spun cuiva că vreau să ajungă nu știu ce, dacă acea funcție pentru el nu există! De exemplu, acum, educator AI! O să spună lumea că am luat-o rara, dar nu este așa! Există! Psiholog AI, cardiolog AI, au și ăștia o inimă, dacă vrei să faci un motor de căutare care să ajute Inteligența Artificială, trebuie să știi că acel motoraș este și el educat și trimis la școală! Și atunci o să spun așa, bine, eu sunt mai vizionar de felul meu, dar peste trei ani de zile nu o să mai recunoașteți în Nomenclatorul de Funcții și Personal mai nimic din ceea ce facem noi aici. Și eu, până la pensionare, sunt duhovnic, probabil că după aceea, dacă vreau să merg mai departe, eu m-am acoperit, știți că este o vorbă românească, ”morții se acoperă cu pământ și vii cu hârtii”, m-am acoperit ca să pot face față și societății, în altă calitate, am mers mai departe pe Științele Educației, pe Psihologie, am foarte multe la îndemână!

Nu trebuie să ne priponim în anumite lucruri, că asta se face sau asta nu se mai face! Vă imaginați că acum, un makeup artist, dacă ar folosi aceeași tehnică de acum treizeci de ani, nu l-ar mai vizita nicio mireasă și nicio nășică. Totul este în schimbare! Despre asta este vorba în evaluarea și autoevaluarea de astăzi!

Nu pot să nu vă mărturisesc dogoarea BAC-ului pe care o simt! Nu pot să nu vă mărturisesc că în toată slujba am făcut și desfăcut tot felul de liste cu amintiri față de copiii, fii duhovnicești, pe care i-am însoțit în rugăciune, acum patru ani, la intrarea la liceu, iar acum îi însoțesc, după patru ani, la ieșirea din liceu. Este foarte important să intri dar și să ieși! Și pentru că astăzi este o zi deosebită, de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cei pe care se bazează foarte multe dintre atitudinile intelectuale și sociale ale Bisericii și dată fiind replica Mântuitorului de după întrebarea ”Cine spun oamenii că sunt Eu?”, nu am decât să vă vorbesc puțin despre evaluare și autoevaluare. E adevărat că sună, așa, puțin pedagogic, dar o să vedeți că nu este numai atât.

”Cine spun oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?”, aceasta este întrebarea pe care Mântuitorul o adresează ucenicilor. De ce?! Pentru că trebuie să învățăm și noi! Nu avea Mântuitorul vreun interes personal, nici măcar didactic, de a vedea cam ce spune lumea! Adică, în zona măsurătorilor de astăzi, poate că ar avea un anumit impact această întrebare, câte like-uri am, câți followeri, câți urmăritori și așa mai departe, dar în ziua aceasta, pentru că întotdeauna, Evanghelia și peste alți două mii de ani va fi la fel, la ordinea zilei, adică pentru noi!

Trebuie să știm, din vreme în vreme, cine suntem noi, ce știm noi despre noi, ce spun oamenii despre noi, ce știu oamenii despre noi și ce știe Dumnezeu despre noi. Aceasta înseamnă o autoevaluare corectă. Este adevărat că evaluarea se împarte în mai multe feluri, în funcție de cine o face, este evaluare sau autoevaluare, în funcție de calitatea pe care o urmărește evaluatorul, adică o evaluare cantitativă sau una calitativă, cum ar deveni, te uiți după un om să vezi cum vorbește dar și cât vorbește prostii, iar la sfârșit spui:

– A vorbit două ore dar nu am înțeles nimic!

