Hristos a înviat ca să ne învețe că se poate!

”Căci nouă ne-a dăruit viață veșnică să ne închinăm Sfintei Învierii Lui în cea de-a treia zi”!

Iată-ne în cea de a doua zi a Învierii, eu mi-am permis să aduc o lumânare în chip de crin sau un crin în chip de lumânare, pentru că Învierea lui Hristos de foarte multe ori trece pe lângă noi. Trece pe lângă noi pentru că nu suntem în stare și chiar îndrăznesc să spun că educațional nu suntem dispuși să avem un model în Învierea lui Hristos.

Noi credem că suntem datori numai să stăm, așa, deoparte, să ne uităm în sus, să admirăm, să contemplăm, eventual să aplaudăm tot ce s-a întâmplat frumos, crezând că este un spectacol dincolo de noi! Nu! Noi suntem spectacolul însuși, dacă știm să participăm la el. Învierea lui Hristos este un praznic la care Hristos ne îndeamnă nu să participăm, ci să îl trăim astfel încât ceea ce s-a întâmplat în ziua de Înviere la mormântul acoperit cu o piatră foarte mare să se întâmple și cu noi! Hristos nu vrea să stăm să ne uităm la piatra de la ușa mormântului, așa cum se gândeau femeile mironosițe:

– Oare cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?

Învierea este despre a face, Învierea este despre a lua un exemplu că se poate! Cu Învierea s-au dezgropat toate rădăcinile răului, mai mult de atât nu se poate! Ca să mori nevinovat și să înviezi fără să o facă altcineva pentru tine, deja este maximum maximorum! Va să zică, ce ne trebuie nouă, acum, este să depășim, poate o dată pentru totdeauna, starea de admirație de o parte, uitându-ne la ceva care s-a întâmplat, înlocuind această atitudine cu a intra noi în mormântul în care oricum ne aflăm și să ieșim de aici! ”De aici” nu înseamnă să ieșim din lumea aceasta, Doamne ferește, ci să ieșim din cutumele proprii, din închisorile pe care noi singuri le-am mobilat cu zăbrele pentru că nu am fost atenți. Orice înfricoșare este o închisoare, un mormânt! Orice îngrijorare pentru orice lucru este un mormânt. Orice nesiguranță că Dumnezeu este dincolo este un mormânt. Dacă ne-a dat o încercare, ne-a dat-o ca să ne scoată din toate și, de fapt, orice lucru așa-zis greu sau orice așa-zis eșec de-al nostru este o Golgotă în drum spre Înviere, pentru că Învierea nu poate să nu treacă prin Golgota! Orice încercare de sănătate este de a ne regândi ceasul nostru circadian! Orice încercare este în folosul nostru!

De ce vă spun toate acestea? Pentru că noi funcționăm după niște programe pe care, din păcate, nu am știut să ni le acordăm. Imaginați-vă că cineva care ar veni acum din America ar respecta cele șapte ore de diferență de fus orar și v-ați pomeni cu el, când vă e lumea mai dragă, că el spune că este nu știu ce oră, iar dumneavoastră i-ați cere să vă lase să dormiți! Cam așa să știți că se întâmplă cu organismul nostru! Diferența între corectitudine, punctualitate, și insomnie o face faptul că dacă te trezești la ora 3 noaptea pentru că ai de prins un avion și ești punctual pentru ora aceea, este un lucru bun, în schimb dacă te trezești la ora 3 ca să te gândești cu îngrijorare cum o să fie că peste o săptămână o să ai un avion de prins, același lucru făcut, acea deșteptare de la ora 3, este exact pe partea cealaltă, putând să ne aducă răul!

