Dudul lui Zaheu este orice gând frumos al nostru
”Astăzi, în casa ta se cade să rămân”.
Pericopa Evangheliei de astăzi, pe care o avem în față ori de câte ori se oficiază Sfântul Maslu, este una dintre cele mai uzitate în slujbele de cult, este cea de-a doua Evanghelie din Taina Sfântului Maslu, și anume, întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul, o întâlnire pe care, în câteva cuvinte, Sfântul Evanghelist Luca ne-o prezintă:
”Se spune că intrând în Ierihon, Mântuitorul, înconjurat de ucenici, trecea pe cale și un om bogat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. De aceea, s-a suit într-un dud, ca să Îl vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când l-a văzut, Iisus i-a spus:
– Zaheu, grăbește și dă-te jos, căci astăzi, în casa ta se cade să rămân!
Și cei care L-au auzit au spus:
– A intrat să găzduiască la un păcătos?!
Dar Zaheu s-a coborât și L-a primit cu bucurie mare. Și a spus:
– Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și dacă am nedreptățit cu ceva pe cineva, întorc împătrit!
Atunci, Iisus a spus:
– Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam! Pentru că Fiul Omului a venit să mântuiască pe toți”.
Este atât de tulburătoare această întâlnire a omului cu el însuși, practic, încât m-am gândit multă vreme cam cum să mai slobozesc din gândurile care îmi vin ori de câte ori ascult această pericopă. Cel mai tulburător este faptul că ani de zile, vă povestesc din anii `90, la începuturile preoției mele, am auzit pe un șef al Vămilor, Dumnezeu să îl odihnească acum, fratele Dan, că spunea unor prieteni și eram și eu de față:
– Uitați-vă, părintele ăsta, nu știu cum face ce face, dar ori de câte ori intru în biserică și el este la slujbă, îmi spune pilda aia cu Vameșul, ”Zaheu, dă-te jos și te coboară”!
Să știți că m-a tulburat o perioadă, pentru că nu știam ce se întâmplă. Cam după o săptămână, vinerea, când făceam Maslul, dimineața, îl văd că intră în biserică. Programul pe care îl avea îi cerea ca pe la 8.30-9.00 să fie la birou. Și omul venea pe aici, frumos, își făcea plimbarea și mă găsea pe mine fix la săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, dar nu ajungea la 8.10-8.15, ajungea pe la 8.20, când eram fix la a doua Evanghelie! Și mereu mă uitam în ochii lui și spuneam:
– Zaheu, coboară și dă-te jos!
După ce i-am explicat că așa este, să știți că l-am mai surprins de vreo câteva ori când povestea altora, eu fiind de față, că ”există o legătură extraordinară între mine și părintele ăsta, că face ce face și mă întâmpină cu Zaheu”. I-am mai explicat o dată și mi-am dat seama că nu explicația mea îl satisfăcea, ci pur și simplu, el simțea că se personalizează intrarea lui în biserică.
Mi-am adus aminte de acest episod, de dimineață, pentru că venind spre biserică, am văzut forfotă mare! Cum să vă spun, forfotă mare pe Bulevardul Tomis, erau cinci, șase cete de băieți și fete, taxiuri multe, plecau de colo, colo, era o forfotă extraordinară! Am crezut că am întârziat eu, cumva. M-am uitat la ceas, era cinci fără cinci. În acel moment, mi-am dat seama că pentru unii, ziua începe și pentru alții, ziua marchează sfârșitul a ceea ce s-a întâmplat ieri. Și am venit spre biserică cu gândul să vă vorbesc despre acest lucru, pentru că acest ”Astăzi se cade să rămân în casa ta” este exact evenimentul zilei noastre. Astăzi! Care astăzi?! Pentru cei care se retrăgeau acum spre case, astăzi era un început sau un sfârșit? Eu pun accentul pe început, pentru că se duceau la odihnă și m-am rugat să fiu în stare să vă transmit starea lor de euforie și de bucurie nu că au încheiat ceva, ci că și mâine va fi o zi pe care probabil o vor petrece tot împreună, într-un fel sau în altul. Dar acest interval de timp ne poate spune ceva: când începea pentru ei ceva?! Astăzi este momentul actual, despre asta vreau să vă vorbesc, în sensul că dacă suntem în stare să ne concentrăm asupra prezentului, cu siguranță că vom fi prezenți. Părintele Arsenie spunea:
– Tată, o stare de prezență ni se cere.
Când îi solicita cineva vreun canon:
– Cum să fac? O metanie, două, trei, o sută, două sute?
– Nu, una ca să fiți prezenți. Dar să o faceți nu așa, până obosiți, să faceți una singură ca să știți că sunteți prezenți și ați făcut ceva!