Ei bine, toată această evaluare face parte și din ceea ce dau acum mărturie absolvenții de liceu! ”Cine spun oamenii că sunt  Eu?” Nu cumva mulți dintre ei au primit titlul de licean care nu li se cuvenea?! O să afle astăzi, dacă s-au gândit ca timp de patru ani să fie numiți liceeni, prin rezultatele pe care urmează să le afle și cei care bat la porțile liceului și au dat testările Evaluării Naționale, chiar așa se și numește, după mai multe denumiri. Ei așteaptă până miercuri să afle rezultatele, să vadă prima înfățișare, după care timp de două săptămâni vor putea să își completeze prioritățile și am deschis această discuție tocmai pentru că o autoevaluare corectă îi va ține departe de greșeli și pe părinți dar și pe elevii în cauză, să nu cumva să viseze, pe românește, cai verzi pe pereți! Adică, dacă tu știi că ai o medie sub opt, nu începi cu Liceul Mircea, tată, te rog frumos, ca să păstrezi șansele la alte licee, ca admiterea să cadă, așa, frumos, frumos, către ce trebuie. Acum, vorba lui Ion Creangă, ”Apăi, dacă toți ar fi cu știință de carte, cine ne-ar mai face ciubotele?”, trebuie să ne mai facă cineva și ciubotele, ceea ce este o meserie extraordinară, pe care trebuie să o facă cineva!

Și revenim la ale noastre. Autoevaluarea. Ajungi în fața faptului că ai depășit o etapă și vrei să știi unde te afli. Se spune că odată, un mare speaker motivațional, prins cu foarte multe conferințe și prin foarte multe locuri vorbitor, că ăsta era și job-ul lui, să vorbească și să spună tuturor cum se poate trăi din muncă, nu din vorbe, lucru foarte complicat, a fost întrebat, la un moment dat, de cineva:

– Săptămâna viitoare unde veți fi?

Imediat, omul și-a chemat secretarul cu agenda:

– Vino încoace!

Și a deschis agenda, iar secretarul l-a întrebat:

– Dar, ce este? Ce căutați?

– În primul rând vreau să știu unde mă aflu acum, ca să știu unde voi fi săptămâna viitoare!

Asta înseamnă o autoevaluare corectă! Dacă vreți să aflați unde veți fi după ce aflați rezultatele la BAC, trebuie să știți unde vă aflați cu rezultatele de la BAC, ce faceți cu ele, mergeți mai departe, mergeți pe vocațional în continuare, mergeți pe ce v-ați propus sau vă readaptați în funcție de coerența între evaluare și autoevaluare. De ce? Pentru că Mântuitorul i-a întrebat foarte clar pe ucenici: ”Cine spun oamenii că sunt Eu?”. Înseamnă că atunci când ne interesează imaginea noastră, valoarea noastră, avem de urmărit trei lucruri, cum mă cred eu, cum mă crede celălalt și cum mă știe Dumnezeu. Dar la celălalt se mai întâmplă o altă categorisire, celălalt, pe care îl numesc eu acum foarte, foarte… no name, poate să fie șef sau subaltern. Dacă întreb subalternul, care are interes de la mine să îi plătesc salariul în fiecare lună, bineînțeles că voi fi Zeus:

– Șefu’, ești parfum!

Dacă întreb pe unul mai de sus, mă va face pulbere. De aceea trebuie să fac un mix între cele două categorii și atitudini, dar ca să nu ne îmbătăm cu apă rece, trebuie să știm că toate aceste situații fac o medie, dar să știm că media nu este cea aritmetică pe care am învățat-o la Matematică! Nu. Este o medie cum am fost eu foarte, foarte lovit de un principiu de la COSR, Comitetul Olimpic și Sportiv Român! S-a dus sora noastră Elena pe acolo și când s-a votat ceva, au spus că doamna avea cinci, cineva avea unul, altcineva patru și adică un vot de-al meu valora unu, alt vot valora mai mult și s-a explicat:

– La evaluare să știți foarte clar că există și astfel de sisteme în a evalua pe cineva.

Adică, cuvântul meu este cuvântul meu, față de cuvântul altuia. Povestea, Dumnezeu să îl odihnească, părintele profesor de Noul Testament Constantin Coman că a fost chemat cu părintele Cornițescu la un examen de evaluare a preoților din București, ca să poată să îi stimuleze Preafericitul pentru o parohie mai bună și așa mai departe. Și povestea părintele Coman:

– Am mers și noi, acolo și bineînțeles că am aflat mai târziu că nota noastră conta foarte, foarte puțin, adică deloc! Era nota Protopopului, care se punea de cinci ori, după care nota Consilierului se punea de zece ori, după care părerea Preafericitului avea un impact foarte mare și nota noastră, a profesorilor, era undeva… a bas!

