Altfel de pedagogie divină

Tare mă bucur că a venit vara! Tare mă bucur că a venit scandalul, tare mă bucur că au venit lucruri incomode! Această ieșire a noastră din zona de confort, în care ne uitam la mare și o vedeam turcoaz, cu valurile, acum, gata, s-a terminat! Acum, marea este pentru altcineva! Încă o dată vă spun ce v-am spus și altă dată, gândiți-vă dacă sunteți vrednici de a fi invidiați de cei care vin de la șapte sute de kilometri să vadă marea! Sunteți convinși că sunteți suficient de demni ca ei să vă invidieze? Nu cred că sunteți convinși, că nu ați avut de unde să învățați! Învățați de la ei! Invățați de la cei care se uită la mare cu alți ochi, învățați să vedeți și dumneavoastră marea cu ochii lor, nu cu ochii dumneavoastră!

Învățați de la tinerii care se dau cu bicicleta pe Bulevardul Tomis, în ciuda celor care nu au acces cu mașina! Învățați de la entuziasmul unui copil care are voie să intre cu bicicleta printre mesele scoase până în bordura cealaltă și are voie să treacă! Învățați de la ei, pentru că ei sunt convinși că asta este libertatea! Sunt convinși! Nu vreau să intru în amănunte de genul acesta, ce e libertate și ce nu este, dar convingerea cu care cineva face ceva să știți că este sus de tot la preocupări pe care noi, emoțional, nu știm să le protejăm, că de generat numai aceștia știu să le genereze! Să învățăm și noi cum le-au generat ei!

Pentru că tot a început vara și îmi place să intru, așa, în atmosfera estivală împotriva Primăriei, care ne închide Bulevardul Tomis când vor… chelnerii, azi-noapte s-a mutat gălăgia și în zona mea, am înțeles, ora 10, bun, dar la ora 1 aproape că nu se mai auzea nimic și mi-am spus:

– Măi, taci că e bine!

Eu la patru fără zece aveam ceasul pornit să sune și niciodată nu trebuie să sune înainte de a mă trezi eu, numai că la ora 3, bubuială! Măi, tată, bubuială este puțin spus! Nici nu pot să vă explic!

– Dum, dum, dum, dum… !

Și ce credeți că mi-a dat prin minte?! Eu am un limbaj foarte direct cu mine însumi și mi-am spus:

– Auzi, măi, nemernicule?! Tu crezi că dacă Îi ceri lui Dumnezeu, acum, să dea o ploaie sau să le oprească ăstora care bubuie curentul, o să facă asta?! Nuuu!!! Ce poți tu să faci acum?

În primul rând, am auzit respirația sacadată și liniștită a soției și am spus:

– A, atunci înseamnă că este perfect!

Mi-am făcut socoteala că ea este odihnită, m-am trezit… pâș, pâș, pâș și m-am întrebat ce pot eu să fac! Să îmi propun că s-a făcut 4 și aia e! Asta am făcut! Și atunci mi-am dat seama că acesta este cuvântul pentru mine și vi-l împărtășesc și dumneavoastră. Nu Îi cereți lui Dumnezeu nebunii! Ce-ar fi însemnat să mă pun în genunchi și să spun:

– Doamne, dă din Cer să le cadă la ăștia în boxe nisipul pământului, să le… ?!

Doamne ferește! Ce, eu eram meșterul Manole sau cine știe cine?! Nu, tată! Atunci înseamnă că fac ce ține de mine! Ce?! Încep ziua! Asta este! Atât am putut la respectivul moment! Dacă se întâmplă pe la ora 12 și să se trezească și soția iar nepoții să fie și ei în picioare, atunci fac tot ce ține de mine:

”Domnule Comandant…, virgulă, subsemnatul Moșteanu Marius, virgulă, concitadin al primarului în funcție (Dumnezeu să îl odihnească), vă cer cu fiască supunere și recunoștință, să deplasați organul de Poliție Locală să constate, dar să aveți și decibelmetru, să aveți și legătura de la Mediu, să nu îmi spuneți mie, după aceea, că nu este valabil și așa mai departe!”

Hei, v-ați lămurit ce vreau să spun?! Asta trebuie să facem noi, nu Dumnezeu! Dumnezeu se ocupă cu altceva! Dumnezeu se ocupă cu luminarea minții noastre! Dumnezeu se ocupă cu tot ce înseamnă a ne înțelepți în fiecare zi, că școala nu ne-a înțelepțit! Acum, iertare să ne fie, dar școala ne-a învățat să ne argumentăm, ”pentru că”! Parcă și aud profesorul! Spuneai, acolo, o formulă, spuneai ceva și el spunea:

– Pentru că…

Adică, trebuia să îți argumentezi foarte clar ce ai spus și așa mai departe. Păi, asta ce înseamnă?! Nu este înțelepciune, v-am spus de la început! Înțelepciunea nu este de a-ți justifica părerea! Adevărata înțelepciune este de a înțelege faptul că și ceilalți au o părere și foarte bine că o au diferită de a ta! V-a învățat cineva asta?! Nu v-a învățat nimeni!

Vă duceți acum spre case și, spre exemplu, pe Decebal colț cu Mircea (n.a. străzi din Constanța), trăiți bucuria aceea că poți să dai potențiometrul la blană cu muzica! Eu nu am ajuns până acum să îmi reglez așa un câmp emoțional încât să pot genera o emoție măcar de unu la sută, că eu îmi imaginez, știți că Dumnezeu a lăsat creația atât de frumoasă și imaginația mea este altă creație și eu creez odată cu Dumnezeu o lume în care spun:

– Doamne, dar ce o avea acesta în cap, că sigur are ceva?!

Eu îmi argumentez ceva prost, că ar trebui să fie altfel! Normalitatea celor care stau acolo, săracii rezidenți ai zonei, normalitatea lor este să fie liniște, dar normalitatea celor care vin și ei două zile pe săptămână, în fiecare săptămână, 52 de săptămâni pe an, este normalitatea celui care… își probează boxele! Am văzut niște tineri cu niște ghiozdănele atârnate la gât, așa, dacă scria ”Rom” pe ele, ai fi spus că sunt câini din aceia de salvare, Saint Bernard, dar când colo, ei aveau niște telefoane pitite în buzunare și dădeau pe plus, plus, plus și se auzea boxa aceea, așa… foarte tare! Știți ce m-a încurajat să spun că e bine?! Mi-am spus că dacă el care are boxa aia de gât nu pățește nimic, măcar în următoarea perioadă, înseamnă că nici eu nu o să pățesc așa de mult cum pățește el! Măcar ne mai amăgim, câteodată, ca lucrurile să fie așezate!

Încercați să intrați puțin în mintea mea, cât mă bucură tot, pentru că în momentul în care nu mai sunt atent să îmi justific părerea mea, deja sunt foarte atent la părerea celuilalt, să văd ce l-a făcut să cultive o astfel de îndeletnicire!

Iată-ne ajunși în cea de-a treia Duminică după Rusalii, o duminică deosebită prin faptul că ni se prezintă viața de la capătul celălalt! Astăzi ni se prezintă un altfel de pedagogie divină. De ce ni se prezintă lucrurile de la capătul celălalt?! Pentru că, în general, noi suntem educați cu un alt tip de cronologie. Ca o concluzie a întregii prezentări, după ce ni se spune că suntem mai mult decât hrana și trupul este mai mult decât îmbrăcămintea, ni se spune foarte clar să avem grijă să privim la păsările cerului, care nu se îngrijesc de multe și Dumnezeu le dă de mâncare, ni se spune despre crinii câmpului la care trebuie să luăm seama, că în toată măreția lui, Solomon nu s-a putut îmbrăca niciodată ca unul dintre aceștia! Uitați-vă câtă delicatețe are acest crin în a se asorta cu veșmintele acestea!