Și mă gândesc așa, dacă eu aș putea să fiu la fel de prezent cum erau prezenți copiii ăia, de dimineață, pe bordura bulevardului, dacă aș fi vreodată atât de inspirat încât să vă spun ce bucurie am simțit eu că sunt contemporan cu ziua lor și ei sunt contemporani cu ziua mea și mi-am dat seama că această zi este prezentul! De ce? Pentru că pentru ei se termina ceva și pentru mine începea altceva și asta înseamnă că prezentul este cel care unește două lumi, lumile bucuriei! Și m-am gândit dacă pot să fiu în stare să iau din bucuria întâlnirii lor, din bucuria speranței că se vor mai întâlni tot așa de frumos, cum se simțea că se întâlniseră frumos și eu mi-am văzut în continuare de drum, să le duc prezența lor! Vreau să se smulgă din mintea dumneavoastră ideea de a judeca, vezi Doamne, unii pleacă după distracție acasă și așa mai departe, nu! Cel mai important ar fi ca fiecare dintre noi să știm să prelungim prezentul celuilalt! Mi-am dat seama că dacă ei au plecat spre odihnă, mi-au lăsat mie, nevrednicului, toată bucuria de a continua ce făcuseră ei. Asta înseamnă să cobori din dud și să intri în casă. Ei coborau dintr-o distracție și se duceau spre casă. Eu coboram din bucuria lor și încercam să mi-o pregătesc, să mi-o ”oblojesc” astfel încât să nu o uit până când să vă spun câte ceva despre ea și am intrat și eu în casă. Asta înseamnă că de fapt, prezentul este continuu, dacă știm să îl avem așa în mintea noastră. Am să mă rog până la sfârșitul vieții să fiu prezentul celui care a încheiat o zi și eu toată ziua pe care o încep atunci când o încheie cineva să fiu în stare să predau ștafeta mai departe. Aș vrea să fiu și mâine dimineață pe Bulevardul Tomis, ca într-un schimb de tură, ca într-un schimb de ștafetă, o preluare de ștafetă ca să duc mai departe bucuria. Când te încarci cu așa ceva, simți că nu mai poți să trăiești altfel! Ziua merge mai departe, este ca o țesătură cu o suveică, unul pe față, altul pe dos. Cum vedem viața lui Zaheu? De astăzi. Care astăzi?
Cel mai greu pentru cei care sunt așezați oarecum cu gândul să judece pe ceilalți este că judecă pe om greșit, de ce? Pentru că cel care judecă nu știe unde să se așeze. De exemplu, dacă judeci pe cineva pe care îl vezi că și-a făcut o casă, tu îl judeci din acel moment, fără să știi câte nopți nu a dormit el sau de câte ori i-a tresărit inima că l-au sunat de la Bancă, că s-a mărit CCR-ul, sau câte efecte a avut asupra lui tot ceea ce înseamnă investiția în casa respectivă. Nimeni nu îl judecă pe om așa. De ce? Pentru că astăzi, cei care îl vedeau pe Zaheu că este în drum spre casa lui spuneau:
– A intrat să găzduiască la un păcătos!
Ce i-a plăcut lui Dumnezeu la Zaheu? Starea de dinainte? Starea când aduna taxele la Vamă sau momentul în care s-a coborât și a spus că jumătate din averea sa o dă săracilor și dacă a nedreptățit pe cineva cu ceva, întoarce împătrit? Ce va fi iubit Dumnezeu la Zaheu? Pe Zaheu l-a iubit mereu, cum de altminteri și pe noi ne iubește mereu. Și când avem grija de a ne face ceva, și după ce am făcut acel ceva, Dumnezeu ne iubește la fel și trebuie să învățăm din toată povestea asta că trebuie să îi iubim pe oameni așa cum sunt, adică astăzi. Așa cum sunt astăzi, ei însă au și ceea ce erau înainte, și ceea ce erau după. Am, așa, o libertate de a vorbi cu oamenii și atunci când cineva se uita la mine cu jind coborând dintr-o mașină, i-am spus:
– Îmi pare rău că nu m-ai văzut acum 20 de ani, când împingeam la Trabant sau schimbam bujii la fiecare zece kilometri. Îmi pare rău că nu știi că mașina din care am coborât este una la care am ajuns după foarte, foarte multe nopți de nesomn.
Dar nu asta este problema. Mă bucur că eu nu am uitat. Cred că aici este esența vieții lui Zaheu! Nu a uitat niciodată nici ce a făcut bun, nici ce a făcut rău. Nu a uitat niciodată că dacă el spune ”Stop” unor comportamente financiare, va implica, în acest moment, inclusiv familia, adică beneficiarii direcți! Vă imaginați ce înseamnă ca sponsorul oficial să spună:
– Eu jumătate o dau săracilor și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.