Asta este evaluarea! Ceea ce facem noi și facem cu mare drag și nu dormim noaptea, că ne facem tot felul de planuri, este ceea ce știm noi despre noi înșine, asta este despre stima de sine, apropo de speaker-ul motivațional care ne învață vorbind despre cum se poate câștiga muncind!

Apropo de acest telefon (n.a. soneria unui mobil care se aude insistent în timp ce vorbește părintele) la un moment dat, duminică, adică ieri, mi-a solicitat cineva:

– Părinte, nu vă supărați, ați putea să puneți niște afișe, aici, cu ”Închideți telefonul” sau ”Telefonul interzis”?

Știind foarte bine cine este cea cu cererea de ieri, am să îi răspund așa cum i-am promis, în direct! Și spun că un afiș este valabil pentru cel care îl ia în seamă, ori cel care poate să ia în seamă un afiș cu niște norme de conduită pe care nu trebuie să le citească de pe nicăieri, nu are nevoie de acel afiș, iar cel care ar avea nevoie de acel afiș, nu îl citește niciodată! Quod erat demonstrandum. Asta este o altfel de evaluare, pentru că trebuie să trecem și în partea cealaltă, adică este vorba despre autoevaluare dar este vorba și despre evaluarea altuia, nu a noastră! Adică, Mântuitorul știa Cine este, știa Cine este Tatăl Lui, știa ce misiune are, dar i-a întrebat pe alții! Și noi vom fi întrebați nu despre noi, ci despre alții, ce răspundem la această întrebare, ”Cine spun oamenii că sunt Eu?”. Trebuie să fim foarte, foarte atenți la această întrebare, pentru că exista cutuma conform căreia cel mai în vârstă dintr-un grup avea dreptul de a vorbi și în numele celorlalți, și așa Petru a ridicat glasul și a spus: ”Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu”! Bine, nu a spus-o el pentru că era Petru, a spus-o pentru că era cel mai în vârstă, era apropiat de vârstă! Și acum, să știți, la slujirea în Sobor, este protos, adică el conduce, este întâiul dintre slujitori, nu este mai mare, ci este primul dintre ei, pentru că nu pot să iasă, așa, toți dintr-odată, trebuie să iasă pe rând și atunci, ordinea aceasta se așază conform vârstei pe care o are slujitorul în ale preoției.

Vedeți, acest criteriu al vârstei este în continuare la fel. A răspuns Petru: ”Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Asta trebuie să învățăm și noi și foarte multe trebuie să învățăm, pentru că ne-a spus Mântuitorul că nu de la El a venit aceasta, ci de la Dumnezeu, Care I-a descoperit aceasta! Înseamnă că atunci când suntem întrebați despre cum evaluăm pe cineva, trebuie să facem un pact cu sinceritatea noastră, să Îl lăsăm pe Dumnezeu să vorbească! Dumnezeu va da la o parte tot ceea ce înseamnă interes al nostru de a prezenta o imagine celuilalt, de a da la o parte raportul de subordonare sau de superioritate față de cel pentru care trebuie să dăm mărturie și sinceritatea este singura despre care la sfârșitul evaluării va da Mântuitorul mărturie că nu tu, ci Dumnezeu ți-a descoperit acestea!

La un alt paragraf, Mântuitorul chiar spune ”Tu ești Petru”, el se numea Simon înainte și din acel moment l-a numit Mântuitorul Petru, pentru că semantic vorbind, filologic, acest cuvânt întreține și familia de cuvinte a căror construcție vine de la piatră și tot ce înseamnă piatra, pentru că spune Mântuitorul că ”pe această piatră voi zidi Biserica Mea”, nu poți să o zidești pe nisip, că o suflă vântul, imediat! Ei bine, ce învățăm din toată povestea aceasta? Trebuie să ne întoarcem la primul verset al Evangheliei de astăzi și anume, când veneau ucenicii în Cezareea lui Filip. Fiți atenți până unde trebuie să ajungă numele nostru, să dea o denumire unui loc! S-au dus în Cezareea lui Filip. De ce?! Pentru că Petru era din Betsaida, cu Andrei, Mântuitorul Însuși era zis din Capernaum ori din Nazaret și ei se aflau într-un loc și s-au gândit:

– Cum poate să fie numit locul acesta nu numai ca să ne încălzească și pe noi, dar să îl știm, să avem conștiința că suntem între ai noștri!

