Invitație la răsărit

Marea este o constantă în viața noastră, a celor binecuvântați cu vecinătatea ei. Ne face părtași la trăirile ei zilnice, cu toane și ea aidoma nouă. E feminină la propriu și la figurat, greu de citit și, uneori, greu de înfruntat când se… montează din te miri ce.

Ne bucură sufletul când este calmă și plină de sclipiciul cu care o împodobesc soarele sau luna, făcându-i clipocitul apelor să ne amintească de chicotitul vesel și jucăuș al unei fetițe încântate de prima trusă de machiaj. Ne înfioară când își arată valurile uriașe, rostogolindu-se înspumate ca niște cai sălbatici într-un galop nebun spre țărmul unde ne aflăm noi, cei mărunți și plini de gânduri ca valurile ei. Nu degeaba au americanii vorba aceea cu ”hold your horses”, ține-ți caii, strunește-i, pentru că și gândurile noastre mai scapă în câte un galop nebun al unor cai imaginari aidoma celor înspumați din valurile mării.

Este sfârșit de vară la Constanța și turiștii se bucură de zilele însorite pe plajă sau pe faleza Cazinoului, entuziasmul lor molipsindu-ne și pe noi, localnicii, făcându-ne să ne mai oprim din goana zilnică pentru a mai sorbi și noi câte o cafea la mal de mare, amintindu-ne pentru a câta oară că… ”ce e val ca valul trece”.

Acum, soarele apare mai târziu pe cer, ca o vedetă îndelung ovaționată de admiratorii ei constanți, noi, localnicii, dar și de cei ocazionali, bucurându-se ca niște copii la prima lor întâlnire cu răsăritul ce binecuvintează apele mării. Dacă până acum, dulcea comoditate v-a făcut să amânați aceste trăiri, puneți ceasul să sune și treziți-vă! Furișați-vă din camera de hotel sau din propria casă și mergeți la întâlnirea din zori cu marea și cu soarele! Veți descoperi că alții au fost încă și mai matinali și deja își întind năvoadele în larg, din bărcile lor ce par a marca linia imaginară a întâlnirii cerului cu marea! Vă promit că veți reveni la treburile voastre de vacanță sau de oameni pre(a)ocupați mai luminoși în suflet, strălucind la exterior, ca și când marea v-ar fi împrumutat din sclipiciul acela pe care soarele i l-a dăruit să își nuanțeze cochetăria.

În ultima vreme, tăcerea a luat locul cuvintelor scrise în poveștile mele, tocmai pentru că am lăsat oamenii întâlniți pe cale să îmi spună poveștile lor. Le voi așterne când vor vrea ele, poveștile, pentru a vi le dărui în semn de recunoștință pentru răbdarea pe care mi-o dăruiți și când scriu cu impetuozitate și entuziasm nestăvilit despre… viețile noastre, și când mă opresc pentru a-mi face ordine în povești și în viață. Până atunci, însă, vă invit să priviți marea, să vă încărcați cu energia vibrând de culoare a răsăritul ei veșnic diferit de la o zi la alta!