Asta înseamnă că trebuie să ne asumăm și rolul de sponsor dar și rolul de beneficiar! Cei care și-au asumat rolul de beneficiari, adică au fost întotdeauna în prioritățile lui Zaheu, au primit, pe lângă această ciuntire de buget, au primit promisiunea fermă din partea Mântuitorului:
– Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!
De ce nu a spus ”mântuirea omului ăstuia”? Nu, pentru că el reprezenta o categorie, aceea de sponsor și tot ceea ce făcea el, ca efect, trebuia să aibă și în partea cealaltă un beneficiu.
Poate vom reuși ca măcar astăzi, jumătate de zi câtă ne-a mai rămas, să plecăm cu bucuria ca până ajungem acasă, să ne facem așa, o socoteală, ce ducem acasă sau ce putem să preluăm ca pe o ștafetă. Așa cum am preluat eu, de dimineață, ștafeta celor de pe bordura Bulevardului Tomis, să v-o aduc aici, să vă vorbesc despre ei, vă dau un canon ca astăzi să vă căutați, până acasă, pe cel din mâna căruia să luați o ștafetă să o duceți mai departe. Este ștafeta prezentului, este ștafeta zilei de astăzi și a prezenței pe care ne-o cer duhovnicii noștri! În momentul în care vom vedea că așa stau lucrurile, cu siguranță că nu vom mai avea niciun fel de preocupări ale altei zile.
Știți ce deranjează cel mai mult liniștea unui creier așezat? În primul rând, grija zilei de mâine, înaintea grijii că mâine, el însuși trebuie să fie un reprezentant al unei ștafete. În momentul în care ai grija asta că trebuie să iei o ștafetă de aici să o duci dincolo, grija zilei de mâine nu mai există! Vă spun sigur că nu mai există. De ce? Pentru că acel ”mâine” este înglobat în ”ieri-ul” pe care l-ai preluat și este în mâna ta ca prezență și când va veni ziua de mâine, va prelua celălalt, noi o luăm de la capăt. Zaheu este astăzi cu noi, ne învață să coborâm din dud, adică din cap în inimă. În momentul în care schimbăm sediul creierului, adică trecem din rațiune în sentiment, cu siguranță că intrăm în alte vești. Dar o pioasă istorioară despre Zaheu completează, parcă, în modul cel mai pios, la rândul ei, viața lui Zaheu despre care nu ni se spune absolut nimic în Evanghelie. Dar istorioara spune că tot restul vieții a îngrijit de dudul în care s-a urcat și în care l-a găsit Mântuitorul. Și l-a îngrijit cu atâta implicare încât și astăzi există dudul respectiv! Chiar îmi aduc aminte că în 2003 sau 2004 a venit părintele Alin cu o mare bucurie, a venit cu o frunză și ne-am gândit să o lăsăm în Evanghelie, exact la Evanghelia a doua de la Sfântul Maslu. Era o frunză din sicomorul lui Zaheu, dar noi vorbim de dud pentru ca să știe lumea despre ce este vorba. Dud pentru că dudul este elementul de bază al sericiculturii, adică al viermilor de mătase. Ca să nu trecem prea mult deoparte, mătasea are nevoie de o materie primă, viermii aceia ca să se facă fluturi, vă imaginați, trebuie să mănânce ceva. Dar spuneam că grija lui Zaheu de a proteja copacul în care Îl văzuse pe Mântuitorul este și grija noastră. Dacă vom considera că ziua de astăzi, prezentul, este un copac din care Mântuitorul ne spune să coborâm, și noi vom avea grijă ca ziua de astăzi să fie protejată astfel încât ștafeta despre care am spus să meargă mai departe.
Dudul lui Zaheu este orice gând frumos al nostru de a prelua ștafeta cuiva și chiar mă gândesc că de acum înainte, chiar în miezul zilei vă imaginați cu câtă bucurie mă voi uita pe Bulevardul Tomis, după ce am văzut dimineață, scena aceea? Voi considera că întotdeauna, acel loc este locul din care a pornit rădăcina sicomorului, a dudului în care trebuie să urc să mă uit la lume și sunt sigur că voi vedea o lume mai frumoasă. De ce? Pentru că astăzi, de acolo de sus, din dud, Zaheu a văzut o lume mai frumoasă, în care Mântuitorul l-a chemat să coboare.
Textul predicii părintelui Marius Moșteanu la Duminica lui Zaheu, din 2023, după înregistrarea făcută de Veronica Cristina Radu, pe care o puteți urmări pe
Leave a Comment