Cezareea lui Filip, pentru că acolo se născuse Filip! Acum, dacă treceți canalul și treceți de Agigea, o să spuneți: Eforia lui Chițac (n.a. Primarul Constanței)! Apoi treceți pe aleea unde sunt mașini multe și spuneți:

– A, aici este aleea pe care nu poate să parcheze părintele Marius, când vine la biserică!

S-a dat nume! A venit cineva cu nepoții la biserică, într-o duminică, a parcat bine mersi și când să parcheze, l-a bătut nepotul pe umăr și i-a spus:

– Hai să mergem!

– De ce?!

– Păi, dumneata ai venit să îl cauți pe părintele Marius!

– Da.

– Păi, nu este aici.

– Care, măi?! De unde știi?!

– Păi, nu vezi că sunt locuri de parcare?

Dacă eram eu, nu avea nicio treabă cu parcarea, nu mai erau locuri! Asta îmi dă mie de înțeles că evaluarea pe care mi-o fac copiii este una la care să iau seama, dar nu să iau seamă ca să îmi crească mie cine știe ce cornițe, ci pur și simplu să știu despre ce este vorba.

Încercăm să lăsăm loc între noi, astfel încât locul pe care stăm pentru o bucată de vreme să poarte amprenta inclusiv a numelui nostru: Cezareea lui Filip! Erau cu toții așezați într-o zonă, nici măcar nu erau la Filip acasă, nici măcar nu erau pe stradă cu el, era Cezareea lui Filip, o întreagă localitate!

Vedeți că de la evaluare și autoevaluare ajungem la cine suntem noi. Și ce datorie avem? Avem datoria să fim! Avem datoria să fim, pentru că dacă am avea datoria să avem, am avea până la un punct! Am avea ce? Am avea o casă pe o stradă dintr-un oraș, dar ca să fii reper de adresă… Când te întreabă cineva, acum, unde stai, spui cam pe unde, dar când te întreabă unde mergi la biserică, răspunzi:

– La părintele Marius!

Pe mine mă bucură lucrul acesta, deja de vreo treizeci de ani simt că am identitatea unui loc pe care calc! Această identitate să știți că este mesajul Evangheliei de astăzi! Sfinții Apostoli Petru și Pavel au săpat atât de adânc încât toată Teologia noastră este legată de legătura dintre ei. Vedeți chiar aici, la iconostas, icoana în care sunt ei îmbrățișați. Dar să știți că ei nu s-au cunoscut! E adevărat că au murit pe 29 iunie anul 69 după Hristos, la Roma, dar în locuri separate! În închisoarea Mamertină a fost răstignit Petru, la dorința lui, cu picioarele în sus, ca nu cumva să semene crucea lui cu a Mântuitorului, pentru că nu s-a simțit vrednic, iar Pavel, Saul, fiind cetățean roman, a ”beneficiat” de tăierea capului! Martiri amândoi, martiri în aceeași zi, în același oraș, în aceeași cetate, dar în timpul vieții nu s-au cunoscut. Și totuși, toată Teologia îi arată îmbrățișați! De ce? Asta înseamnă că îmbrățișându-ne cu învățătura Sfântului Apostol Pavel, și noi suntem îmbrățișați cu el! În icoana aceasta poate să fie fiecare dintre noi, atâta vreme cât avem același izvor și ne adăpăm de la dragostea lui Hristos. Asta i-a unit! Nu prezența lor, nu contemporaneitatea și să spunem așa, legătura între ei, că au fost… absolvenți Harvard sau Oxford! Pur și simplu, învățătura este altfel! Învățătura este atât de importantă numai și numai până când începi tu să fii învățător, după care s-a încheiat.

