An nou școlar, la început de toamnă deghizată în vară, motiv de gânduri bune pentru copii, părinți, bunici și profesori, dar și de amintiri frumoase.

Încă simt mirosul de Petrosin cu care era frecat parchetul din sălile de curs. Vreo săptămână îl purtam acasă, ”agățat” în uniforma de școală generală și mai apoi de liceu. Emoții aveam, bineînțeles, cu gândul la materiile noi, la manualele pe care le primeam mai vechi sau mai noi, la întâlnirea cu colegii și cu tovarășa învățătoare sau dirigintă, cu ceilalți… tovarăși profesori, cu extemporalele surpriză, cu compunerile despre vacanța mare.

Au trecut mulți ani de atunci, am retrăit emoțiile și ca mamă de școlar, într-o democrație de tip original, ca să pomenesc un președinte care s-a dus dar a fost ca în reclama la Wrigley Spearmint Gum, cea cu ”viața e scurtă, gustul e lung”, a lăsat moștenire destui… ucenici vrăjitori.

Vă urez să aveți o toamnă bogată în amintiri, în zâmbete de copilărie de toate vârstele, bogată în soare, parfum și culori de flori frumoase, fără Petrosin și fără uniforme dar cu aceleași emoții de școlari cuminți și de babe frumoase, ca în glumele bunicilor noștri.

Share: