Ce vară răcoroasă!

Ne aflăm într-o vară atât de ofertantă, atât de… răcoroasă, pentru că răcoarea nu este în termometru, este la noi în cap! Chiar spuneam acum câtăva vreme că atunci când nu ai cu ce să lauzi o mâncare, trebuie să te gândești la data din calendar! De exemplu, acum, dacă vă servește cineva cu o porție de paste care nu au nicio legătură nici cu Roma, nici cu Italia, cu absolut nimic, nici măcar cu fotbalul sau cu vreo posibilitate vocală a vreunui cântăreț, nici cu Pavarotti, nici cu nimic și totuși, le mănâncați, să știți că singura hrană adevărată pentru cel care a gătit este aprecierea dumneavoastră! Dar, cum puteți să spuneți că pastele acelea sunt bune, când ați deveni ridicoli, dacă ați lăuda ceva care nu este așa cum îl lăudați?! Atunci, vă invit să spuneți, dacă este vară:

– Ce m-au răcorit pastele acestea!

Nu mințiți, pentru că v-a răcorit măcar gândul că ați reușit să scoateți o anumită calitate, care aparține calendarului, de fapt! De aceea v-am spus și eu, dumneavoastră:

– Ce vară răcoroasă!

Eu, de la Schimbarea la Față, de când am citit că în calendarele tradiționale românești se spune că începe toamna, mă simt mult mai… răcoros! Mă simt mult mai bine, chiar dacă acum știu că toamna începe la 1 noiembrie, încet, încet. După ce trece iureșul acesta cu Sfântă Mărie, începe septembrie ultracălduros și în ultimii ani, octombrie a fost mai cald decât iunie și iulie la un loc!

”Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu Post și cu rugăciune”

Așadar, revenim la ale noastre. În această frumoasă vară, Sfinții Părinți au rânduit a ne provoca extraordinar, cu istoria vindecării omului, pentru că din păcate, suntem tributari comodității și confortului. Nu mai suntem în stare să acceptăm că din vreme în vreme trebuie să ne mai uităm în buletin, să vedem vârsta, nu mai suntem în stare să acceptăm că sunt zile și zile, în care te mai doare pe ici, pe colo! Chiar se spune că după 40 de ani, dacă te trezești dimineață și nu te mai doare nimic, s-ar putea să fii în lumea drepților, pe care nu îi mai doare nimic!

Ei bine, noi am fost tot timpul bombardați cu afirmații de genul ”Sănătatea-i sănătate, că-i mai bună decât toate”, tot felul de vorbe și de preocupări umane pe care astăzi vreau să vi le ”dezamorsez” una câte una! Cunosc prea mulți oameni suferinzi și în forme finale care au însă un… vibe extraordinar, ca să vorbim acum pe românește, adică au o vibrație extraordinară și de la care ai ce învăța, pentru că ei știu să trăiască fiecare secundă, nu ca noi care ne gândim ce o să facem peste zece, cincisprezece, douăzeci de ani, când o să fim… bunici de mireasă și așa mai departe! Am văzut din păcate și oameni tineri, oameni pe care nu îi doare absolut nimic, nici nu știu ce este aceea durerea și sunt triști că:

– A scăzut debitul Dunării!

– Nu mai este apă să se răcească suficient în Centrala de la Cernavodă!

– Vine războiul și am numai 35 de ani și ce mă fac, că mă înrolează?!

Nu mai suntem dispuși să facem lucruri care să rămână și după noi și atunci revenim la ceea ce ne învață Mântuitorul vizavi de sănătate. În primul rând, cum se obține sănătatea, în al doilea rând, care este cauza unei probleme de sănătate și, nu în ultimul rând, cum să menținem sănătatea! Foarte simplu. Să începem cronologic, că așa am fost învățați la școală. Cauzele bolii. Bolile nu au nicio cauză clinică! Vedeți, avem o vorbă românească pe care vreau să o destructurez puțin: ”Se ia ca boala de omul sănătos”. Nu. Boala nu vine pe un om sănătos. Un om sănătos este un om echilibrat, un om asumat și un om care știe ce are de făcut și nu poate să fie bolnav, nici boala nu vine pe el! Boala vine pe un om bolnav sufletește, boala clinică, adică. Și anume, orice îngrijorare prea mare, orice dezechilibru, imediat cheamă neputința unor organe. Dar această neputință a unor organe nu este împotriva noastră, este ca să ne trezim! Eu am văzut oameni care au primit un diagnostic final și care s-au trezit efectiv și au spus:

– Da, da, înseamnă că trebuie să mă iau și pe mine în considerare!

Și sunt oameni care în ceva vreme, într-un timp foarte scurt, chiar au depășit totul! Unii, chiar dacă nu au depășit absolut nimic și chiar dacă s-a agravat în fiecare zi diagnosticul respectiv, au spus:

– Da, dar măcar m-am trezit! Știu și eu că trăiesc!

Și pentru că am promis, ieri, cuiva că am să vorbesc o dată despre binefacerile fumatului, am să o fac acum. Nu v-a învățat nimeni ce este fumatul. Fumatul este conștientizarea prezentului! Un fumător, când începe să se caute de chibrit, un fumător adevărat numai de la chibrit își aprinde țigara, se caută prin toate buzunarele. Începe cu buzunarele în care știe sigur că nu are nimic, dar acesta este un ritual, un ritual de a se întâlni cu el, cu emoțiile, cu pipăitul acesta care să îi dea răspunsul pe față: e sau nu e chibritul acolo?! Pachetul mai are țigări? Mai nou, acum, pachetul are numai zece țigări, am aflat și eu informația ca să v-o spun. Și omul știe că într-unul mai are trei, în altul mai are cinci, într-unul nu a găsit ediția aurie și a găsit-o numai pe aia albastră, știe toate cele, dar începe să fie prezent! În momentul în care a găsit pachetul, știa bine unde este dar trebuia să îl caute puțin, și-a înmuiat buzele și plăcerea aceea de a trăi momentul în care și-a introdus țigareta în gură, deja îl face cel mai fericit om, pentru că altă problemă nu mai are pentru următoarea perioadă! Scoate tacticos chibritul, își aprinde țigara și începe să fie conștient, pentru prima dată în ziua respectivă, că inspiră aer! Și o să spuneți:

– Bine, părinte, dar ne vii cu tâmpenii din astea? Cum adică inspiră aer?! Inspiră tutun și așa mai departe!

Nu, eu vreau să vă spun altceva, despre binefaceri, că despre nenorocirea tutunului v-au spus toți și nu vreau să mă înregimentez în lucruri pe care le folosesc toți. Binefacerea este alta! Gândiți-vă, fumători sau nefumători, de câte ori sunteți în stare într-o zi să fiți conștienți că ispirați aer? Vă spun eu, mai niciodată! De câte ori sunteți atenți la ce cantitate expirați și în ce direcție și cu ce șuierat și eventual cu ce cercuri mai departe?! Vreau să vă spun că binefacerile acestea trebuie să le traducem. Au stabilit frații noștri pneumo-ftiziologi că de fapt, nu nicotina este păcatul cel mai mare, ci faptul că se creează o dependență pe care organele o resimt din ce în ce mai greu. Ei bine, problema este următoarea: dacă am lăsa la o parte obiceiul fumatului, dar ne-am împropria a găsi un loc pe o bancă, a sta liniștiți numai și numai ca să tragem aer în piept, vă spun că aceasta este sănătatea omului. Dacă am ști că prezentul acela în care inspirăm și expirăm poate să fie însoțit și de o rugăciune, Rugăciunea Inimii, ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, la inspir și la expir, deja am învăța multe.

Asta înseamnă, de fapt, că omul este sănătos dar nu știe! Nu știe să își folosească sănătatea și dacă este vorba de cauzele îmbolnăvirii, exact în asta stau, pentru că un om dezechilibrat inspiră și expiră total nesatisfăcător. Crede că dacă își umflă plămânul, înseamnă că a inspirat pe diafragmă, ceea ce este fals pentru că trebuie să inspirăm cu stomacul, așa cum fac copiii mici, diafragma nu se deschide numai în partea superioară a plămânului. Aerul din partea superioară a plămânului nu are aceeași calitate cu aerul pe care diafragma ni-l poate oferi și creierul nostru, din păcate, trebuie să se mulțumească cu un aer de proastă calitate! Azi așa, mâine așa, poimâine la fel, încet, încet începe să dea rateuri, adică începe să strige după ajutor, începe să te ducă într-o stare de depresie sau de anxietate, tocmai ca să îți demonstreze că el este un creier performant, pentru că depresia nu se instalează la fitecine, se instalează la oameni care pot să fie treziți!

Am avut marea bucurie ca studiind de multă vreme tratamentele recomandate pentru scoaterea cuiva din depresie, să citesc undeva că numai furia, dozată, bineînțeles, poate să scoată omul din depresie și m-am dus la cineva despre care mi s-a spus că este depresiv. Să știți că niciodată un om nu poate să își recunoască așa ceva despre sine, trebuie să îl iei, așa, foarte prin învăluire și m-am apropiat de el și mi-am propus să folosesc o doză de furie și i-am spus:

– Ce e, măi, cu tine? Tu te-ai uitat în oglindă? Nu vezi cum stau ăștia pe lângă tine?

Imediat s-a trezit:

– Ce mi-ați făcut?

– Păi, asta-i doza aia de furie!

S-a enervat puțin dar după aceea și-a revenit și gata, a fost așa ca la o gleznă scrântită, pac, și-a dat drumul și gata! De asta avem nevoie! Vă spun toate lucrurile acestea pentru că, de fapt, omul nu este bolnav! Aici am vrut să vă aduc! Omul nu este bolnav și știu ce vă spun! Am curajul să vă spun lucrul acesta pentru că nu se spune despre lunatic că era bolnav, ci se spune că era posedat de un duh, ca să mutăm puțin accentul de la boală la o posesie! Doamne ferește, posedat să nu credeți acum că înseamnă că trebuie să stați prin tot felul de turnări de cositor și prin alte… băbăisme! Nu, posesia este un duh al omului pe care acesta îl acceptă! De exemplu, posesivitatea sau atașamentul, la fel, sunt cele care cauzează tot felul de stări și dacă vă dați pe mâna farmaciei, bineînțeles că se găsește pentru orice câte un leac pe care îl plătești! Un leac îți trebuie la șase ore, altul la douăsprezece ore, altul o dată pe săptămână, unul pe lună și așa mai departe, toate se plătesc.

Dar, problema este următoarea: dacă avem conștiința că nu suntem bolnavi, începem să căutăm dacă nu cumva avem atașamente! Acestea pot fi și atașamente asupra culturii pe care o avem, atașamente și asupra ideilor pe care le deținem, atașamente sunt pentru toate lucrurile care devin posesive pentru noi. La un moment dat, noi vrem să avem posesie asupra emoțiilor, dar până la urmă ne posedează ele pe noi! Așteptările pe care le avem, de exemplu, dimineața vă gândiți să faceți, să dregeți și când vă treziți, vă dați seama că aveți așa… un vertij, pentru că nu v-a învățat nimeni să vă treziți liniștiți, să așezați întâi un picior jos, apoi și pe celălalt, și vă speriați și intrați în panică. Păi, bineînțeles, pentru că vă considerați bolnavi și imediat dați fuga la doctor, care nu are ce să vă facă. Numai că trebuie să vă învețe și altceva, că de fapt, dumneavoastră nu ați luat în calcul faptul că nu sunteți bolnavi dar este posibil să vă scape oarece priorități ale zilei! Prioritatea zilei este să vă faceți un plan, să vă armonizați cu propria persoană. Da, știu, o să spuneți că am luat-o rara pentru că e prea cald, dar nu, nu este chiar așa! Ce vreau eu să vă spun este faptul că țin foarte mult să plecați de aici cu convingerea că, de fapt, nu sunteți bolnavi, ci singura problemă pe care o aveți este să vă mențineți starea de sănătate pe care o aveți! Dar să fiți convinși de asta! Uite, acum aflați că sunteți sănătoși! Gata!

După toate minunile pe care le-a făcut Mântuitorul, i-a lăsat pe oameni să înțeleagă că gata, sunt sănătoși. Și acum vă întrebați de ce au murit. Păi, au murit pentru că moartea nu este o boală, în primul rând! Boala nu este moarte și moartea nu este o boală! Să știți că din viața asta nu pleacă nimeni viu! Și atunci, dacă suntem puțin atenți și suntem convinși că putem obține sănătatea, de fapt, sănătatea o avem dar trebuie să o menținem, înseamnă că am rezolvat o problemă! Dar cum aflăm că suntem sănătoși? Foarte simplu: Post și rugăciune! Dar ce credeți că Post înseamnă cu ochii pe etichete la supermarket?! Aia are, aia n-are, aia e câștigătoare?! Post, în primul rând, îl țineți și mâncând și nemâncând. Post înseamnă să fiți generoși, înseamnă să dialogați, înseamnă să fiți oameni deschiși, nu oameni încuiați care să spună:

– Gata! Două săptămâni, Post!

Zăvorul, clanc, clanc și s-a încuiat! Ăsta nu este Post, tată! Ăsta este o inducție a unor lucruri pe care trebuie să înțelegem că trebuie date afară pe ușa din dos! Post înseamnă a fi gazdă, Post înseamnă a primi oaspeți, a fi la dispoziția celorlalți, a lăsa o dată pe săptămână pe cineva să îți ocupe locul de parcare și să nu spui nimic, acesta este Post, iar aceste două săptămâni sunt pentru a ne antrena! Mai avem o săptămână, e adevărat, nu chiar o săptămână, sâmbătă deja este Sfânta Maria, timp în care să aflăm că Postul și rugăciunea sunt, de fapt, mijloacele prin care să obținem sănătatea, dar nu obținem sănătate că nu am avut-o, ci obținem conștiința că suntem sănătoși! Cum se poate face prin rugăciune? În primul rând, noi rugăciunea o cam confundăm, noi cerem, or părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească, spunea:

– Tată, Dumnezeu nu ne vrea milogi, ne vrea eroi!

– Dă, Doamne, dă, Doamne, dă, Doamne!

– Ce?

– Păi, dă-mi sănătate că-i mai bună decât toate!

Ce vorbești, frate?! La câți oameni sănătoși am văzut eu nefericiți, vă rog frumos, ăsta e ultimul lucru! Ne vrea Dumnezeu eroi înseamnă că ne vrea conștienți că nu avem nevoie de nimic, avem tot ce ne trebuie. Și atunci, rugăciunea de cerere, dacă se transformă într-o rugăciune de mulțumire, ”Doamne, Îți mulțumesc că sunt sănătos”, asta este rugăciunea despre care Mântuitorul ne spune astăzi că poate să mute și muniții. Chiar era cineva care s-a dus la un părinte în pustie și i-a spus:

– Părinte, tot am auzit cu rugăciunea asta, ori nu știu eu să mă rog, se spun acolo tot felul despre rugăciune…

– A, păi, cel mai simplu este următorul lucru. Vezi muntele acela, acolo? Îi spui:

– Du-te și aruncă-te în mare și… Stai, munte, că vorbeam cu fratele!

Asta înseamnă să fii convingător! Când ați spus ceva, să o spuneți cu convingerea că deja s-au mișcat lucrurile! Și o să spuneți:

– O, se mută munții?!