Înseamnă că prin sine, absolut nicio atitudine de-a noastră nu este nimic, ci devine prin contextul în care se întâmplă. Învierea este un context, Învierea este zona în care avem curaj! Învierea este un model dat nouă pentru a ne putea schimba viața. Ați văzut că încet, încet, ne cerne viața. Câți eram săptămâna trecută și tot ne foiam pe aici, fiecare cu grija lui, iar acum, gata, s-au așezat lucrurile! Eu mă bucur foarte mult pentru cei care pot rămâne neclintiți în iureșul acesta al societății. Gata, am golit rafturile din magazine cu iepurașii, am golit galantarele cu cozonaci, am vopsit ouăle și acum ce facem?! Păi, stați puțin că tot ce se întâmpla până acum era ca să facem pentru ceilalți! Acum a rămas să facem pentru noi! Să tragem linie și să vedem: am golit raftul unui magazin ca să ce?! Ca să îmi ostoiesc dărnicia care este în mine, nu e în altă parte! Ca să îmi ostoiesc grija față de ceilalți și, nu în ultimul rând, ca să înțeleg că de fapt sunt chemat să înviez eu!

Fiți atenți că singura minune la care ne cheamă Hristos este Învierea, dar nu cea precum învierea lui Lazăr! Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr din morți, a patra zi, a înviat-o pe fiica lui Iair, imediat după ce se întâmplase decesul, l-a înviat pe fiul văduvei din Nain, când era condus pe ultimul drum, dar toți aceștia a trebuit să moară din nou. De ce? Ca să fie egalii noștri! Pe noi, însă, Hristos vrea să ne învețe să înviem noi! Nu așteptați minuni din exterior! Nu așteptați să vă vindecați numai din medicamente, ci ajutați medicamentele cu ceva! Înviați sănătatea prin convingerea că medicamentul acela ajută o chimie neputincioasă din organismul nostru! Dacă luați pastilele cu pumnul și spuneți: ”Of, iar le iau și pe-astea”, nu am făcut nimic! Vă spun, când am fost eu cu problema mea de sănătate, aveam 24 de medicamente și am întrebat-o pe doamna doctor, așa, ca un neica nimeni, cum să le iau. Am provocat-o și am întrebat-o cam care ar fi eficacitatea maximă. Și dumneaei mi-a răspuns pe limba mea, adică la așa o întrebare, așa un răspuns:

– Dacă le-ați lua pe toate odată.

Și asta a fost! Când ne-am văzut peste o lună de zile, m-a întrebat printre altele cum am reușit să le iau. Și i-am răspuns:

– Așa cum mi-ați spus.

– Păi, cum am spus?

– Pe toate odată!

– Păi și cum ați făcut?!

– Păi, le-am pus așa în palmă, le-am numărat să fie 24 de fiecare dată și hap!

– Păi, cum așa?!

– Păi, nu așa mi-ați spus?

– Nu! M-ați întrebat de eficacitate și eu v-am răspuns la așa o întrebare cu așa un răspuns!

– Da, dar eu am luat-o în serios!

– A, probabil de-aia n-ați pățit nimic!

Convingerea beneficiarului face Învierea! Dacă cineva îți spune că de astăzi înainte nu mai ești ca cel de ieri, convingerea ta te-a înviat din ceea ce ai crezut tu despre tine greșit că nu funcționează! Asta înseamnă Învierea! Învierea înseamnă convingerea noastră că suntem datori să ieșim din mormântul pe care ni l-am săpat noi, din închisoarea pe care ne-a creat-o inclusiv școala și societatea cu cutumele pe care ni le-au tot prezentat, să depășim puțin acel reflex de a aștepta permanent cum a fost răspunsul meu, ca la școală, când răspunsul meu era corect sau incorect după cum îl valida sau invalida profesorul! Dacă profesorul poate nu era atent la vreo conjuncție sau la vreun aranjament logic pe care tu l-ai avut în cap dar nu ai reușit să îl expui și nici el nu era dispus să stea prea mult să te asculte, spunea:

– E bine, 4!