Hei, acum, noi suntem obișnuiți să vedem crinul și să facem haine! Nu este așa! Înțelepciunea adevărată nu este aceea care te învață tot timpul să justifici, ci te învață să înțelegi că celălalt are dreptul să gândească altfel decât tine! Nu înțeleg de ce atâta revoluție în această zicere, pentru că Mântuitorul întotdeauna ne spune să iubim pe aproapele ca pe noi înșine! Înseamnă că toată educația asta trebuie să fie privită invers! Dacă vrem ca Dumnezeu să ne asculte o cerere, dacă vrem ca Dumnezeu să ne dea ceva, păi, nu trebuie să cerem în felul în care noi am fost educați să o facem, din păcate!

– Dă, Doamne!

Bun! Dă, Doamne, dar ce să dea Dumnezeu?! De exemplu, eu vreau să ajung de pe un post pe altul! Nimeni nu am auzit că vrea să se ducă la vale, deci, la deal! Și atunci, cum te rogi lui Dumnezeu?! Dă, Doamne, ce?! Să moară cel de dinaintea mea, să îmi lase locul liber?! Să mă pomenesc și eu exact cum s-a pomenit cel care a aflat că a murit premierul?! Acela imediat l-a sunat pe președinte:

– Nu vă supărați, s-a întâmplat asta…

– Ce s-a întâmplat?!

Era 12 noaptea și nu aflase omul care erau situațiile! Era pe vremea când era premier desemnat și premier care chiar trecuse și prin Parlament! Și respectivul i-a spus președintelui:

– Știți, s-a săvârșit premierul…

– Bun și care este problema de mă trezești la ora 12 noaptea???

– Păi, aș vrea să vedeți cum faceți că aș vrea să îi iau locul.

– Nicio problemă! Asta o aranjați cu groparii!

Vedeți că noi întotdeauna suntem învățați să cerem o anumită evoluție, inclusiv profesională, pe spatele altuia! A, bineînțeles, pe spatele ”nemernicului”, ”nemeritoriului”… Nu îmi spuneți, că sunt mai multe despre cel căruia vrem să îi luăm locul, dar dacă vrem într-adevăr să Îl implicăm și pe Dumnezeu în această poveste, nu trebuie să Îi cerem lui Dumnezeu să trecem pe poziția cealaltă, next level, pe românește! Nu așa se cere! Să Îi cerem lui Dumnezeu să fim vrednici să ocupăm poziția respectivă! Știu că sună pompos, sună foarte delicat, dar este singurul adevăr pentru care Dumnezeu nu o să împlinească niciodată dorințele noastre, dacă nu știm cum să le formulăm, cum să le cerem și, mai ales, cum să le trăim!

Să știți că toată pedagogia aceasta de a cere lui Dumnezeu ceva nu înseamnă a-I da lui Dumnezeu sugestii sau sarcini. Feriți-vă să Îi dați sarcini sau sugestii lui Dumnezeu, pentru că nu le ascultă! Nu că nu ar putea, Doamne ferește, dar ne-ar face rău! Cum nu le ascultă?! Păi, nu le ascultă pentru că Dumnezeu niciodată nu dă sau nu face în locul nostru ceea ce putem să facem noi înșine!

Se spune că odată, s-a dus cineva la un mare înțelept și cum marii înțelepți care se găseau în perioada despre care vă povestesc eu și din care v-am extras această anecdotă se aflau prin deșert, respectivul și-a lăsat cămila la ușa cortului și a intrat la înțelept, foarte luminos, și a spus:

– Eu cred atât de mult în divinitate încât mi-am lăsat cămila dezlegată!

Ce înseamnă cămila dezlegată?! Înseamnă cămila nimănui, care pleacă la primul vânt care vine pe acolo. Și s-a întors înțeleptul și a spus:

– Auzi? Întâi du-te și leagă cămila! Dumnezeu, Allah și în cine mai crezi tu nu trebuie să facă din ceea ce poți să faci tu!