Se mută! Mai greu decât muntele știți ce este? Catâroșenia, încăpățânarea omului! E mai grea decât un munte! Dacă vezi un om îndărătnic, o să vă întâlniți și astăzi cu oameni, că sunt peste tot, o să vă dați seama cât de greu vă este să primiți un răspuns, chiar dacă îi zâmbiți! Dar se poate să obțineți și din partea lui o îngăduință, numai dacă insistați! Mi-a fost dat chiar săptămâna trecută să mă opresc să fac piața… stradal, unde sunt acum chioșcurile de legume – fructe, bineînțeles că de prin cartier mă cunoșteau câțiva, în afară de turiștii care încep să mă cunoască și ei. La un moment dat, era o persoană necunoscută dumneavoastră și eu nu am cum să o devoalez în fața dumneavoastră, era ”vecina de la parter”, ca să folosesc un termen argotic, foarte suspicioasă, foarte atentă la orice mișcare și foarte pregătită să vadă partea rea a lucrurilor și a inițiativelor oricărui om care vrea să facă un bine. Hei, vecina asta de la parter, care putea să mănânce salată fără oțet pentru că nu avea nevoie, avea o asprime extraordinară! M-am uitat de vreo două ori la ea, timp în care doamna care se ocupa de aprovizionare îmi dădea diversele fructe și legume solicitate și timp în care m-au salutat vreo doi cu ”Sărut mâna, părinte”, iar eu mi-am păstrat liniștea mea și când să îmi iau toate sacoșele, m-am uitat la dumneaei și mi-a zâmbit! Nu am avut în viața mea o victorie mai mare! Atunci mi-am dat seama că e bine, atunci mi-am dat seama că se poate folosi o strategie de lucru, tu să rămâi zâmbitor, chiar dacă în fața ta este o oglindă deformată sau cineva care nu vrea să-ți răspundă. Până la urmă îți va răspunde. Muntele acela care nu zâmbea, mai greu decât Everestul, s-a mutat prin zâmbetul acela! Vedeți ce înseamnă credința?! Să nu vă opriți dintr-un mod de viață, să nu credeți că s-a terminat totul! Să nu credeți că nu se poate mișca inima unui om! V-am spus că orice om pe care toți îl consideră într-un fel sau altul are și el o mamă. Transformați-vă în puterea mamei de a-l îngădui pe copil așa cum este, mai mult decât pe altul care chiar ar merita să fie îngăduit! Asta înseamnă credința care să mute și munții!

Dar, să mergem mai departe! Dacă am fi convinși că suntem sănătoși, putem să menținem sănătatea, așa cum am spus, starea de sănătate a oganelor noastre inclusiv clinic vorbind, putem să ne-o menținem prin a menține această stare de bucurie, de empatie și toate endorfinele din organismul nostru să funcționeze, dar mai este totuși ceva, să nu așteptăm ca până în seară să nu ne mai doară nimic sau de acum, sănătatea să fie, așa, ceva de fier, care să nu poată fi afectată în niciun fel de ceva sau de cine știe ce simptom! Poate că până în seară constatați că vedeți mai încețoșat decât ieri, poate că vă dați seama că urcați un etaj în pluc cu un efort mai mare decât ați făcut-o săptămâna trecută, dar nu asta este problema! Gradul de acceptare este următoarea etapă de a păstra sănătatea:

– Da, este firesc.

– Ce este firesc?

– Păi, să știi că te-ai născut în 1965 și, după părerea mea, te apropii de 62.

– Și?!

– Păi, până la etajul zece trebuie să faci două pauze. La anul o să faci trei, nicio problemă.

În momentul în care creierașul nostru află că este firesc, nu mai intră în starea aceea de alertă, că despre asta este vorba. Știu că unii dintre dumneavoastră nu înțeleg cam unde vreau eu să bat, că este o Evanghelie iar eu sunt pe solee. Vreau să vă spun că Mântuitorul nu ne-a pregătit să facem coadă, să mergem unii după alții, să ne vindecăm neapărat. Prea mult s-a făcut din vindecare un scop în sine! Asta vreau să vă semnalez astăzi, prea mult s-a făcut din vindecare un scop în sine. Vindecarea, dacă este tratată ca un efect, să umblăm la cauze. Dacă este tratată ca un efect, înseamnă că eu trebuie să aliniez la start toate cauzele pentru care eu sunt fericit, toată asumarea pe care o am că lucrurile nu merg numai în bine, că pot să și scârțâie, că poate se va opri curentul, jumătate de zi pe săptămână! Adică, mie îmi spuneți, care la Seminar, de la ora 7 nu mai aveam lumină?! Ar fi, așa, un fel de răsfăț. Că nu mai am presiune la apă?! Vai, ce să vă povestesc! Nici acum nu pot să mă bărbieresc folosind apă caldă, pentru că m-a găsit majoratul când trebuia să mă bărbieresc la Seminar și nici măcar nu exista robinet de apă caldă iar la cea rece era presiune numai două ore pe zi! Și ce vreți să fac? Să mă vait acum că nu e apă caldă?! Sau să mă vait acum că nu e presiune suficientă?! Sau să mă vait acum că am, vezi Doamne, o viteză la router mai mică decât era acum o săptămână, că s-a împărțit semnalul și cu turiștii din fața casei?! Aș fi un nemernic și asta mi-ar atrage o stare de sănătate precară pe care chiar aș merita-o! Suntem prea puțin dispuși să mai facem un mic compromis. Suntem prea puțin dispuși să trăim frumos. Noi trebuie să trăim… plenar, noi trebuie să avem de toate, noi trebuie să avem lumina când vrem, trebuie să avem tot ce ne trebuie, așa, la un click distanță!