Și 4 rămânea! Dar din păcate, toată viața, noi am rămas în mormântul acela, crezând că suntem datori să așteptăm întotdeauna să ne spună altul că e bine! O să așteptați voi mult și bine! O să vină Învierea și anul viitor și în anii următori! Dar vreau ca anul acesta să învățăm ceva împreună, să învățăm că Hristos ne cheamă să înviem! Cum? Nu ne distruge nimeni închisoarea și nu ne scoate nimeni din mormânt! V-am mai spus și altă dată, dar acum trebuie să mă mărturisesc că nu am avut curaj niciodată să îi spun povestea asta bunicii mele când trăia. Bunica avea o cloșcă sub care așezase vreo 30 de ouă, eu eram mic și am crezut că fac și eu o faptă bună când am văzut că ouăle încep puțin să crape și am ajutat, între ghilimele, toți puii, să iasă mai repede! Bineînțeles că a fost o primăvară fără pui pentru că dacă nu îl lași pe pui să se dezvolte până când este el în stare să străpungă membrana și coaja oului, nu se poate! Asta ne învață Hristos prin oul de Paști și prin Înviere! El nu a fost ajutat de Tată să Îi dea piatra de la ușa mormântului! Nu a fost ajutat de Tată să iasă la Lumină, El a înviat, nu a fost înviat, e o mare diferență! Și ne învață pe noi să înviem, nu să ne învieze El! Nu că nu ar putea! Ne-a demonstrat că poate prin Lazăr, prin fiica lui Iair, prin fiul văduvei din Nain! Ne-a arătat că poate dar nu de tot! Ei au murit din nou și chiar ne dau mărturie evangheliștii că după Înviere au ieșit ca la 500 de persoane din mormânt și au ajuns în Sfânta Cetate, dar după asta a trebuit să moară din nou ca să fim cu toții egali, să înviem singuri! Ne-a arătat Dumnezeu că poate să o facă, dar ca să o facem veșnic, trebuie să ne înviem noi!

Fraților, să știți că mai ușor decât Învierea nu este nimic! Știu că sună foarte sofisticat și neverosimil, dar singurul lucru pe care putem să îl facem pentru noi înșine este să înviem! Cum anume? Să lăsăm tot ceea ce înseamnă mormânt educațional, mormânt al cutumelor care ne spun să facem într-un fel sau în altul! Mormânt înseamnă inclusiv părerea noastră personală! Să știți că cea mai mare greutate a creierului nostru este să lupte cu tot felul de supoziții! Când ne trezim dimineață și avem de făcut un lucru, imediat, așa cum suntem noi educați, chipurile, ne pregătim pentru ce este mai rău, dar dacă te pregătești pentru ce e mai rău, o să ai parte de ce e mai rău! Dacă te pregătești pentru ce este mai frumos, ai parte de ce este mai frumos, dar noi am fost obișnuiți într-un fel! Creierul nostru, săracul, stă să îți prezinte, până te ridici din pat, o sută de variante dacă se întâmplă cutare, o altă sută de variante dacă undeva la câteva zeci de mii de kilometri e vreun conflict și nu mai au ăia arme să le trimită în altă parte! Lucruri care nu au nicio relevanță, dar acestea sunt motivele pentru care, din păcate, dacă nu suntem atenți, rămânem și ne uităm așa și credem că dacă suntem prinși într-un program guvernamental pentru nu știu ce caz de boală, am încurcat-o! Dacă vreți programe guvernamentale, nu aveți decât să așteptați! Programul este în noi și este posibilitatea pe care astăzi, Hristos ne-o prezintă:

– Am venit să vă ajut să învățați să înviați! Și v-am arătat cum este cu Mine! L-am rugat pe Tata să Mă lase așa cum scrie la Scriptură, pentru că Eu trebuie să înviez.

Așa trebuie să facem și noi. Dacă așteptăm întotdeauna din altă parte, acel ajutor lesne se va epuiza! Dacă așteptăm ca altcineva să ne așeze lucrurile astfel încât noi să o ducem bine, oricât de multe lucruri materiale vom avea, vom constata că fiecare etapă de dobândire a unor lucruri materiale ne ridică pe o altă poziție în care tot ceea ce înseamnă bucuria noastră este suspendată. Gândiți-vă la cei care nu au niciun mijloc de transport, dacă s-ar mulțumi cu faptul că au picioarele zdravene, ar fi niște fericiți! Dar nu! Cei care nu au picioarele zdravene se gândesc cum ar fi să aibă picioarele zdravene, dar ei nu se gândesc că în afară de faptul că nu pot merge decât într-un căruț, restul e bun, au brațele puternice și pot să împingă roțile căruțului! Nu, la lucrul acesta se gândește altcineva care nu poate respira singur și are nevoie de o instalație foarte complicată să oxigeneze sângele. La acest lucru se gândește cineva care are o problemă și cu inima și trebuie și alte intervenții! De ce?! Pentru că cel care are și mașină, și conturi spune:

– Da, dar nu am putere! Adică trebuie să apar pe o listă pe o poziție eligibilă!

Nimeni nu este mulțumit dacă nu e în stare să își creeze mulțumirea cum a creat Mântuitorul Învierea. Dacă noi care suntem la o anumită linie, ne gândim că cineva mai bogat ca noi este chiar fericit, că, vezi Doamne, chipurile, noi dacă am fi mai bogați cu un… etaj, am fi mai fericiți, ne amăgim! Și putem afla că ne amăgim, întrebându-l pe nenea ăla care e mai sus! Cel care are o mașină să îl întrebe pe cel care are două mașini, să vedeți că nici nu bagă în seamă așa-zisa fericire, ci spune:

– Ei, dacă aveam și eu vreo trei, patru…, zece, făceam o flotă de Bolt!

Ăla care are zece mașini pentru Bolt spune:

– Dacă dau ăia legea pe care o cer taximetriștii și rămân cu mașinile degeaba?

Nimeni nu e fericit, prin sine, nu există așa ceva! Trebuie să înțelegem că noi putem să fim fericiți înviind din mormântul pe care ni l-am creat! Mi-aduc aminte de cineva care mi-a cerut binecuvântare să își cumpere un tir și i-am spus da! După aceea, și-a dat seama cam în vreo trei luni că de fapt, cât muncea el, muncea doar pentru alții, impozite, motorină, una, alta. Și-a făcut el o socoteală:

– Părinte, cred că de la al doilea tir încolo încep și eu să câștig!

– Stop! De la al doilea tir începi să faci niște eforturi fantastice, pentru că măcar pe ăsta îl conduci tu, slavă Domnului, nu fură nimeni motorina! Al doilea tir înseamnă hoțul la volan, hoțul la carburant, peste tot, ce crezi că te așteaptă?!

Norocul meu și o pot spune cu bucurie că s-a lăsat! Bine, l-a… ajutat și Statul să se lase! A scăpat și de primul tir, cu ghilimelele de rigoare! Unde vreau eu să vă duc? Suntem fericiți dar nu suntem conștienți de asta. Învierea înseamnă conștiența asupra faptului că suntem fericiți! Să spunem că avem o boală, dacă știm că numai boala aia este și că, slavă Domnului, sunt alții care au mult mai multe, e bine!

– Cum e bine, nebunule?

– E bine pentru că sunt alții și mai rău!

Acum, eu nu vreau să vă spun că fericirea noastră se bazează pe conștiența nefericirii altora și că, vezi Doamne, șchiopul în țara ologilor este bine. Nu! Trebuie să ne trezim puțin! A învia înseamnă a conștientiza că piatra e dată la o parte de la ușa mormântului, nouă ne trebuie numai dorința de a ieși! Ce ne ține? Vă spun că sunt foarte multe diagnostice care vorbesc numai despre auto-sabotarea clinică a pacientului, nu are suficientă încredere că tratamentul funcționează! În tratament să știți că experimentele placebo ne spun că suntem în lumea asta 85% care funcționăm cu placebo 100%! Să zicem, așa cum am învățat la școală, eu sunt în ăia 15% care nu funcționez așa, ca să mă dau și mai în jos! Dar când aflu că de fapt, eu sunt o minoritate, de ce să nu spun:

– Eu de ce să nu funcționez ca majoritatea?! Adică, ăla numai cât se gândește că i-a dat cineva o pastilă, se face bine, iar eu nu aș putea? De ce?!