Fraților, învățați să cereți ajutorul lui Dumnezeu! Niciodată Dumnezeu nu va face ceea ce puteți să faceți dumneavoastră!

Trebuie să trecem de la pedagogie la andragogie! Vedeți, trebuie să ne ocupăm acum să educăm copilul care s-a făcut mare! La Grădiniță se ocupă de copii profesori, care au făcut Facultate, deci se numesc profesori Învățământ Preșcolar, apoi sunt profesori Învățământ Școlar, profesori Gimnaziu, liceu și așa mai departe, dar când se termină școala?!

Fiica mea cea mare, Alexandra, avea un coleg care a întrebat-o pe mama lui, după ce îl dusese cinci ani la Grădiniță pentru că mama lui a lucrat imediat, de la câteva luni după naștere și el a întrebat-o:

– Mami, după ce se termină Grupa Mare, ce urmează?

– Grupa Pregătitoare, apoi urmează clasa întâi, apoi cursurile unu-patru, după aceea Gimnaziul…

– Auzi, știi ce?! După ce se termină grupa asta, eu am încheiat cu școala!

Asta pentru că 90% din timpul lui, din viața lui, învățase și a spus că așa nu se mai poate! Atunci și noi, dacă am ajuns și ne-am terminat școlile, trebuie să știm ceva, trebuie să învățăm în continuare și începem acum la andragogie, adică la învățământul pentru oameni maturi, ceea ce ne considerăm astăzi a fi! Dar, Mântuitorul ce ne spune astăzi? ”Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și apoi, toate celelalte se vor alătura vouă”! Ați înțeles?! Eu nu am înțeles până la vârsta asta și vă spun că azi de dimineață am înțeles-o! Dacă vom căuta întâi Împărăția lui Dumnezeu, căutăm și găsim cauza binelui! Nu efectele binelui! Toate celalalte, care se vor adăuga, sunt niște efecte! Păi, fraților, noi după efecte umblăm?! Dacă iei o pastilă, o iei ca să ce?! Ca să nu te mai doară capul?! Păi, da, dar problema este că acel cap care te doare îți demonstrează că există, îți demonstrează că e ceva de capul tău, că ai cap, în primul rând!

V-am mai spus și altă dată, te duci la cardiolog, nu am nimic cu ei, Doamne ferește, sunt prietenii mei, vă imaginați, am la trei luni de dat cu subsemnatul pe acolo, întotdeauna, dar când te duci cu tensiune prea mare, că îți iese… tensiunea de halat pe care nu o poți ascunde niciodată, cardiologul îți dă medicamente care să îți scadă tensiunea! Dacă ai tensiunea mică, îți dă medicamente care să ți-o urce, iar eu spun:

– Da, dar nu am rezolvat problema!

– Care problemă?!

– Păi, problema pentru ce a crescut și pentru ce a scăzut! Eu am învățat la școală puțină Medicină și e vorba că atunci când crește tensiunea, este vorba despre rinichi și când scade tensiunea, e vorba de ficat!

– Mulțumesc. Păi și?!

– Păi și pe astea când le reparăm?! Că doar nu le reparăm cu medicamente de a crește sau de a scădea tensiunea!

– A! E vorba despre Nefrologie, este vorba despre nefrolog, așa că trebuie să mergeți întâi la medicul de familie, care să vă dea o recomandare pentru medicul nefrolog și în toamnă, pe acolo, când o să aveți programare, după ce se termină concediile, o să aflați că nu aveți nimic și atunci trebuie să faceți niște investigații, un RMN, una, alta…

Deci, doi ani de zile aveți de lucru! Dar nu asta este problema, pentru că nici așa nu se rezolvă cauza! Cauza este tot din noi, căutăm altceva! Adică, căutăm să fim sănătoși, din punct de vedere fizic, clinic, să spunem așa, dar nu asta este situația! Asta trebuie să fie un efect al investigațiilor noastre, un efect a tot ceea ce facem noi!