Așadar, ce învățăm noi, astăzi, că am dat suficientă apă la moară cârcotașilor pentru că nu am vorbit prea mult despre Sfinții Apostoli, vorbim despre BAC, despre examen, despre evaluare și autoevaluare și vorbim despre ce facem de acum înainte. Chiar așa! Ce facem de acum înainte? Eu vă spun niște lucruri practice, chiar cu riscul de a crede lumea că bat câmpii, pentru că vreau să fiu un om viu! De ce?! Pentru că în mintea mea, în slujirea mea, eu sunt sigur că Biserica un astfel de mesaj are! Nu vorbim acum despre Sinodul I Ecumenic și nu vorbim că așa va șterge păcatele Sus, după cum le-ați șters voi jos, pentru că nu mai este interesat copilul care acum este la BAC! De aceea mi-am permis să vorbesc, că ei sunt la BAC și până așteptați să iasă ei din sală, am și eu timp să mai vorbesc cu dumneavoastră! Nu de asta este nevoie. Este nevoie să înțelegem noi care suntem aici și am fost ca ei, să ne rugăm să ajungă și ei ca noi, în măsura în care suntem fericiți și mulțumiți, astfel încât să le transmitem că îi așteaptă să primească o ștafetă din partea noastră.

Despre asta este vorba în evaluare și autoevaluare și să nu credeți că am uitat întrebarea retorică: v-ați întrebat copiii și nepoții ce vor să facă în viață? Nu așteptați să creadă că nu o să îi întrebați niciodată sau că numai ei trebuie să vă întrebe pe voi. Încercați să fiți Petru, care a dat mărturie despre cine este Hristos! Dacă noi ne rugăm aici, cu siguranță că ne va descoperi Dumnezeu ce este bine pentru copiii noștri. Dacă suntem sinceri, dacă suntem dispuși să îi ascultăm și pe ei, dacă avem disponibilitatea de a-i încuraja ceea ce sunt ei și a-i ajuta să fie ei așa cum sunt ei, nu să fie un eu transferat dincolo! Știu prea mulți ambițioși care nu au putut să fie medici pentru că erau trei sute pe loc în 1984 și și-au chinuit bieții copii și acum și nepoții să se facă medici și cunosc taximetriști în Oxford care au diplomă inclusiv de rezidențiat! Dacă vă duceți la Gara de Nord, Gara de Nord ca să fie un peisaj mai… important, dar nu vă uitați spre Hotel Dunărea, că vă aduceți aminte de bombardament și întrebați primii trei taximetriști, dacă din aceștia doi nu au studii postuniversitare, eu aici sunt ca să îmi dați o palmă! Și de ce sunt așa?! Pentru că au luat locul unor oameni care a trebuit ca după ce au terminat clasa a opta să se apuce de muncă! Vreau să înțelegeți că sunt și copii care au grad de manualitate, să facă ceva într-un fel! Mi-a spus cineva că are un duh de a face ceva și l-am întrebat ce școală a făcut. Nu vă spun ca să nu dau din casă dar nu are nicio legătură cu manualitatea!

Încercați să evaluați corect și dacă vi se pare că ați evaluat corect, întrebați-l și pe cel în cauză:

– Măi, dar tu ce ai vrea să faci, că mie mi s-ar părea că ar merge așa?!

Bineînțeles că în clasa a V-a, a VI-a, toți vor să se facă fotbaliști! Măi, luați-i în serios, măcar un semestru, să spunem așa! Unii dintre ei chiar merită să fie fotbaliști! Eu însumi sunt coleg de generație cu Gică Hagi! Păi, ne trimitea tovarășa mereu după el, să îl aducem acasă din Coiciu, că nu venea pe la școală! El avea treabă, era cu maidanul! Și atunci, câți dintre noi cunoaștem numele lui Hagi și câți dintre noi cunoaștem numele meu, să spunem așa, unii mă mai știu pe mine dar în rest… Nu forțați nimic! Nu fiți peste rând! Lăsați lucrurile să fie calme, frumoase, încât să învățăm, încă o dată vă spun, de la Sfântul Apostol Petru, care a primit, de ce a primit? Că avea disponibilitate să primească! A primit definiția, a primit răspunsul la ”Cine este Hristos?”, direct de la Tatăl! Noi, însă, avem rațiune și noi spunem:

– Lasă că știu eu mai bine! Las-o cu makeup-ul că e plină lumea de… mascatori! Trebuie să faci Medicină, trebuie să faci nu știu ce studii!