A, statistic, țineți minte lucrul acesta, statistic înseamnă că eu aș putea să ies din graficul celor 15% și să intru în graficul celălalt, să fiu și eu ca ceilalți! Care e diferența? Diferența ține de mine, ține de conceptul de a mă convinge că viața e frumoasă! Măi copii, Hristos nu a înviat degeaba! Ne-a arătat că nici Golgota, nici ura evreilor și nici luarea vieții acesteia pământene nu ne poate opri, pentru că omul este programat să nu aibă sfârșit! Este programat veșniciei! Numai că poți fi veșnic prost sau veșnic deștept, asta e singura diferență! Diferența nu o face școala, o face numai pregătirea ta cu tine, antrenamentul cu tine! Înlocuiește noțiunea de dușman cu noțiunea de antrenor și atunci nu o să mai vezi niciun dușman, o să vezi numai antrenori, nu o să te mai poți întreba dacă cineva chiar este cu tine, pentru că știi că te antrenează! E același lucru, tratamentul este același, să știți! Șeful care dă numai în tine, dacă ți-ai schimbat atitudinea și te gândești că te antrenează de a te scoate pe primul loc, cu coroniță, ai înviat!

Eu în clasa a opta era să rămân corigent, repetent, până la urmă, la Educație Fizică! Nu am fost niciodată cu un fizic desăvârșit și nu am reușit să arunc cu mingea aceea de două kilograme și jumătate în față, peste cap mi-a reușit! De ce? Pentru că baremurile erau niște statistici, nu scria nicăieri că la 1,60 nu o să arunci ca ăla de 2 metri! Ăla de 2 metri are brațe de 85 de centimetri și când a făcut catapulta, a rezolvat problema! M-am supărat eu puțin pe profesoară, norocul meu a fost că atunci se făceau niște recrutări pentru Maroc și a plecat, a venit altcineva în locul ei și când m-a văzut așa pirpiriu m-a trecut și nu am rămas corigent la Educație Fizică! Ce vreau să vă spun? Dacă rămânem tributari unor statistici, am încurcat-o! Dacă vedem în celălalt un antrenor, să știți că această corigență care m-a păscut multă vreme la Educație Fizică, care s-a ”transferat” și la Limba Rusă, la Seminar, cinci ani de zile, m-a antrenat să fiu treaz, să fiu vulnerabil, să nu consider niciodată că aș fi autonom. Și m-am obișnuit cu vulnerabilitatea, nu cu îngrijorarea, ci cu bucuria că a mai trecut o zi și nu am pățit nimic iar seara să nu mă așez la somn cu gândul că mi se poate întâmpla mâine, ci că întotdeauna a găsit Dumnezeu o cale să mă scape de ceva, dar nu de dimineață, ci pe ultima sută de metri! Noi, la Seminar, rămâneam corigenți cu media 6, la Stat se rămânea cu mediile sub 5 și la Limba Rusă nu m-am priceput, asta e! Probabil că m-a antrenat Dumnezeu ca să vin la biserica construită de comunitatea bulgărească, vă dați seama! Am conștiința că Dumnezeu m-a iubit așa de mult încât m-a pus să învăț! Eram corigent dar să știți că toți colegii mei care nu au avut problema asta știu mai puțină rusă decât mine, pentru că ei luau o notă și gata! Eu trebuia să mă antrenez!

Vreau să vă spun că Învierea ține de noi, de modul în care gestionăm ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă pornim cu gândul că absolut tot ce se întâmplă în jurul nostru este în favoarea noastră, creierul nostru se face un partener adevărat și ne transmite întotdeauna acest adevăr:

– Da, este bine!

Și tu, la un moment dat când nu ai încă antrenamentul de a vedea binele, spui:

– Da, dar cum să fie bine, când este un eșec?!