Faceți, măcar jumătate de zi câtă ne-a mai rămas, un exercițiu de imaginație: a căzut netul, dar nu după stâlp! Planetar! Duceți-vă până acasă fără să ascultați nicio știre, fără să vă uitați în telefon dacă aveți notificări și veți constata că de fapt sunteți dependenți de aceste lucruri. Știu că mulți dintre dumneavoastră spuneți:

– Dar eu nu sunt dependent!

Da, da! Vă spune cineva care a făcut experimentul acesta! Până când nu mi-am consultat agenda să văd cine vine și cu ce problemă vine, în momentul în care am făcut și eu ceea ce vă cer dumneavoastră să faceți astăzi, exercițiul de imaginație că nu mai este net la nivel planetar, mi-am dat seama că eram foarte, foarte aproape de un colaps și a trebuit să îmi mobilizez imediat imaginația și să îmi aduc aminte de ce am învățat la Seminar și la Facultate și la toate experiențele pe care le am, să mă reinventez! Nu este chiar așa de simplu! Aș fi băgat mâna în foc că nu sunt dependent și acum, în fața dumneavoastră, vă mărturisesc că sunt situații în care dependențele ne-o iau înainte, nici nu știm în ce constau ele, numai atunci când suntem foarte atenți și asta înseamnă, de fapt, menținerea vindecării! Da, sunt conștient că sunt vindecat, dar cum mă mențin? Păi, dacă eu sunt conștient dar până acasă mă uit, că trebuie să plec până la Pitești, mă uit să văd ce îmi spune Waze-ul, fac patru ore sau șase ore, unde mai sunt pe șosea porțiuni de metal care ar putea să fie fatale la o anumită pană, la 130 de kilometri la oră, ce ar fi asta?! O dependență! Inima ar începe să îmi bată mai tare și la fiecare strălucire de pe șosea aș fi atent să nu cumva să fie vreun cui pe care l-a aruncat cineva care are interes să repare mașini. Și asta ce-ar însemna?! Pulsul ar crește mai tare și atunci mi-aș aduce aminte și de alții care m-au sunat și care mi-au spus că trebuie să mergem foarte atent, pulsul ar fi și mai tare și în câteva zile, aș deveni practic un pacient cardiac care ar trebui să se caute. Și nu că nu îmi place să stau de vorbă cu cardiologii, că am o deosebită plăcere, dar nu pe teme din acestea, ci pe teme de cum să ne menținem vindecarea. Așa, da, pot să stau de vorbă oricând cu lumea medicală!

Cred că nu mi-o luați în nume de rău dar astăzi am abordat niște teme la care am ajuns ”storcând” mesajul Evangheliei de astăzi. Cât de frumos, tatăl cu copilul de mână I-a spus Mântuitorului să aibă milă de copilul lui, care de multe ori este aruncat în apă și alte ori în foc! V-ați gândit vreodată că atunci când un copil se ceartă cu dumneavoastră este, de fapt, aruncat în foc și când nu vă vorbește este aruncat în apă și nu ați considerat niciodată că este lunatic copilul acela? Dacă nu suntem atenți, diagnosticul poate să meargă mai departe și nu putem folosi exact realitatea, copilul nostru este sănătos dar trebuie să menținem această sănătate și ori de câte ori este prea înfierbântat sau prea rece cu noi, să lăsăm noi de la noi, din timpul nostru, din neliniștea noastră și din nesomnul nostru. Veți constata atunci că a muta munții din loc nu înseamnă neapărat să o facem cu basculanta. A muta munții din loc înseamnă a muta un gând care de altminteri este foarte îndreptățit al unui copil de a-și cere drepturile, a muta un gând al unui copil care se simte, pe bună dreptate, că este nedreptățit. A muta munții înseamnă a face pe un om să înțeleagă că, de fapt, prin dialog putem rezolva totul. Asta înseamnă a muta munții, asta înseamnă credința și definiția ei. Credința nu este a sta în genunchi și a aștepta să ți se împlinească dorința. Credința nu are nicio legătură cu dorințele noastre, că s-ar deforma, atunci, ideea despre credință!