Și ăla săracul spune ca părintele! Acum vă imaginați când ajunge să vorbească și cu pacientul! Am însă mari speranțe că fii de-ai mei duhovnicești foarte, foarte bine pregătiți deja au terminat rezidențiatul, așa că suntem pe mâini bune, nu vă faceți probleme! Dar de ce să îi forțăm pe toți? Adică, să te duci de colo-colo cu un Bolt și neapărat să fie la volan unul cu rezidențiat! Vă rog frumos! Noi suntem cei care îi forțăm să se ducă într-o zonă în care se și creează, apropo de cei care vorbesc și ne învață cum să trăim muncind!

Aș vrea ca Sfinții Apostoli să ne transmită din înălțimea lor, sinceritatea pe care au avut-o cu Învățătorul lor și cu Dumnezeu care le-a șoptit, atunci când ei au fost dispuși să asculte, care este adevărul adevărat. Copiilor noștri care acum sunt în examenele le urez să se regăsească pe ei și, nu în ultimă instanță, după aceste examene să aibă curaj să spună:

– Mamă, tată, eu vreau să mă fac avocat, nu inginer!

Sau:

– Vreau să mă fac inginer, nu horticultor.

– Vreau să mă fac poet!

Vai de mine, ce-o fi pe părinții ăia care aud că vrea să se facă poet:

– Dar ce să faci cu poezia?! Dar ce, tu ești Ana Blandiana?!

Aș vrea ca acest curaj să îl transmit tinerilor care sunt în bancă la examen, acum și se leagă de entuziasmul părinților care au o așa-zisă părere excepțională cum că știu ei mai bine! Nu știți voi mai bine! Ei știu mai bine! Lăsați-i și ajutați-i să fie ei ca ei, nu să fie ei cum nu ați reușit să fiți voi în toată viața!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința de a-i reda cuvântarea aici, cu mesajele rearanjate încât să fac această poveste încă și mai tentantă pentru copii, părinți și bunici, în această perioadă în care fiecare se întreabă ce va fi după examene, după vacanțe, după… cutezanțe. Într-adevăr, așa cum spune părintele, totul se schimbă, iar meseriile copiilor și nepoților noștri sunt deocamdată la nivel de science fiction, așa că ar trebui să învățăm de la ei să visăm îndrăzneț, pentru a ne adapta mai ușor! Pe vremuri era o vorbă că acela care nu are un bătrân, să își cumpere, dar cred deopotrivă că cei care sunt binecuvântați cu prezența copiilor și tinerilor în viața lor au marea șansă de a fi în pas cu vremea și cu vremurile, cu condiția să aibă deschiderea de a se lăsa updatați, uitând de replica moștenită de la înaintași care suna cam la fel în toate casele: ”Mă înveți tu pe mine?!”. Iată că da, întotdeauna avem ce învăța unii de la alții, ca într-un permanent frumos schimb de experiență între generații.

Le mulțumesc Nadjei Iancu și Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea cuvântării părintelui Marius de astăzi, pe care o puteți urmări pe adresele https://www.youtube.com/watch?v=oshb8c1hLKI și https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/1000533122900205 și datorită cărora vă puteți bucura de povestea aceasta, înfrumusețată și cu câteva fotografii, capturi de ecran.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest har al scrisului, povestitului și traducerilor care îmi îngăduie să mă bucur de fiecare dată când reușesc să scriu o poveste, nădăjduind că aceasta va dărui cititorilor măcar un licăr de speranță și inspirație pentru a descoperi unde se află, înainte de a se întreba încotro vor să își îndrepte viața.

Vă mulțumesc tuturor celor care găsiți răgazul de a citi aceste rânduri, chiar și în această perioadă cu o încărcătură specială, de examene care conturează vieți trăite frumos, de vacanțe așteptate visând frumos poate ani la rând. Nici nu știți cât de mult mă bucur și cât de mult vă mulțumesc pentru că îmi dăruiți din (ne)timpul dumneavoastră, citindu-mi poveștile!