Îmi aduc aminte că acum vreo 20 de ani, un fin de-al meu care avea grijă de sănătate și care mânca de vreo 15 ani, pe vremea aceea, numai pește, era așa de mândru de el, vai de capul nostru! Nu precupețea niciun efort de a ne spune nouă cât de bine îi este lui de când mănâncă numai pește, că s-au făcut 15 ani și nu a mai mâncat niciodată carne! S-a dus la medic și i-a dat să facă celebrele analize și i-a spus:

– Aoleu, trigliceridele… probele hepatice aproape de colaps! Dar ce ați făcut?!

– Eu mănânc numai pește!

– Cum îl mâncați?

– Păi, prăjit, marinat…

Contează foarte mult ca alimentația aceasta sănătoasă să fie sănătoasă până la capăt! Și ce înseamnă până la capăt? Păi, dacă te uiți numai după un lucru și te uiți pe etichete, nu cumva să conțină urme fine de coji de ouă, dacă ești în Postul Sfinților Apostoli, nu ai făcut nimic, nu asta este problema! Problema este că noi nu căutăm întâi să reparăm cauza! ”Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor, apoi, toate celelalte se vor adăuga vouă”! Liniștiți-vă, trageți aer în piept, mergeți mai departe și când vă deranjează ceva, întrebați-vă foarte sincer:

– Ce pot eu să fac înainte de a-L ruga pe Dumnezeu să desfacă pământul și să cadă toți nemernicii acolo?!

Asta nu o să o facă Dumnezeu, niciodată! Nu. Ce pot eu să fac?

Eu am găsit soluția de a scurta somnul, altă dată voi găsi o altă soluție pe care vă voi spune-o în direct, cu siguranță! Și atunci, stau și mă gândesc: nu cumva acesta este sensul, de a vedea viața de la capătul celălalt și de a nu mai căuta să justifici ceea ce se întâmplă, de ce se întâmplă?!

Dacă într-o conversație nu avem de gând să înțelegem o dată pentru totdeauna că suntem două lumi diferite și că ceea ce spun eu nu sunt axiome, nu sunt Teoremele lui Pitagora care să se aplice și la Topometrie, și la Algebră, și la Geometrie, nu am făcut nimic! Noi emitem niște păreri! Bine, în afară de faptul că… părerologia este o specializare a televiziunilor care în curând cred că va ajunge și o specializare de doctorat, părerologia, hai să ne dăm cu părerea, astea sunt ale efectelor! Eu vreau să vă învăț astăzi încă puțin despre cauze!

De ce sunt trist? Dacă sunt trist, primul lucru bun este că am constatat că sunt trist! De ce?! Pentru că înseamnă că am un cap, am un creier care îmi dă o informație, sunt trist! A, păi, dacă eu am constatat că sunt trist, înseamnă că pot să gândesc și mă duc la Descartes, dubito ergo cogito, cogito ergo sum, înseamnă că dacă mă îndoiesc, eu cuget și dacă cuget, exist! Deci, de-aia mă doare capul! Hei, am cap performant! E mare lucru! Și începi să vezi ce poți să faci! Păi, dacă mă duc și iau un Antinevralgic, ăla deja intră la creier, îi dă o setare, pac, pac, ca să nu mori azi, că el nu este performant, creierul este de supraviețuire, spune:

– Să nu mori azi, nu mâine! Mâine e altă zi!