Niciodată nu există eșec! Am spus întotdeauna că din punctul de vedere al educației, aveți în față un eșec! Nu am reușit să iau Treapta a doua la Informatică, am fost la o clasă de Informatică și pentru mine, așa-zis eșec pentru alții a fost șansa să mă duc la Seminar din clasa a X-a, că așa ne primeau pe atunci și să fiu în fața dumneavoastră, ceea ce consider pentru mine că este foarte bine, nu știu pentru dumneavoastră, dacă vă plictisesc foarte tare, dar pentru mine este foarte bine pentru că asta mi-am propus să ajung și asta am ajuns! Dar dacă o luați în biografia mea ca eșec, singurul eșec a fost faptul că nu am luat Treapta, dar dacă luam Treapta, nu mai eram aici!

Dacă reușim să traducem tot ceea ce ni se induce că este un eșec în a fi șansa noastră, începem să ne apropiem de adevăratul sens al Învierii! Înviem atunci când acceptăm cum a acceptat Mântuitorul răstignirea, că trebuie să învieze și numai pe acolo trece drumul, acceptarea a tot ceea ce se întâmplă cu tine te duce la Înviere. Când este vorba despre o problemă a unui copilaș, să știți că de la aspectul autism până la celelalte năzdrăvănii, vindecarea începe cu acceptarea diagonsticului de către părinți. Fiți atenți! Încercați atunci când vedeți vreun copilaș cu anumite dizabilități, să fiți foarte discreți și să riscați, până la urmă, o întrerupere a relației cu părinții lui, prin faptul că le spuneți într-un anumit mod că există o problemă. Nu comparându-l cu alții, nu reproșându-le părinților ceva că nu au făcut sau că pot să facă mai bine, ci intrând într-un anumit joc. Încercați să provocați copilul acela care ar trebui să vă dea un anumit gen de răspuns, răspuns înseamnă de la a da mâna până la a răspunde cu o propoziție, moment în care părinții, dacă bineînțeles sunt în mod sincer încercați cu așa ceva, vor constata că e o problemă. Din acel moment nu mai aveți voie să spuneți nimic până când nu vă întreabă ei dacă știți vreun neurolog sau vreun psihiatru sau vreun specialist care ar putea să îi ajute. 99% din vindecare este deja săvârșită cu acest joc! În atitudinea părinților stă tot parcursul copilului! Dacă părinții recunosc că există o problemă, imediat vor face ce trebuie. Acum să nu credeți că neapărat dacă îl plimbă prin toate cabinetele pământului, or să facă cum trebuie. Nu, este un act de smerenie, este un act pe care însă ei trebuie să îl înceapă, este Învierea! Nu putem să îl înviem noi, că moare după aia! După ce se vindecă în aceeași zonă toxică s-a terminat cu el! Degeaba îl face doctorul bine, dacă vine acasă și părintele spune:

– Nu, că nu vreau să scrie pe certificatul lui de la Grădiniță ”CES”.

Măi copii, sunt niște realități ale societății, luați lumea așa cum este! De ce nu vreți să participăm la Înviere? Să credem că a înviat Unul acum 2000 de ani și acum, noi ce facem? A înviat ca să ne învețe că se poate! Putem să înviem în măsura în care suntem convinși de asta! Eu mă rog bunului Dumnezeu ca în această frumoasă a doua zi de Paști să începem un proces de auto-convingere și auto-biruință asupra tuturor cutumelor care ne-au ținut închiși în spatele unor zăbrele, să știm că Învierea este cu noi, vindecarea este cu noi și tot ceea ce înseamnă frumos este creat de Dumnezeu pentru noi, numai că nu am știut să despachetăm darurile pe care Dumnezeu ni le-a trimis! Am primit acum niște daruri de Paști, ne-am spovedit, ne-am împărtășit, desfaceți acest ambalaj! Nu Îl lăsați pe Hristos numai așa, pe buze, nu Îl lăsați să rămână într-o linguriță în așteptarea gurii deschise, ci uitați-vă la El cum a înviat și cum ne învață pe noi să înviem!

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru îngăduința de a putea transcrie aici cuvintele sale din predica Sfintele Paști – Darul Învierii, rostită astăzi, în cea de-a doua zi de Paști. Mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări integral pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=Z3dLIkRwGhI