Vă aduc iar aminte și știu la ce mă expun, de cel care toată copilăria s-a rugat să îi dea Dumnezeu o bicicletă și s-a rugat până a făcut o vârstă aproape venerabilă, când s-a înhăitat cu alți golani și a furat o bicicletă. După aceea s-a rugat la Dumnezeu să îl ierte, și-a dat seama că așa funcționează. În spatele a cele ce v-am spus, gândiți mai profund! A cere de la Dumnezeu ceva și a constata că nu ați primit, nu trebuie să fie o piatră de poticneală, ci o ambiționare și o… reglare a conturilor cu Dumnezeu, să spuneți:

– A, dacă nu îmi dai, înseamnă că eu pot să o fac singur! Pot să am răbdare suficientă.

V-am spus, Aris se pregătește de Grupa Pregătitoare (n.a. nepotul cel mare al părintelui Marius) și Buni l-a învățat să împăturească prosoapele. E un protocol, e adevărat, trebuie să fie așezate și pe dimensiuni, și pe multe alte criterii, eu nu am reușit, trebuie să mărturisesc lucrul acesta, dar el a început să prindă gustul și atunci am spus:

– La zece prosoape, asta este răsplata. La cincisprezece prosoape, asta este răsplata.

Acum, când intră în casă, prima dată se uită să vadă dacă are prosoape de împachetat! Iată preocuparea! Nu mai stă în genunchi, acum, să spună:

– Doamne, dă-mi Lego mic!

Acum știe că rugăciunea ”Ora et labora”, ”Muncește și te roagă”, este de a împacheta prosoapele lui Buni și a-și vedea de câștigul lui. Dacă ați ști să traduceți această poveste, v-ați da seama că, într-adevăr, omul este sănătos. Un om sănătos este un om care are răbdarea și are îngăduința de a cere ce trebuie, de a înțelege că și fumatul, cum v-am spus mai devreme, are avantajele lui, că ne învață să trăim în prezent și încet, încet, nădăjduiesc eu, ca într-un an, doi, trei, să ne dăm seama că nici nu este nevoie să folosim tutunul ca să fim prezenți și să știm când am inspirat și când am expirat, dacă am făcut-o inspirând mai adânc sau expirând mai profund. Încet, încet învățăm că toate țin de noi și transformăm un viciu într-o virtute, care este a ne ține prezenți, a ne ține vii și a ne ține locului, că de fapt, despre asta este vorba la Vindecarea Lunaticului!

Vă mulțumesc tare mult. Aș vrea să fiu atât de convingător încât să spun muntelui să se mute și muntele să se mute dar, fără nicio falsă modestie, am avut destui copii pe care i-am mutat, munți fiind de înverșunare, i-am mutat mai aproape de părinții lor, nu fizic, ci cu inima! Încercați să fiți convingători, încercați să mutați munții nu ca să refolosiți materialele pentru cine știe ce agregate, ci mutați-i astfel încât să aduceți pacea, liniștea și bucuria!

Iată ce minune de poveste din viața pe pământ a Mântuitorului, îmbogățită de părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, cu vești bune și povești pe care le deslușim împreună încât să ne constatăm nu doar sănătatea, trezirea la viață și la provocările ei care ne-o fac frumoasă și ne-o îmbogățesc, ci și credința, puterea rugăciunii de mulțumire și puterea zâmbetului și a dialogului care rezolvă totul! Îi mulțumesc părintelui Marius pentru cuvântarea sa și pentru îngăduința de a o scrie aici. Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru înregistrarea cuvântării, pe care o puteți urmări pe adresa  https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/1052102140855360.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat acest minunat har al scrisului, cititului, povestitului și dorința de a le înmulți dăruindu-le și celorlalți, pentru a spori în bucurie și în pace sufletească. Vă mulțumesc tuturor care citiți aceste rânduri, că aveți răbdarea de a-mi dărui din timpul pe care nu îl aveți, pentru a duce aceste povești mai departe, trăindu-le fiecare după cum simte.