Noi reparăm efecte. Ce facem, măi fraților?! Până când?! Până când ne trezim! Dar știți ce înseamnă trezirea asta? Unii o numesc iluminare, alții o numesc înduhovnicire, cum suntem noi în cauză, să nu credeți că noi acum am inventat, prin niște termeni, o stare a omului de… al Nouălea Cer! Nu, ea există! Sfântul Apostol Pavel spune ”Cunosc om în trup care nu știu dacă în trup sau nu a ajuns până la al Nouălea Cer”! Vin frații yoghini și spun ”Am primit iluminarea”! Gata! Păi, tată, trebuie să fim la fel, în sensul că foarte mult contează dacă eu vreau să ajung la București, nu o să ajung la Paris cu mașina, dacă altul pleacă tot la București din Gara Constanța cu trenul, la București ajunge și el, pleacă unul din Cluj la București cu trenul sau cu mașina, tot la București ajunge! Noi vrem să ajungem la același București!

Important este să înțelegem că toți suntem chemați să fim sfinți! Toți suntem chemați la iluminare, la înduhovnicire, la a fi acolo unde trebuie! Dar a fi acolo unde trebuie nu ajungem ca efecte ale unui lucru decât dacă nu reparăm efecte, ci reparăm cauze! Să revenim la ale noastre! Spune că dacă ochiul tău este luminat, tot trupul tău este luminat! Și spui:

– A, teorie!

Nu este teorie, tată, este practică! Dacă tu te duci acum acasă și vezi mizeria de pe Tomis, dacă o iei pe jos sau cu bicicleta, că nu puteți să mergeți cu mașina pentru că nu se mai merge cu mașina până în noaptea asta la ora 00.00, ca să înțelegeți și nu cumva să vă amăgiți, dar dacă vezi mizeria, înseamnă că ochiul tău nu mai este luminos! Începi să îți faci rău, începi să comentezi și ce se întâmplă?! Efectul principal al acestor comentarii este că îți faci rău și dacă tu îți faci rău, te duci la medic și medicul îți dă să repari răul acesta, adică să spunem că îți dă Diazepam ca să stai… , să nu mai vezi, nu ai rezolvat problema!

Problema este alta! Îmi propun și chiar vă dau un canon, dacă vreți să îl împărțiți cu mine, ca duminica viitoare, că acum v-am luat cam repede, să luăm fiecare câte un săculeț de plastic și să adunăm hârtiile de pe Tomis! Asta putem să facem noi! Nu trebuie să Îl rugăm pe Dumnezeu să se desfacă pământul și să se închidă cu Tomisul și cu toți nemernicii și cu toți cei care fac gălăgie și care fac mizerie, să îl închidă la loc ca să trecem noi, cei care venim de la biserică! Pardon?! Trebuie să facem întâi noi ceva! Nu o să se schimbe lumea, nu sunt atât de nebun, nu m-am luminat de tot, mai am până să mă luminez de tot, dar vă spun că satisfacția pe care o veți avea când ajungeți acasă și lăsați sacul acela plin, că o să fie de la chiștoace până la bilete, șervețele și așa mai departe, o să fie mare! Apropo, fac o mică paranteză, nu cumva să faceți asta în Spania, că acolo este un alt obicei, restaurantul care are cele mai multe șervețele pe jos este cel mai bine cotat și este restaurantul în care intră cineva! Dacă este curat pe jos, nu intră nimeni, înseamnă că nu a mai intrat nimeni înaintea ta și înseamnă că acolo nu sunt produse proaspete, asta ca să închid paranteza! Voi când vă duceți acasă cu… strânsura aceasta, veți avea o satisfacție pe care nu v-o va da absolut nimeni, niciodată! Parol!

Cea mai mare bucurie a mea este când mă trezesc dimineața și iau gunoaiele, înainte de a se trezi familia mea și vecinii, ca să vadă dezastrul… ”celor care sunt iubitori de animale, nu ca dumneata, părinte”! După ce mănâncă, ei lasă resturile, toată punga aceea, în drum, fără să știe că eu dimineața trebuie să am zece minute ca să strâng numai o pungă care s-a transformat în mii de… confetti, dar în ochii lor, lucrurile se văd altfel! În ochii lor, eu sunt nemernicul care nu am ce face și trăncănesc în fața dumneavoastră așa ceva, pentru că ei iubesc animalele! Și atunci, eu nu vreau să îmi justific gestul de a strânge gunoiul înainte de a-l vedea alții și de a… împrăștia o stare toxică și mă gândesc:

– Măi, dar ei cred că sunt convinși că așa este bine!

Și atunci ne întoarcem la adevărata înțelepciune, care nu este să mă justific pe mine, ci să îmi dau seama că există și oameni care gândesc altfel decât mine și că ei au dreptate în felul lor. Și ce pot eu să învăț de aici?! Măcar de aș fi și eu convins cum sunt ei că fac un lucru bun! Știți ce important este?! Știți de câte ori mă gândesc atunci când trebuie să fiu convins pentru un adevăr din punctul meu de vedere și un adevăr științific, un adevăr teologic, un adevăr social, mă gândesc:

– Doamne, de unde să mai iau resurse?

Am găsit acum resurse, resurse de la cei care sunt convinși că hrănesc animalele, dacă lasă o pungă de la McDonald’s, uite că am făcut și reclamă, na, dar nu mă ceartă nimeni! Vă imaginați că ei sunt atât de convinși încât nu știu dacă toată slujba mea este în stare să dea așa o convingere și vă spun cu mâna pe inimă, nu vreau să fac circ, aici! Vreau să vă spun că așa învățăm de la celălalt, în momentul în care nu mai ții la părerea ta și înveți de la părerea celuilalt, care are și el dreptatea lui și trebuie să înveți ceva din dreptatea aceasta!

O duminică atât de importantă este una în care noi trebuie să învățăm măcar atât, dacă nu reușim din prima, că o să vă dau temele pe rând, nu e temă de semestru, nu e de examen, de colocviu, dacă noi vrem să învățăm ceva, nu o să putem din prima să îl facem pe celălalt să fie luat în seamă mai mult decât părerea noastră, dar măcar să nu i-o parăm, măcar să îl lăsăm să aibă și el părerea lui! Asta în prima etapă, că până la Crăciun mai este și învățăm a doua etapă, care înseamnă nu să faci tu ca el dar nici să nu mai ai tu pretenții să facă el ca tine! E altă etapă și știu că sunt multe, dar vrem să fie viața lungă?! De aceea sunt multe etape! Dacă era viața scurtă, cu siguranță că erau mai puține!

Să vă dea Dumnezeu ca toată vara aceasta să fie, pentru fiecare dintre dumneavoastră, un prilej de a da slavă lui Dumnezeu, de a înțelege că suntem datori să fim la nivelul imaginației celor care ne invidiază și să merităm invidia lor!

Am ales să reașez cuvântarea părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, începând cu vestea cea bună a bucuriei că a venit vara, tocmai pentru că și pe mine… m-a luat vara pe nepregătite, a început în forță, să spun așa! Îi mulțumesc părintelui Marius pentru această cuvântare care sigur este pentru mine, dar și pentru îngăduința de a o așeza aici, pentru a vă oferi un strop din bucuria trăită de mine, celor care citiți aceste rânduri și le trăiți altfel, măcar într-o ordine percepută diferit dar cel puțin la fel de frumos! Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îmbrățișare, zâmbet și susținere, dar mai ales pentru că am revenit la a scrie aceste povești care întotdeauna mă găsesc cu sufletul de copil entuziasmat de a descoperi noi și noi etape din această călătorie minunată care înseamnă viața!

Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru înregistrarea cuvântării de astăzi a părintelui Marius, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/1378378454160996 și datorită căreia am reușit să îmi scriu și să îmi înfrumusețez povestea cu câteva imagini surprinse din timpul cuvântării.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru harul scrisului, povestitului, cititului, traducerilor și mai ales pentru cel care cred eu că ajută lumea să viseze frumos și să trăiască încă și mai frumos!

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor ce îmi citiți aceste rânduri, pentru răbdarea de a le descoperi dar mai ales pentru că îmi dăruiți din ceea ce poate că aveți cel mai puțin, timp liber și liniște în plină vară!